Ziua Internațională a Medicului este marcată la începutul lui octombrie în întreaga lume. Ideea celebrării aparține Organizației Mondiale a Sănătății și organizației Medici Fără Frontiere. Începând cu anul 1984, în România, la 1 octombrie sunt sărbătoriți cei ce și-au asumat ca misiune sănătatea celorlalți. Obiectivul principal al acestei zile este cooperarea și colaborarea activă a medicilor din întreaga lume.
În timp, sărbătoarea a câștigat amploare. Multe țări de pe continente diferite s-au alăturat inițiativei, deși multe state își au propria lor zi în care onorează activitatea medicilor. La nivel mondial, această zi este celebrată la începutul lunii octombrie. În România este marcată chiar în prima zi a lunii octombrie. Probabil nu întâmplător, Ziua Medicului a fost stabilită la doar câteva zile distanță de Ziua Farmacistului, celebrată pe 25 septembrie, profesioniștii din cele două domenii ale sistemului medical având un rol esențial în îngrijirea sănătății omului, mai ales în perioada pandemiei, când vedem cu toții cât de importantă este activitatea „eroilor din linia întâi“.
Dacă medicul medieval și renascentist era un erudit, bun cunoscător atât al textelor clasice, cât și al astrologiei și alchimiei, medicul modern trebuie să fie aproape savant, să aplice știința actuală și să identifice permanent căi și mijloace în lupta cu boala și cu condițiile de mediu natural și social. În acest context, sănătatea devine tot mai prețioasă, iar noi îi respectăm și îi prețuim pe slujitorii lui Hipocrate și sfaturile lor.
Astăzi, mai mult ca-n alte dăți, salutăm cu respect medicii, pe acești profesioniști care își dedică viața pacienților și nu se opresc niciodată din studiu, din a ști mai mult pentru a face bine semenilor lor.
Să ne trăiți și să fim sănătoși cu toții, doamnelor și domnilor truditori în slujba sănătății!
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.