800 de ani de atestare documentară a Orăștiei

Numerologii zic despre cifra opt că este un simbol al abundenței, bogăției și realizării. Artiștii spun că numărul opt  seamănă cu semnul infinitului. Dacă la cele zise mai pun și opt secole ale cetății Orăștiei sentimentul de trăinicie îmi este accentuat. „Totdeauna a existat o cetate/Pe care nici o armată n-a putut s-o cucerească”, scria Ion Miloș în poezia Istorie ori despre Cetate și Istorie încerc a vă vorbii azi.

Cetatea Orăștiei este una dintre cele mai vechi cetăți din Transilvania, una  dintre cele șapte cetăți săsești reprezentate pe stema Transilvaniei, cercetările arheologice desfășurate de-a lungul deceniilor și descoperirile fortuite confirmând existența a numeroase situri arheologice, aparținând cronologic perioadelor: neolitic, epoca bronzului, prima și a doua vârstă a fierului, epocii romane și evului mediu, în acest din urmă interval aici fiind ridicată o fortificație în timpul colonizării sașilor în Transilvania:  Cetatea Broos, Waras, Szászváros, Orăștie.

Domnul prof. univ. dr. Zeno-Karl Pinter scria cu ocazia împlinirii a 800 de ani acest articol:

 Orăștie 800?.. sau 800+

– Legendă, arheologie și istorie  –

Anul acesta, și cine nu știa și chiar și cine nu era interesat, a aflat despre venerabila vârstă de 800 de ani a Orăștiei. Este într-adevăr remarcabil și puține sunt localitățile din România ce se pot mândri cu opt secole de existență documentată și tocmai din acest punct aș înnoda scurta mea  notă istorică, pentru că acum 800 de ani, așezarea noastră cu certitudine exista deja. Menționarea într-un document dintre cele mai importante din istoria Transilvaniei, faimosul ”Andeanum” sau diploma regelui Andrei al II-lea din 1224, este dovada faptului că aici nu numai că exista deja o localitate, ci că aceasta era o așezare bine închegată, o cetate foarte cunoscută, ce se constituia într-un  un punct de reper geografic și geopolitic. Nimeni nu delimitează într-un act juridic de asemenea importanță,  teritoriul asupra căruia se răsfrânge valabilitatea documentului,  folosind locații neimportante și necunoscute. Cei ce citeau documentul regal trebuiau știe imediat să identifice și să vizualizeze ce  înseamnă teritoriul ”dintre Orăștie și Drăușeni” la care făcea referire respectivul document. Cu alte cuvinte Orăștia are mai mult de 800 de ani, iar această afirmație se poate susține nu doar cu deja menționatele argumente logice, ci și cu solide argumente arheologice, etimologice și istorice. În multe puncte din jurul orașului actual au fost menționate în repertorii și studii de specialitate, descoperiri arheologice din perioade străvechi. Lunca mănoasă a Mureșului a fost căutată încă de primii agricultori sedentari ai neoliticului, purtători ai Culturii Turdaș iar pe prima terasă înaltă avem morminte din epoca bronzului și chiar descoperiri mult mai vechi, aparținând paleoliticului superior. În epoca romană, zona este intens locuită așa cum demonstrează urmele unor ferme ”villa rustica” ce se întind în spațiul deschis dinspre Mureș, la protecția castrului de la Cigmău, de pe malul opus al râului.

Revenind însă la vatra actualului oraș, punctul din care putem stabili filiația directă și deci vechimea reală a locuirii umane, urme ale unei așezări din zorii evului mediu, cu o fortificație cu val de pământ și palisadă din lemn au fost surprinse în zona actualului muzeu și în spațiul ocupat de cetatea medievală. Acesta este probabil nucleul fortificat ridicat într-o zonă mlăștinoasă, bine apărată natural, tipică secolelor VIII-X, ce a devenit punctul de geneză al actualului oraș. De aici provine probabil și numele așezării, atât în limba maghiară (Waras; war – cetate) cât și în limba română (Orăștie; așezare fortificată, – oraș). Cât privește denumirea germană a orașului, aceasta a generat numeroase discuții încă de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului trecut, când lingviștii  s-au împărțit în două grupe: susținătorii derivării din denumirea maghiară (Waras, Wras, Wros – Broos) și susținătorii provenienței de la întemeietorului așezării de coloniști sași, Anselm de Braz. (Braz – Bras – Broos). Ambele variante își găsesc paralele în cazul altor așezări din Transilvania și ambele variante duc din nou spre o vechime mai mare de 800 de ani a așezării. Despre cavalerul Anselm de Bras aflăm dintr-un document prin care acesta își pune feudul gaj pentru un împrumut ce îi era necesar pentru a pleca cu băieții săi spre Ungaria. În anul 1103 nobilul Anselm de Braz – liber de liberis genitus, castelan de Logne, cedează feudul său numit „Braz” abaţiei Stablo din pădurea Ardennes de lângă Malmedy (Belgia), contra importantei sume de 12, ½ mărci de argint, pentru a pleca în „părţile ungureşti” împreună cu fii săi, (în acea perioada marca nu era monedă ci unitate de măsură, 1 marcă = 234 grame). Anselm este prevăzător și stipulează o clauză pentru cazul în care ar fi nevoit să se întoarcă, respectiv să își poată redobândi oricând castelul și feudul la înapoierea cantității de argint împrumutate. Anselm de Braz era un cavaler cu experiență, iar în calitate de castelan de Logne, a participat cu maximă certitudine la prima cruciadă, în suita seniorului său Robert de Flandra. În această calitate, în 1096, la trecerea prin Ungaria a avut ocazia să cunoască realitățile acestei țări, probabil chiar să fie oaspete al regelui maghiar Koloman Cărturarul, un rege erudit care încearcă să atragă coloniști și cavaleri occidentali în țara sa pustiită și depopulată în urma raidurilor pecenege din 1068. Cu siguranță avea promisiunea certă a unui feud mult mai întins decât al său, feud pe care îl putea subvasaliza fiilor săi, cel puțin doi la număr dacă sunt pomeniți în document la plural. Este destul de clar că Anselm face acest gest mai mult pentru fii săi cărora nu le putea asigura feude suficient de mari pentru subzistență, chiar dacă el avea o situație bună. Cu toate acestea Anselm nu exclude din precauție întoarcerea, fiind un cavaler considerat bătrân, probabil la 40 de ani, dacă avea o fiică măritată și cel puțin doi băieți majori, care lua în considerație toate variantele, motiv pentru care păstrează clauza răscumpărării feudului. Tocmai această clauză generează un îndelungat conflict juridic între Everard de Ysieres, ginerele lui Anselm și mănăstirea Stablo.   Everard de Yssier, rămas în Logne, după doi ani de la plecarea lui Anselm, cere să răscumpere datoria socrului său și să preia domeniul Braz, ceea ce dovedeşte că nobilul castelan nu s-a întors încă acasă.  Desigur aceasta nu convenea abației, feudul valorând cu certitudine mai mult decît cantitatea de argint împrumutată. Ca atare, pentru rezolvarea cauzei, abatele Kuno de Stablo trimite în acelaşi an 1105 şi în legătură cu acelaşi proces, pe călugărul Ernst în „părţile ungureşti” să-l caute pe Anselm. După numai câteva săptămâni călugărul se întoarce la Stablo afirmând că Anselm ar fi murit, declarație pe baza căreia, abaţia pune mâna definitiv pe domeniul Braz. Cât de adevărată a fost afirmaţia călugărului şi cât de întemeiată pe informaţii directe, este greu de spus. Cert este că în condiţiile de călătorie ale începutului de secol XII, este greu de crezut că Ernst s-a deplasat până în Ungaria sau Transilvania, având în vedere timpul scurt în care acesta se întoarce cu exact vestea ce convenea cel mai bine abaţiei. Probabil din acest motiv, după două decenii de procese,  abația caută un compromis oferind lui Everard de Ysieres posibilitatea de a prelua feudul, cu condiția să devină ministerial al mănăstirii și să își căsătorească fiul cu fica unui vasal al mănăstirii. Oricât ar părea de desprinse dintr-o poveste cu cavaleri și călugări, aceste personaje chiar au existat, fiind pomenite și în alte documente. Familia nobiliară D´Ysieres deține funcții și demnități de-a lungul perioadei medievale și are descendenți până în zilele noastre iar castelul poate fi vizitat. Din păcate castelul Logne ca și castelul Braz (Brass) au fost distruse în timpul războaielor napolionene și pot fi vizitate doar ca ruine iar mănăstirea Stablo (Stavelot) a fost în aceeași  perioadă a revoluției franceze și a războaielor napolionene secularizată și demolată parțial. În același timp constatăm că familia Braz nu mai apare în genealogiile zonei decât drept Braz d´Ysieres, deci descendența continuând doar prin fica lui Anselm de Braz, care casatorită cu Everard de Ysieres, cel ce preia în 1124 domeniul Braz, deschide o nouă linie genealogică. Acest lucru este firesc in momentul în care descendenții masculini ai familiei de Braz, Anselm și cu fii săi, au părăsit zona Pădurii Ardenilor,  poate spre a întemeia un nou Braz, Bras, Broos, în Valea Mureșului.  Și chiar dacă nu avem nicio informaţie că Anselm de Braz sau fiii săi s-ar fi aşezat în zona Orăştiei,  avem informașii despre alți cavaleri valoni sau flamanzi, posibili urmași, așezați în Transilvania. La doar 100 de ani de la plecarea lui Anselm de Braz din Valonia, în 1204 un document îl menționează pe Johannes ”Latinul” adică vorbitor al unei limbi romanice, probabil valonă, ce trăiește între germanii din ”Villa Ruetel” (sat astăzi  dispărut din hotarul Cisnădiei) și care este înzestrat de regele Andrei al II-lea cu feudul ”Terra Ceezfey”ce cuprinde și satul numit Wallendorf, adică satul valonului (astăzi Unirea, jud. Bistrița Năsăud). Fiii lui Johannes Latinus poartă tot nume de rezonanță valonă; Daniel și Corradus chiar dacă sunt numiți de rege ”Fidelii noștri cavaleri saxoni din Transilvania” iar nepotul ”Magister Goncellinus”, posibil nume canonic, amintește de asemenea de mediul monastic francez și valon. Exemplele pot continua cu Gyaninus (Jean), un alt nepot, fiu al lui Corradus sau Gaan de Ocna Sibiului (o altă formă pentru Jean).

Asemănarea între Braz şi Broos (într-un document din 1494 apare chiar Bras) rămâne în continuare tentantă, mai ales că descoperirile arheologice scoase la lumină în cetate tind să confirme existența unei curți senioriale de factură occidentală, cu turn locuință (donjon) și capelă de curte (rotondă). Oricum Anselm de Braz va rămâne un personaj fascinant, întemeietorul legendar al Orăştiei săseşti şi încă cu mai multe şanse de ieşire din legendar în veridic decât mult menționatul întemeietor al Sibiului, Hermann, despre care nu există chiar nici un document scris.

Indiferent de vechimea pe care o sărbătorim, Orăștia merită toate gândurile bune și urările noastre de „la mulți ani” sau mai bine spus „la mai multe secole”!

Zeno-Karl Pinter

În cele multe secole de istorie, Orăștia a cunoscut și perioade de prosperitate, dar și perioade de restriște. În trecutul său, Orașul a fost reședință de zonă apoi de plasă, iar azi este orașul care ar putea contribuii cel mai mult la dezvoltarea turistică a județului nostru.

Asemenea unei cetăți, un oraș are obligația să nu se predea niciodată! Toată istoria noastră ne obligă! Avem toate motivele să fie mândri de istoria orașului. Aniversăm Orăştia privind cu încredere în viitor, cu oameni creativi şi harnici, cu dragoste pentru urbea în care trăiesc.

La multe secole Orăștieni și ție Orăștie!