Meci cu de toate în Sibiul de „acasă” al hunedorenilor

Sibiul, veșnicul Sibiu, care sfidează lentoarea și blazarea, aducând oamenilor o altă dimensiune culturală a vieții, a fost gazdă primitoare pentru hunedoreni care, neavând (încă) un stadion cu acte în regulă, au strigat după ajutor, iar ecoul strigătului s-a oprit pe malul Cibinului în cocheta arenă „Municipală”

A fost un meci frumos cel dintre Corvinul Hunedoara, echipă de divizie secundă a României, și Rijeka, vicecampioana Croaţiei, echipă de top în prima divizie a campionatului croat.

Oricât de patriotarzi suntem, oricât preaslăvim un bicolor în alb-albastru, nu putem spune că vreuna dintre echipele care au făcut spectacol pe cochetul stadion sibian, a fost mai bună ca cealaltă.

Începutul partidei a aparținut, evident, fotbaliștilor de sub semnul corbului, cu trei ocazii în primele 10 minute, una mare cât roata carului. Apoi lucrurile au început să se așeze. Croații, o echipă robustă care știe fotbal, s-au regrupat, au ieșit din șoc și au trecut la ofensivă. Și așa, rând pe rând, ocaziile s-au succedat, când la o poartă, când la cealaltă, într-un ritm alert, cu tehnici bine puse la punct și nu departe de fotbalul văzut la recentul campionat european.

Un proverb, de pe iarba terenului de fotbal, spune că o echipă joacă bine doar în compania unei echipe bune. Așa a fost și la Sibiu, doar că e greu de spus care a fost echipa cea bună, la care s-a adaptat cealaltă.

Este clar că elevii, încă, ai lui Florin Maxim au dat tot ce au putut da. Greu le poți reproșa ceva în meciul de aseară. Buni la mijlocul terenului, față de meciul precedent cu maghiarii de la Paksi, când au lălăit-o cedând o victorie care era mai mult decât posibilă, corviniștii au avut, de data asta, veriga slabă la finalizare. Cel puțin şapte ocazii, trei foarte clare, au fost irosite, în aclamațiile pline de speranțe ale publicului în alb-albastru. Cu mai multă disciplină tactică, poate că altul ar fi fost deznodământul partidei.

O notă modestă se poate acorda pregătirii fizice. A doua repriză a demonstrat, ca și în ultimele partide ale Corvinului, că benzina se termină un pic cam repede și aici poate că ar trebui lucrat. Nu acum, pentru următoarele partide, pentru că asta nu se câștigă de pe o zi pe alta, ci în perspectivă. Pătrățelele de pe busturile jucătorilor, triumfali la victoriile precedente, nu suplinesc efortul susținut pe care o echipă adevărată trebuie să-l verse pe teren.

În concluzie, a fost un meci cu de toate. Cu VIP-uri fițoase venite ca la un spectacol, pentru că așa dă bine, cu scuipători de semințe, cu inimoasa și bine organizata galerie corvinistă care răgușește 90 de minute, cu focuri croate în tribună, cu petarde scăpate de vigilența celor de la pază, cu scandări încurajante și cu fluierături copioase, cu un stadion de top, cu o organizare aproape de superlativ, cu ploaie răzleață, cu entuziasm și cu o mare dragoste, vopsită în alb şi albastru, garnisită cu un corb care răzbate din „Peluza Nord”, acolo unde orice iubitor de fotbal adevărat ar trebui să pășească, măcar odată în viață. Dacă nu ai cântat vreodată în peluza nord se cheamă că nu exiști, spunea un ultras la sfârșit de meci.

Până la urmă, un zero la zero nu reprezintă o eliminare, și ține de abilitatea lui Florin Maxim de a pregăti returul. Dacă va învăța din greșelile acestui meci și dacă va dibui punctele slabe ale croaților, din această seară, nu peste multe zile sau nopți, pietonala primarului Bobouțanu va răsuna de chiotele de bucurie ale unei noi calificări istorice.