De un colorit aparte, poezia lui Petru Poiană din volumul Marea Absență ( Editura Alana, 2023) surprinde prin capacitatea de desfășurare a inefabilului, în manifestarea dualității sale interioare, pe care autorul îl urmărește cu o obstinație ce exorcizează pe alocuri concretul prin suprapunerea de planuri. O întreagă ierarhie a universului în toată splendoarea sa magnetică stă sub semnul flagelării spiritului; cauzalitatea existențială , cu decorul și fauna prospectării lumii reale pare a fi motivul căutării, încercării de a se integra unei realități… Tensiunea crepusculară a începutului are astfel un destoinic temei, acela de conștientizare a unei suferințe, pe alocuri, de sorginte metafizică cu simbolistică suprarealistă : „am fost dragon japonez/ pe un chimono sfâșiat/ un pahar recompunându-se/ din țăndări/ lângă corpul gheișei/ o băutură călduță/ strâns lipită de cioburi/ o data și încă o data/ am fost palid/ am fost ascuns/ chip de întuneric/ cel mai aproape de geam/ un clăbuc/ o minusculă cupola fragile/ gură de respirație/ peștilor de apă însângerată/ mi-am amintit foc/ mi-am amintit frig/ și ceața de mai apoi/ dintre piele și piele/ dintre oase și nervi”. Succesiunea oarecum cinematografică a imaginilor afective și divagante determină îndeplinirea unei condiții, aceea de a domina suferința ce permite relevarea imaginarului până la cotele cele mai înalte. Natura sensibilă a reflexibilității, geneza și evoluția simțului poetic suspendat între sentimente aduce aminte parcă de inserțiile fantastice și balansurile vindicative ale lui Dimitrie Stelaru : „ dormi dragoste/ goală dormi/ mințile noastre pierdute/ încet te vor îmbrăca/ așează-te moale/ îmblânzește tu arcurile întinse/ ale paturilor noastre/ trupul tău/ un filament care pâlpâie/ în ochii noștri galbeni/ fulgeră repetat/ a nebunie/ dormi și nu ne bănui apropierea/ doar mângâie zâmbind/ în semitrezie/ gâtul pulsând al jivinei/ gata să muște/ din tine/pentru tine ”. Culpe circumstanțiale, frenezia inadaptabilității ori sistemul geocentric al lumii ca vis sunt reperele unui lung pelerinaj prin care poetul își poartă nostalgia irealității vizionare, un adevărat cap de pod pentru percepția cutremurată a abisului sufletesc. Mai mult decât atât, contactul poetic cu proiecția cosmică a absenței, a unei solitudini dezmărginite care macină , ca o fărâmă în fața iluziei, decolorează oarecum materia prin cufundarea timpului în sine, spațiul dintre înălțare și cădere : „vale a tăcerilor/ vale a epuizărilor/drojdia rătăciților/ crește în inimile noastre/ când ți-e frig să taci/ când ți-e fierbinte să taci/ când îți pierzi mințile să taci/ când îți pierzi crezurile să taci/ vale a autismului/ vale a propriei umiliri/ când ți-e frig să taci/ când îți pierzi mințile să taci/ când strigi să nu se audă/ când te întorci să nu mai conteze/ vale a tremuricilor/ vale a neterminaților/ când aștepți să nu se vadă/ când vorbești să nu se înțeleagă/ cât lupți cu o obsesie/ cât lupți cu o remușcare/ cât te înveți cu o grea istovire/ cât te înveți cu o grea absență”. Poezia aceasta nemiloasă poartă cu sine primejdioasa predispoziție a ceea ce nu ar trebui să se întâmple, avatarul cauzalului poetic într-un sens accentuat, ecourile difuze ale vacuității și o acuitate a simțirii recuperatoare ce promit o frumoasă evoluție.
Foto: captură Independent TV
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.