Accident rutier grav pe șoseaua Deva – Brad. Cinci persoane au fost rănite

Accident rutier grav pe șoseaua Deva – Brad. Cinci persoane au fost rănite

Un accident rutier grav, în care au fost implicate un TIR și un autoturism, a avut loc pe șoseaua Deva – Brad. Șoferul TIR-ului a încercat să evite impactul cu o dubiță care venea din sens opus, ajungând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism.

„Polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe DN76, pe raza comunei Vălișoara, a avut loc un accident rutier. Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Crișcior, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă din direcția Brad – Deva, a frânat încercând să evite o impactul cu o autoutilitară care circula pe direcția Deva – Brad și era angajată în depășirea unui autoturism, iar timpul frânării a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe contrasens, întrând în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 40 ani, din comuna Vața de Jos, care circula din direcția Deva-Brad”, a transmis comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. 

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului autotrenului, a conducătorului autoturismului și a trei pasageri din autoturism, cu vârste cuprinse între 40 și 67 de ani. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală.

„Cele patru persoane, aflate în autoturismul implicat în accident, prezentau traumatisme, dar erau conștiente și cooperante. Victimele, doi bărbați și două femei, au fost transportate la UPU Deva cu două ambulanțe SAJ și una SMURD. Șoferul autocamionului a refuzat transportul la spital”, a precizat maiorul Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. 

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.