«Acest pământ unde nu trebuie doar să trăim şi să murim ci trebuie să ne îndeplinim datoria faţă de țară»

Sunt cuvintele lui Géza Kuun, de la a cărui moarte se împlinesc astăzi, 10 April, 120 de ani.
Având o formație intelectuală cu valențe universale, personalitate a epocii moderne a contribuit semnificativ, în secolul al XIX-lea, la înființarea societăților culturale din Transilvania, al căror obiectiv principal a fost punerea în valoare a valorilor culturale, istorice, etnografice, inclusiv prin constituirea de muzee care să funcționeze în cadrul lor. Prezentarea activității lui Géza Kuun are o valoare intrinsecă și poate fi privită fie numai prin faptul că mai ne despart puține zile de la împlinirea a 145 de ani de la constituirea Societății de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara (astăzi Muzeul Civilizației Dacice și Romane, în trecut Muzeul Județean Deva), a cărui președinte a fost.

Pentru a ilustra crezul său legat de Societatea pe care a condus-o mai bine de două decenii, cităm din Cuvântul de deschidere ținut în cadrul adunării generale din 1881: „În comitatul nostru, ruinele şi bogatele descoperiri ale epocii vechi, documentele vechi găsite până acum hrănesc speranţa pentru rezultatele favorabile ale cercetărilor viitoare, întâmplarea norocoasă, care adesea a adus şi aduce de sub pământ antichităţi îngropate de sute şi mii de ani, ne atrage atenţia ca să cercetăm neobosit trecutul acestui pământ bogat în evenimente diverse; acest pământ unde nu trebuie doar să trăim şi să murim, ci trebuie să ne îndeplinim datoria faţă de ţară, iar printre acestea se află cultivarea tuturor ramurilor ştiinţelor şi îngrijirea sentimentelor de recunoştinţă faţă de trecut”.

Câteva date despre cel ce a fost lingvist, filolog, orientalist, doctor în științe – filozofie -, vicepreședinte al Academiei de științe din Budapesta, Géza Kuun.

Descendent al unei vechi familii nobiliare maghiare, Géza Kuun s-a născut la 29 decembrie 1837, la Sibiu. Tatăl său, Ladislau Kuun, provenea din familia fondată de Kocsard Kuun de Osdola în timpul domniei voievodului Ioan Zapolya (1540). Contesa Constance Gyulay de Maros-Nemeti și Nadaska, mama lui Géza, descindea din familia contelui Samuel Gyulai, ofițer în armata voievodului Transilvaniei, Moise Szekely. Bunica lui Kuun a fost Suzanne Kacsandy de Kohany, contesa Gyulay.
Educația primară o primește în casa părintească, apoi a studiat la Institutul Szőnyi Pál. A copilărit în Transilvania, iar în timpul revoluției din 1848-1849 s-a refugiat la Cluj împreună cu familia, unde a urmat cursurile Colegiului protestant. După revoluție s-a stabilit împreună cu părinții la Budapesta și a continuat studiile în 1852-1854 la Colegiul Real. A frecventat cursurile de arheologie, istorie (discursurile lui Cicero, Grecia antică), numismatica, filologie și literatura maghiară și germană și a susținut examenul de maturitate la Nagy-Koros, în 1855. În cursul anilor 1856-1857 călătorește singur sau însoțit de sora sa Irene și verișoara Otilia Wass la Viena, Linz, Innsbruck, Milano, Veneția și Genova. Studiază o vreme la Universitățile din Budapesta și Göttingen.
În 1856-58 studiază la Universitatea din Pesta filologia clasică, arheologia, numismatica și istoria. În perioada 1858-59 urmează cursurile Universități din Göttingen, unde și-a obținut o diplomă de doctorat. A vizitat, studiind, în fiecare an faimoasele biblioteci din nordul Italiei. Fiind dornic să exploreze bibliotecile din Balcani, îl găsim, însă, și în bibliotecile din Germania, Franța, Olanda și Elveția studiind limbile germană, franceză, engleză, italiană, română și greacă, a scris și a citit ebraică, turcă, arabă, persană și latină.
A fost preocupat, în principal, de sursele estice ale istoriei Transilvane precum și de lingvistica comparativă, de dezvoltarea literaturii orientale și de problemele legate de istoria religiei comparative. În câteva dintre lucrările sale a examinat unele dintre problemele istoriei Transilvaniei. În cercetările sale, el a descoperit Codul Kunx din 1303 în biblioteca bisericii Sf. Marcu din Veneția, pe care a publicat-o ca rezultat al celor peste șase ani de muncă, cu studii introductive și note în limba latină. Acest codex a păstrat vocabularul și gramatica limbajului „kunx” dispărut. Atenția lui s-a îndreptat spre amintirile migrației și cuceririi ungurilor conservate în textele orientale. Pe baza surselor sale, a tras concluzia că ungurii își au originea în regiunea Altai și i-a considerat ca pe o rudă a turcilor. În cinstea mileniului, el a compilat un capitol despre izvoarele estice ale binecuvântării naționale maghiare.
Din tinerețe s-a dedicat cu pasiune științei, punând această activitate pe primul loc, a întreprins numeroase călătorii de studii în țară și străinătate, unde a frecventat biblioteci valoroase și a stabilit legături în lumea științifică. Prin atitudinea și activitatea sa s-a integrat în spiritul epocii sale frumos definite de contele Mikó Imre (cu rol decisiv în înființarea Asociației Muzeului Ardelean) care credea că, pe parcursul anilor 1850-1860, nu exista misiune mai frumoasă decât a sluji țara pe terenul literaturii și științei.
El a făcut o trecere decisivă în munca sa, în 1869, când a moștenit proprietatea de la Mintia de la unchiul său Gyulay Lajos, astfel că a petrecut timp îndelungat în această reședință, cu parcul cu celebrul Lapidar Roman și unde se afla o bogată colecție de documente, cărți și antichități, pe care a îngrijit-o, a studiat-o și a îmbogățit-o. A făcut din domeniul de la Mintia un centru al vieții culturale hunedorene. A extins arhivele și depozitul de piatră al castelului, dedicând mai mult timp istoriei Transilvaniei, inclusiv județului Hunedoara.
Acest efort a fost clar indicat de faptul că a devenit președinte al Societății istorice și arheologice din Hunedoara, fondată în 1880 până la moartea sa – cu precizarea că din 1903 (după ce, din cauza stării de sănătate, și-a trimis demisia) a fost numit președinte pe viață, fiind scutit de părțile administrative ale funcției, care au fost preluate de președintele ales Fáy Béla.
Pentru a ilustra crezul său legat de Societatea pe care a condus-o mai bine de două decenii, cităm din Cuvântul de deschidere ținut în cadrul adunării generale din 1881: „În comitatul nostru, ruinele şi bogatele descoperiri ale epocii vechi, documentele vechi găsite până acum hrănesc speranţa pentru rezultatele favorabile ale cercetărilor viitoare, întâmplarea norocoasă, care adesea a adus şi aduce de sub pământ antichităţi îngropate de sute şi mii de ani, ne atrage atenţia ca să cercetăm neobosit trecutul acestui pământ bogat în evenimente diverse; acest pământ unde nu trebuie doar să trăim şi să murim, ci trebuie să ne îndeplinim datoria faţă de ţară, iar printre acestea se află cultivarea tuturor ramurilor ştiinţelor şi îngrijirea sentimentelor de recunoştinţă faţă de trecut”.
În cei aproape 25 de ani cât a condus asociația de cultură hunedoreană și-a pus la dispoziția acesteia cunoștințele sale din diferitele ramuri ale științei, timpul, relațiile, o parte din avere, de multe ori, la castelul său de la Mintia, oferind găzduire membrilor Societății și musafirilor acestora.
A fost unul dintre cei mai celebri savanți transilvăneni din generația lui.
Din 1867 a devenit membru corespondent al Academiei Maghiare de Științe, iar din 1883 membru de onoare. Între anii 1901 și 1904 a fost vicepreședinte al Academiei Maghiare. Personalitate marcantă a sfârșitului de secol XIX, Kuun Géza a fost președinte, președinte de onoare sau membru al mai multor societăți de cultură ale epocii.
Géza Kuun a frecventat salonul contesei de Orsini, societatea de elită din Veneția și a intrat în relații amicale cu celebrul compozitor Franz Liszt și cu scriitoarea română Elena Ghica, principesa Koljzoff – Massalski, cunoscută în mediile intelectuale cu numele Dona d’Istria. Sora lui Géza s-a căsătorit cu Adalbert Fay, apropiat al împăratului Franz Josef. După 1870 s-a stabilit în Transilvania, la Mintia, la moșia unchiului său Ludovic Gyulay și s-a căsătorit cu Vilma Kemeny, fiica baronului Kemény de Magyar-Gyeno Monosto și a Barbarei Zeyk de Zeykfalva.
Între anii 1889 și 1896 a fost șeful Districtului Bisericii Reformate din Transilvania. A fost membru de onoare și fondator al Societății Filologice din Budapesta, membru de onoare al Societății Vajdahunyadvár. Președinte și director al Asociației culturale transilvănene, președinte al secției de literatură a asociației, președinte al Consiliului Județean Hunyad, președinte al școlilor publice de la Deva și al societății literare ardelene, Membru de onoare al Societății de Științe Naturale Istorice, Arheologice și Naturale, Societatea Hard-Sigismund din Târgu Mureș, Societatea Geografică Maghiară și Atenes of Science e Lettere di Bassano, Patrono del Museo Indiano; Società Nazionale per le Tradizioni Popolari Italiene, membru de onoare al Wissenschaftlicher Verein für Volskunde und Linguistik din Praga, fondator al Societății Finno-Ugrice din Helsinki și fondator și membru de onoare al Asociației Muzeului Transilvaniei. Nu a fost posibil să se implice în politica județeană, a apărut rar în adunările generale, dar și-a îndeplinit cu rigurozitate angajamentele.
Și-a lăsat cartea și arhivele la Muzeul Transilvaniei (astăzi Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, din Cluj-Napoca), lapidarul său la Muzeul de Istorie și Societății Arheologice a județului Hunedoara din Deva. În 1858, Codul transilvănean din secolul al XVII-lea, care a fost donat la Muzeul Transilvaniei, fiind numit Codul Kuun.
În „Anuarelor Colegiului Reformat Kuun din Orăștie” îl regăsim pe Géza Kuun în multe locuri ca binefăcător al acestui vrednic de laudă locaș de învățământ, în plus de aceasta ilustrul om de știință nu s-a rezumat doar la a cerceta zona Orăștiei ci a făcut o mulțime de opere caritative burgului. Din articolul scris de dr. Görög Ferencz, „Szászváros ref. Kún Kollegium Emlékkönyve”, apărută la Cluj, ed. Minerva, în anul 1925, aflăm că printre cei ce au pus temelia noului edificiu al Colegiului Reformat din Orăștie (azi Liceul „Aurel Vlaicu”) se află alături de Kún Kocsárd și Géza Kúun.
Marcat de un profund sentiment de pietate, contele Géza Kuun frecventa biserica și nu uita să ofere daruri, în fiecare an, de Crăciun țăranilor și familiilor lor. Preocupat de ideea de divinitate Kuun scria în lucrarea „Gyermekéveim”: „În acesta lume creată de Dumnezeu nimic nu este perisabil, fiecare viață se continua într-o altă viață, nimic nu este distrus total, creațiile lui Dumnezeu, materia este de asemenea eternă, și dacă afecțiunea este eternă aceasta este deja o calitate inerenta a sufletului, nemurirea sufletului este absolută așa cum este strălucirea soarelui”.
A murit în noaptea de 9 spre 10 aprilie 1905, la Budapesta, fiind înmormântat la Cluj, în cimitirul Házsongárd (Cimitirul Central), iar inima, conform propriei dorințe, este adusă la Mintia și îngropată în biserica reformată de aici.

Surse: Szinnyei József: Magyar írók élete és munkái VII. (Köberich – Loysch), Budapesta: Hornyánszky. 1900; http://wikimapia.org/6268106/Mintia, scriere de Dr. Gheorghe P. Budău, „Géza Kuun”; Indicele biografic maghiar, Muzeul Literar Petofi; dr. Cristina Bodό, (cercetător științific, Secția de Arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva), „Prezentarea activitatea desfășurată de către Kuun Géza în cadrul Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara”, comunicat de presă.