Individul acuzat că exploata copii, pe care îi răsplătea cu droguri și alcool, a fost pus sub control judiciar. Magistrații Tribunalului Hunedoara au respins propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a lui Liviu Cărmăzan.
Bărbatul este din comuna Ilia și a fost reținut ieri, sub acuzația de trafic de persoane, trafic și consum de droguri de mare risc.
„Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ – DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara, de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul CLT. Dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul CLT pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 14.03.2024 şi până la data de 12.05.2024 pentru infracţiunile de trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu”, se arată în decizia Tribunalului Hunedoara, care poate fi contestată la instanța superioară.
Polițiștii de la Ilia au fost desemnați cu supravegherea inculpatului. Acesta va trebui să respecte mai multe obligații și interdicții impuse prin decizia instanței. Nu va avea să comunice pe nicio cale cu victimele și martorii din dosar, nu are voie să iasă din țară și va trebui să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. În cazul în care nu va respecta aceste măsuri, controlul judiciar îi va fi înlocuit cu arestul preventiv.
CITEȘTE AICI ȘTIREA INIȚIALĂ: Copii drogați și folosiți ca slugi, într-o comună din județ
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.