
Un adolescent din Pui s-a ales cu dosar penal, după ce a sustras un autoturism și l-a condus pe drumuri publice neavând permis de conducere. Băiatul consumase alcool înainte de a urca la volan.
„Polițiștii Formațiunii Ordine Publică Hațeg au oprit în trafic, pe strada Progresului, din orașul Hațeg, autoturismul condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Pui. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor al permisului de conducere, iar ca urmare a testării, aparatul alcooltest a indicat un rezultat de 0,17 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, la sediul Poliției Orașului Hațeg s-a prezentat o tânără în vârstă de 18 ani, din comuna Sălașu de Sus, care a sesizat faptul că, în timp ce se afla la o petrecere privată, la un restaurant din orașul Hațeg i-a fost sustrasă cheia de la autoturism și autoturismul, care era parcat în apropierea restaurantului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.