Alpinistul Adrian Ahrițculesei a coborât de pe ”Acoperișul Lumii”

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a coborât de pe ”Acoperișul Lumii”

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a revenit luni în ţară după ce, în urmă trei zile, vineri, 17 mai, a reuşit să cucerească vârful Everest (8.848 m), sportivul recunoscând că a trăit un sentiment de împlinire atunci când s-a aflat în cel mai înalt punct de pe planetă.

„A fost o provocare pentru mine. Am fost norocos că la prima mea încercare şi prima mea vizită în Nepal am şi reuşit să ajung pe vârf. Sunt foarte fericit. Ce să zic, în spatele acestei reuşite, să ştiţi, sunt multe sacrificii, multe ore de antrenament, disciplină”, a declarat, pentru AGERPRES, alpinistul din Petroşani.

El a relatat că ultima parte a ascensiunii pe Everest a durat aproape 12 ore, după două zile petrecute în tabăra 4, la 7.920 m altitudine, din cauza vremii nefavorabile. Locul este periculos din cauză că oxigenul din aer este redus.

„Ascensiunea am început-o din tabăra de bază, care se află la o altitudine de aproximativ 5.350 de metri. Bineînţeles, în prealabil făcusem două rotaţii de aclimatizare. Am dormit o noapte în tabăra 1, care se află la 6.100 de metri altitudine. Apoi am dormit o noapte în tabăra 2, care se află la 6.400 de metri altitudine, după care am rămas o noapte în tabăra 3, la 7.200 de metri altitudine. Apoi am urcat în tabăra 4. Planul era să ne odihnim câteva ore şi să pornim spre vârf, dar, din păcate, vremea s-a înrăutăţit. Am fost nevoiţi să dormim acolo – nu prea se face treaba asta, pentru că de acolo începe zona morţii – dead zone. A fost un vânt foarte, foarte puternic”, a spus alpinistul.

Urcuşul spre vârf a început în jurul orei 21,00, ora Nepalului, şi s-a încheiat vineri dimineaţa, în jurul orei 8,00, ora Nepalului.

Pe drum nu au lipsit emoţiile legate de asigurarea oxigenului, după ce masca alpinistului a îngheţat şi lucrurile au trebuit remediate.

Din cauza problemelor legate de asigurarea cu oxigen, alpinistul nu a putut rămâne pe vârf mai mult de cinci minute, pentru că ar fi fost periculos pentru starea sa de sănătate, însă acesta povesteşte că sentimentul pe care l-a trăit pe Acoperişul Lumii a fost unul „de împlinire”.

„A fost un sentiment de împlinire. Am fost foarte fericit, deşi pe faţa mea în poză nu se vede, dar în sufletul meu era un sentiment de împlinire. Ţin încă o dată să-i mulţumesc lui Dumnezeu, că El m-a ajutat să ajung pe vârf, să cobor sănătos şi să ajung sănătos acasă”, a spus alpinistul Adrian Ahriţculesei.

În vârstă de 40 de ani, absolvent al Facultăţii de educaţie fizică şi sport din Timişoara, Adrian Ahriţculesei lucrează ca optometrist la o firmă din Petroşani.

În luna ianuarie 2023, el a reuşit să cucerească vârful Mount Sidley (4.285 m), din Antarctica şi să finalizeze astfel „Circuitul celor 7 vulcani”, devenind primul bărbat din România care îşi înscrie în palmares şi o asemenea performanţă.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.