Amenzi de 23.000 de lei, în urma unei razii din Valea Jiului

Amenzi de 23.000 de lei, în urma unei razii din Valea Jiului

Polițiștii au desfășurat în cursul nopții trecute o acțiune de amploare, tip „razie”, pentru asigurarea unui climat de siguranță publică corespunzător în Valea Jiului.

Acțiunea a avut ca principal obiectiv prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, precum și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave.

Un alt obiectiv important al activităților l-a reprezentat identificarea persoanelor implicate în activități comerciale ilicite.

„Polițiștii au legitimat peste 300 de persoane, prin utilizarea aplicației E-DAC, au verificat 19 societăți comerciale și au oprit în trafic, pentru control, peste 185 de autovehicule. Aproximativ 100 de conducători auto au fost testați în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Verificări au vizat atât localurile publice și persoanele aflate în arest la domiciliu, cât și legalitatea transportului de materiale lemnoase.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 23.000 de lei, 11 dintre sancțiuni vizând încălcări ale legislației rutiere (fiind luată măsura complementară a reținerii a trei permise de conducere și a unui certificat de înmatriculare). De asemenea, s-a întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara. 

În acțiune au fost angrenați peste 50 de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, polițiști din cadrul municipiilor Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Uricani și din structurile de investigarea criminalității economice, transporturi, specialiști criminaliști, precum și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul câinilor specializați și antrenați pentru depistarea substanțelor interzise și detectarea persoanelor ascunse în mijloace de transport. Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara și de cei ai Grupării Mobile Timișoara. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.