Două au fost rațiunile pentru care am publicat în Cotidianul articolul ”Nuntă faraonică la Paris”. Un grup important de oameni de afaceri și persoane publice plus vedete și tineri din lumea bună a României au petrecut la Paris cu ocazia unei nunți a urmașilor din două familii cu afaceri strălucitoare după 1990. Este vorba despre Alexandru Vlad și Monica Cristescu (urmașii proprietarilor lanțurilor de farmacii Catena și ai grupului Opticris). Al doilea motiv pentru care am considerat necesară publicarea relatării despre eveniment (destul de sumară) a venit de la faptul că multe referiri și articole au început să dispară. Încercînd să ne completăm documentarea, am observat că unele site-uri au trecut la ștergerea evenimentului de la Paris. Cum nu exista nici o îndoială asupra existenței nunții românești de la Paris, am făcut o legătură între posibile demersuri asupra presei prin intermediul publicității. Altfel, nu exista nici o rațiune pentru care diverse publicații să renunțe la materiale de interes și audiență (și nu numai).
N-a trecut mult de la apariția articolului în Cotidianul (oricum, cu o oarecare întîrziere față de restul publicațiilor) că am devenit și noi subiectul unui demers asemănător. Din mai multe părți am primit aceeași solicitare: scoaterea articolului despre nunta la Paris a fiului Ancăi Vlad cu mezina familiei Cristescu. Demersul Ancăi Vlad, supranumită și mama Catena (fondatoarea și proprietara cunoscutei rețele de farmacii), a venit și pe căi personale. În toată această perioadă, nu am primit nici un drept la replică, nici o precizare privitoare la o informație greșită. Am fi așteptat ca Mama Catena, cum este supranumită în presă, mirii sau familia Cristescu pentru o mai completă prezentare a evenimentului să ne solicite completarea programului.
Nu de alta, dar, din informațiile redacției, nunta lui Vlad s-a derulat în mai multe secvențe și evenimente. Nu vedem de ce familiile Vlad și Cristescu, inclusiv mirii, s-ar simți deranjate să pomenească despre invitații la Palais d’Orsay, despre recepția la Hotelul Ritz, despre faptul că au contractat o formație din Marea Britanie cu soliști cu tot și că au dorit să reprezinte și cultura din care fac parte, cu muzica lui Adi de la Vâlcea (cu program de manele după ora 2.00) și cu Inna, cîntăreață de pop, dance și house.
Mai multe publicații au invocat dorința Mamei Catena de a nu fi difuzate imagini și informații de la nunta fiului său. Nunta a și fost trecută în plan secund, în timp ce vizita Ancăi Vlad la muzeul Picasso a devenit un subiect detaliat, plin de imagini culturale vizibil consimțite. Poate chiar comandate.
După refuzuri ferme, redacția Cotidianul a primit o scrisoare din partea Societății de avocați Chiric/Chiric „în calitate de reprezentant convențional al doamnei Anca Vlad” prin care„vă solicităm să treceți de îndată la ștergerea articolului și a datelor cu caracter personal ale doamnei Anca Vlad, a oricăror linkuri de acces către datele respective și a oricăror copii sau reproduceri ale acestor date cu carcater personal folosite în articolul mai sus menționate…..”.
Dragă doamnă avocat Simona Chiric, reprezentantă a societății Chiric/Chiric,
Dacă în articolul publicat în Cotidianul există o informație greșită, vă rugăm să ne-o comunicați și o vom publica de îndată.
De asemenea, vă rog să transmiteți doamnei Anca Vlad, precum și mirilor și socrilor mici toate urările noastre de fericire, mulți copii și casă de piatră. Vă rugăm să le mai precizați că redacția noastră nu șterge articole la comandă, la rugăminți telefonice sau după amenințări.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.