Antrenorul de fotbal Ioan V. Ionescu va primi titlul de ”Cetățean de Onoare” al municipiului Hunedoara. Inițiativa aparține primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, și va fi supusă votului consilierilor locali în ședința extraordinară de mâine, 14 mai.
„Prin proiectul de hotărâre propun conferirea titlului de ”CETĂȚEAN DE ONOARE” al municipiului Hunedoara, domnului Ioan IONESCU, pentru contribuția adusă la dezvoltarea sportului hunedorean”, se arată în Proiectul de Hotărâre inițiat de primarul Hunedoarei.
Redăm mai jos expunerea motivelor care stau la baza acordării titlului de Cetățean de Onoare antrenorului Ioan V. Ionescu:
Ioan V. Ionescu s-a născut la 2 mai 1936, la Rudna (județul Timiș). Este singurul antrenor din România care a pregătit echipe în toate eșaloanele fotbalistice, de la campionatul comunal, județean, orășenesc, Divizia C, B, A, lot național, copii, juniori și tineret.
Este, fără îndoială, cel mai cunoscut antrenor de fotbal din zona de Vest a României, cu atât mai mult cu cât este unul dintre puținii tehnicieni care au antrenat cele mai importante echipe din această parte de țară: UTA Arad, Politehnica Timișoara, Corvinul Hunedoara, CSM Reșița și Jiul Petroșani. A pregătit Corvinul Hunedoara în două „mandate”: între 1984 și 1986, apoi între 1990 și 1991.
Pentru a nu fi confundat cu alți „actori” din fotbalul românesc al anilor ‘70 – ‘80, ziariștii acelor vremuri l-au numit „Ion V. Ionescu”. Multă vreme i s-a spus „Jackie”. Culmea, nici măcar domnia sa nu știe de unde i se trage acest prenume suplimentar. „Poate de la nevoia de a fi cosmopolit, în Timișoara”, spunea mai demult.
Ioan Ionescu a devenit antrenor al echipei Corvinul Hunedoara în 1984, mărturisind ulterior că a găsit aici un bazin de fotbaliști neobișnuit de valoros și productiv, alimentat de antrenorii grupelor de copii și juniori care pregăteau foarte bine tinerii sportivi astfel încât aceștia să poată face pasul spre „echipa mare”, consolidându-se astfel o generație excepțională a fotbalului hunedorean. Corvinul Hunedoara se numără și acum printre puținele cluburi din țară cu mai mulți jucători prezenți între primii 10 cei mai selecționați fotbaliști din istoria reprezentativei României. Un merit pentru această performanță îl are, fără niciun dubiu, și Ioan Ionescu.
Domnia sa este artizanul unuia dintre cele mai bune sezoane din istoria clubului Corvinul Hunedoara: 1985-1986. În acea ediție a campionatului Diviziei A, Corvinul Hunedoara reușea o performanță cu care avea să rămână în istoria fotbalului românesc: să înscrie cel puțin trei goluri în fiecare meci disputat „acasă”. Expresia „norma hunedoreană”, folosită și acum în jurnalismul sportiv, i se datorează în cea mai mare măsură. De altfel, unul dintre succese, 9-0 cu Rapid București, reprezintă și acum una din cele mai clare victorii din fotbalul românesc, în prima divizie, și totodată cel mai clar succes din istoria grupării hunedorene în primul eșalon fotbalistic al țării.
În același sezon, Corvinul înregistra una dintre cele mai prestigioase reușite din istoria sa, învingând Steaua București, cu 3 – 1, la Hunedoara, pe data de 9 martie 1986, cu două luni înainte ca echipa din Capitală să devină câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni.
Rezultatele obținute de Corvinul în perioada în care antrenor principal a fost Ioan Ionescu au avut atât rolul de a întări noua forță fotbalistică apărută pe plan național, cât și de a promova Hunedoara ca fiind nu doar un important centru industrial al României, ci și un important centru sportiv.
Rezultatele deosebite ale activității domnului Ioan Ionescu la Hunedoara nu se rezumă doar la perioada de la mijlocul anilor ’80. În cel de-al doilea “mandat” al său, în sezonul 1990 – 1991, Corvinul Hunedoara a dat golgheterul primului eșalon fotbalistic: Ovidiu Hanganu (produs al fotbalului hunedorean, 24 de goluri în 30 de meciuri, la doar 21 de ani).
„Spirit analitic, ferm și exigent, cu un ascuțit simț al umorului. Specialist în descoperirea jucătorilor și a teoretizării jocului de fotbal. Este unul dintre cei mai mari experți pe care i-a avut vreodată România în materie de metodică și tactică a fotbalului. Și este un mare adversar al fotbalului de tip militar-ministerial.
Autor a numeroase cărți de fotbal (de specialitate și de eseuri), profesor la facultăți de educație fizică și sport, editorialist la diverse publicații, invitat permanent la emisiuni de televiziune și de radio, om de mare carismă, anvergură intelectuală și respirație culturală, ”Jackie” a devenit, de mult timp, «Profesorul»” – scriau jurnaliștii sportivi Octavian Stăncoiu și Viorel Jucuț.
Pentru contribuția domniei sale la edificarea și consolidarea unuia dintre cele mai importante simboluri ale municipiului Hunedoara, CORVINUL, pentru aportul avut la dezvoltarea mișcării sportive hunedorene, precum și pentru promovarea orașului nostru în plan sportiv și nu numai, considerăm că domnul Ioan Ionescu merită din plin titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Hunedoara”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.