Astăzi, profesorul Florea Uliu, ar fi împlinit 80 de ani. Numele acestuia este strâns legat catedra de fizică. Profesor universitar doctor, fizicianul Florea Uliu, a fost solicitat de Comitetul Nobel, de mai multe ori, pentru Fizică (de pe lângă Academia Regală de Ştiinţe din Stockholm – Suedia) să facă nominalizări confidenţiale în vederea stabilirii laureaţilor acestui premiu.
Dascălul lasă o moştenire nepreţuită de are dăruirea faţă de catedră, faţă de misiunea sa. Rezultatele muncii dascălului au însemnat nu doar performanţe intelectuale de cel mai înalt nivel, ci şi sute de destine dedicate ştiinţei. Rămâne în memoria discipolilor prin modul aparte în care relaționa cu ei și încredere în forţele proprii. Rezultatele muncii sale au însemnat nu doar performanţe intelectuale de cel mai înalt nivel, ci şi modelarea a sute de destine ce se vor dedica ulterior ştiinţei.
Date biografice:
S-a născut la 07 august 1942 în municipiul Alba Iulia. Fiul lui Stancu şi Maria Uliu, picher C.F.R, respectiv casnică. Studii primare în comuna Şibot, 1949-1956, urmate de studii liceale la Şcoala medie „Aurel Vlaicu” din Orăştie, unde a promovat cu succes examenul de maturitate în anul 1960.
În perioada 1960-1965 a urmat cursurile Facultăţii de Fizică de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializându-se în domeniul Fizicii teoretice.
După promovarea examenului de stat, iulie 1965, şi efectuarea stagiului militar (august 1965-martie 1966) a devenit fizician stagiar la Institutul de Izotopi Stabili din Cluj-Napoca, unde lucrat de la 11 aprilie 1966 până la 31 octombrie 1966. După un an ca fizician stagiar la Institutul de Izotopi Stabili din Cluj-Napoca, în 1966, a devenit asistent universitar la Catedra de Fizică a Universităţii din Craiova, începând în felul acesta o carieră didactică prodigioasă. S-a specializat în Fizică teoretică, Optică atmosferică, Optica mediilor anizotrope şi chirale, Optică coerentă şi cuantică.
A devenit doctor în fizică la Universitatea din Craiova în anul 1974, după susţinerea unei teze de doctorat cu titlul „Contribuţii la studiul unor modele ale teoriei cuantice a câmpurilor (modelul Lee, modele cu potenţial separabil)”, conducător ştiinţific fiindu-i prof. univ. dr. Gherman Oliviu.
În ierarhia didactică a promovat treptat, prin concursuri, astfel: lector universitar – în anul 1971, conferenţiar universitar – în anul 1975 şi profesor universitar – în anul 1990. În anul 1987, Ministerul Învăţământului i-a acordat distincţia de Conferenţiar universitar evidenţiat. În anul 1988, a fost cooptat în Comisia de Spectroscopie a Academiei Române. A fost Secretarul ştiintific al Facultăţii de Fizică din Craiova (1996-2004) şi membru al Senatului Universitatii din Craiova (1996-2007).
În perioada 1991-1995, a fost conducător de doctorat la Universitatea din Craiova, în domeniul „Optică şi spectroscopie”. Considerând că dotările de care dispunea facultatea erau necorespunzătoare şi că astfel nu ar fi putut realiza cercetări experimentale de nivelul dorit, a renunţat la această calitate.
A urmat mai multe stagii de documentare şi de specializare în străinătate, dintre care amintim stagiile de la Universitatea „Carol” din Praga (Cehia), Universitatea din Bratislava (Slovacia), Universi-tatea „Jean Monnet” din Saint-Étienne (Franţa), Universitatea din Uppsala (Suedia), Universitatea din Aveiro (Portugalia), Université de Bourgogne din Dijon (Franţa), Universitatea de Stat din Yakutsk (Republica Sakha, Federaţia Rusă). A fost membru al Societăţii Române de Fizică (SRF) şi al Societăţii Române de Optoelectronică (SROE) şi SPIE.
Între anii 1991 şi 2007 a fost redactorul – responsabil al revistei Analele Universităţii din Craiova, seria PHYSICS AUC. S-a pensionat la 01 octombrie 2007. În anii 1998 şi 2000 a fost directorul Şcolii Internaţionale de Fizică „Quantum Field Theory. Supersymmetries and Superstrings“, respectiv „Quantum Field Theory and Hamiltonian systems“de la Călimaneşti-Vâlcea, manifestări ştiinţifice de prestigiu, organizate de Facultatea de Fizică a Universităţii din Craiova. În anul 2001 a iniţiat Concursul interjudeţean de Fizică „Liviu Tătar” pentru elevii de gimnaziu şi liceu, în memoria unui fost coleg. Este preşedintele Comisiei ştiinţifice a acestui concurs.
Din anul 1997 până în prezent a fost de 14 ori preşedinte al Comisiei Naţionale a Olimpadelor de Fizica pentru elevi . A fost director al Şcolii Internaţionale de Fizică „Quantum Field Theory. Supersymmetries and Superstrings”, preşedinte al Comisiei de Fizică a MEdC pentru învăţământul preuniversitar din România; responsabil zonal (pentru judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi, Teleorman, Vâlcea) pentru concursurile locale şi olimpiadele de fizică ale elevilor (1998-2002); a fost desemnat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România în calitate de preşedinte al Comisiilor naţionale pentru Olimpiadele de Fizică ale elevilor (1997-Oradea, 2000 – Sibiu, 2002 – Târgovişte, 2003 – Satu Mare, 2004 – Drobeta-Turnu Severin, 2005 – Iaşi, 2006 – Craiova), responsabil cu pregătirea intensivă a lotului lărgit şi cu selecţia lotului restrâns al României în vederea Olimpiadelor Internaţionale de Fizică ale elevilor; iniţiator al Concursului Interjudeţean de Fizică „Liviu Tătar” (începând cu anul 2001) şi Preşedinte al Comisiei ştiinţifice a concursului.
A cultivat o atmosferă de colegialitate și verticalitate, încurajând contribuția fiecărui membru al Comisiei la succesul fiecărei ediții a Olimpiadei și apropiind profesorii pasionaţi din ţară de această adevărată şcoală a excelenței. A participat activ la selectarea și pregătirea echipelor lărgite și restrânse ale României pe care le-a și condus la diferite competiții internaționale.
La toate activitățile, niciodată retribuite și, uneori, cu deplasări nedecontate, a participat cu drag, ignorând oboseala și zilele lungi de muncă. S-a bucurat de fiecare succes al elevilor noștri și tot ce a făcut pentru Olimpiadă a fost din iubire față de elevi. Elevii i-au simțit întotdeauna emoția și autenticitatea sentimentelor pe care le nutrea pentru ei și l-au răsplătit de fiecare dată cu respect și aplauze! A instituit un premiu pe care-l acorda anual tuturor elevilor care în toți anii de liceu au obținut distincții la Olimpiada Națională de Fizică.
Acest premiu, botezat de elevi, cu drag, „Premiul Uliu”, a fost un premiu râvnit de olimpici și primit cu mândrie și satisfacție de către cei mai titrați participanți la Olimpiadă.
A fost solicitat de Comitetul Nobel de pe lângă Academia Regală de Ştiinţe din Suedia, pentru a face nominalizări confidenţiale în vederea acordării acestui premiu pentru Fizică în anii 1991, 1998, 2004 și a fost nominalizat în „Catalogul Experţilor-1997” al Societăţii Academice din România.
Recunoașterea internațională a venit de la numeroasele invitații pe care le-a primit de-a lungul timpului: în anul 1990 (iunie-iulie) a fost invitat la Universitatea din Wisconsin-Milwaukee (U.S.A.), de către prof. Robert Greenler, pentru a participa la primul Congres Internaţional de Optică atmosferică „Light and Color in the open Air”, desfăşurat la Georgetown University, Washington (U.S.A.); în anul 1997 a fost invitat la Universitatea NTNU din Trondheim-Norvegia, de către prof. Kaare Stegavik, şeful Departamentului de Fizică, pentru o colaborare în domeniul microscopiei electronice; în anul 2003 a fost invitat de către Ministerul Învăţământului din Republica Sakha (Yakutia), Federaţia Rusă, la Universitatea Federală Nord-Estică „M.K. Ammosov” din oraşul Yakutsk, pentru a participa la al IX-lea Forum privind problemele educaţiei tinerilor din regiunile circumpolare (manifestare ştiinţifică desfăşurată sub patronaj O.N.U.); în iulie 2013, acelaşi minister din Yakuţia, l-a solicitat să participe ca „invitat de onoare” la a 20-a ediţie (jubiliară) a Olimpiadei „Tuymaada”.
În 1997 a devenit Profesor emerit al Universităţii din Craiova. În 2001 a primit Diploma de onoare a Primăriei Municipiului Craiova (2001), apoi Diploma de onoare a Ministerului Învăţământului din Republica Sakha (Yakutia), Federaţia Rusă, acordată Diploma de Onoare în anii 2004 şi 2005; Diploma de onoare a Societăţii Române de Fizică, acordată în anul 2005.
A trecut în eternitate pe 09 Februarie 2021, la Craiova.
Referință: Biografia personalității prezentate
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.