Arme prin curier. „O ambalez bine”

Arme prin curier. „O ambalez bine”

Internetul este plin de oferte pentru arme, fie că vorbim de pușcă ori pistol. Vin prin curier, primești și asigurări că va fi bine ambalată. Sunt mulți doritori, deși armele ar trebui să poată fi cumpărate doar din magazinele autorizate. Comerţul  online merge însă ”ca uns”.

Reporterul Antena 3 CNN a aflat că este nevoie doar de câteva clickuri şi un simplu telefon dat vânzătorului.

„1.000 de euro vreau pe ea. E nouă și luneta și arma. Nu s-a tras decât în poligon cu arma. O ambalez bine și o trimit prin curier cu verificare”, a spus vânzătorul, arată sursa citată.

Un permis de port-armă poate fi obținut numai după terminarea unui curs de instrucție în domeniul armelor şi muniţiilor, iar cererea către Serviciul Arme şi Muniţii  trebuie însoțită de atât de aviz psihologic, cât și de unul medical.

Transportul armelor letale şi a muniţiei este reglementat de lege şi nu poate fi făcut decât în anumite condiţii.

”Este exclus transportul acestor arme pe curierat”, a precizat, la Antena 3 CNN, Vladimir Talpeș, director AGVPS.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.