
O femeie de 36 de ani a fost dată dispărută la Poliție, după ce a plecat de la domiciliul prietenului ei și nu a mai revenit. Laura Cristina Bîldea (foto sus) este originară din județul Olt și locuia la un bărbat din municipiul Hunedoara.
„La data de 28 iulie 2024, în jurul orei 15:32, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat din municipiul Hunedoara, cu privire la faptul că, în data de 27 iulie 2024, prietena sa, LAURA CRISTINA BÎLDEA de 36 ani, din comuna Vișina Nouă, județul Olt, a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent. În momentul plecării, LAURA CRISTINA BÎLDEA purta o pereche de pantaloni blugi de culoare neagră, un tricou de culoare galbenă iar în picioare avea pantofi de culoare crem”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.
Femeia a fost dată în urmărire națională, polițiștii desfășoară diverse activități pentru a o găsi. Persoanele care au informații despre locul în care s-ar putea afla femeia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată secție de Poliție sau să sune la 112.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.