
Constantin Daniel Muntean este un personaj şocant de sincer pentru clasa politică de la noi. A refuzat să intre în aranjamente politice şi în jocul trădărilor pe vremea când era consilier local al Devei, deşi a fost ademenit cu funcţii tentante. „Tot ce mai are de oferit actuala administraţie este fotoliul de primar, dar acest post am să-l câştig cu votul devenilor pe 9 iunie”, spune candidatul PNCR.
Constantin Daniel Muntean spune lucrurilor pe nume. Nu întâmplător face echipă cu Cristian Terheş, un demnitar curajos, ferm şi respectat, cum puţini a avut România în Parlamentul European. Muntean este candidatul Partidului Naţional Conservator Român (PNCR) pentru postul de primar al Devei şi crede sincer că poate impune în primărie altă mentalitate în relaţia cu devenii.
„Am fost ales, în 2016, consilier local din partea PSRO. Mă întorsesem acasă după 18 ani în care am fost plecat mai întâi la studii, apoi ca angajat. Am lucrat în Timișoara și București. Atunci, am ales să intru în politică cu gândul la dezvoltarea orașului meu. A fost un mandat dificil pentru că s-a schimbat primarul după nici doi ani. Proiectele noastre s-au năruit, mai ales după ce noul primar de atunci ne-a împins în opoziţie, deşi îl susţinusem să câştige alegerile. Mie mi s-au oferit mai multe funcţii de conducere, dar am refuzat. Timpul mi-a confirmat că a fost o decizie bună. Actuala administraţie locală nu mai are nimic de oferit. Poate doar postul de primar, dar pe acela îl voi lua cu votul devenilor”, spune Constantin Daniel Muntean, candidatul PNCR pentru Deva.
„Cunosc bine problemele oraşului. În mandatul 2016-2020 am fost cel mai incomod consilier al opoziţiei. Am avut numeroase inițiative și intervenții în ședințele de consiliu, principiul meu de bază a fost să fac administrație, NU politică. Alături de colegii mei am inițiat audiențe în aer liber cu cetățenii Municipiului Deva, am monitorizat și criticat când a fost cazul deciziile administrației locale”, mai susţine candidatul PNCR.
„Să facem din Deva un oraș în care să vrei să rămâi!”
Mesajul de mai sus nu-i o lozincă. Constantin Daniel Muntean a trăit dureros reîntâlnirea cu oraşul copilăriei sale. „Nu pot sta deoparte să văd cum orașul se degradează, să văd cum tinerii ne pleacă. Mulţi dintre ei vor fi nevoiţi să se întoarcă într-o zi, să-şi îngrijească părinţii, ce şanse le va oferi Deva atunci? Nu pot sta de-o parte să văd cum oameni ca mine sunt din ce în ce mai împovărați de traiul de zi cu zi. Trebuie să dezvoltăm proiecte care să corespundă nevoilor comunității, să atragem investitori, să stopăm depopularea orașului. Deva bate pasul pe loc în infrastructură, în oportunități economice și este de datoria noastră să facem schimbările necesare pentru a ne asigura un viitor mai bun”, spune candidatul PNCR.
De profesie inginer diplomat, Constantin Daniel Muntean a terminat facultatea Politehnică din Timișoara, unde a absolvit un master în inginerie integrată, în prezent este în ultimul an la cursurile de master în Administrație Publică la Facultatea din Petroșani.
Constantin Daniel Muntean se află pe poziția 7 pe buletinul de vot la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Deva. În ceea ce privește Consiliul Local, Partidul Național Conservator Român (PNCR) ocupă poziția 10 pe buletine.
Vine în fața dumneavoastră cu 19 proiecte realizabile, proiecte gândite de profesioniști pe teren, nu din pix în birouri.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.