La Balșa se întâmplă lucruri extraordinare datorită unor oameni inimoși și dornici să promoveze aceste ținuturi binecuvântate de Dumnezeu. Aflat la a treia ediție, Festivalul Lavandei a adunat peste 150 de invitați, care au venit din diferite orașe, dar și de peste hotarele țării, din Slovacia, Germania sau Olanda.
De altfel, lavanda, o floare cu miros inconfundabil și cu efecte terapeutice nebănuite, a fost doar un pretext pentru ca invitații să se întâlnească, să socializeze și să se familiarizeze cu frumusețea vieții de la țară.
„Vinovată” de organizarea acestui eveniment este profesoara Maria Buda, a cărei poveste de viață este cu totul impresionantă. De mai bine de patru ani, Maria a lăsat în urmă tumultul vieții de la oraș și s-a mutat în casa bunicii de la Balșa, pe care a transformat-o într-un altar al frumuseții și autenticității.
Pentru întâlnirea din acest week-end, Maria s-a pregătit minuțios. A preparat bunătăți amprentate cu aromă de lavandă, de la pâine, până la prăjituri garnisite cu frumoasele flori mov. Nu a uitat să etaleze nici din moștenirea rămasă de la bunica ei, scoțând din lada de zestre fețe de masă, ștergare și alte minunății lucrate manual. Obiecte casnice, peste care s-a așternut timpul, au prins din nou viață, pe post de vaze pentru flori sau de decoruri amenajate cu mult gust și creativitate. Totul spre încântarea invitaților, care au fost plăcut impresionați de atmosfera desprinsă, parcă, din basme.
Ziua a debutat cu o cafea cu lavandă, aroma florilor completându-se miraculos cu gustul cafelei. Au urmat diverse activități dedicate copiilor, dar și adulților, precum o demonstrație de fabricare a săpunului de casă, unde invitații au aflat cât de important este să păstrezi proporțiile substanțelor pe care le folosești în compoziția produselor de igienă corporală.
„Produsele de igienă corporală naturale oferă multe avantaje. Sunt prietenoase și conțin nutrienții necesari pentru hidratarea și hrănirea pielii. Nu sunt dăunătoare, precum sunt produsele de consum larg, care conțin substanțe nocive pentru organismul nostru. În ceea ce privește lavanda, aceasta are nenumărate beneficii. Planta are calități antibacteriene, antiinflamatoare, relaxante, dar și hrănitoare dacă vorbim de uleiul de lavandă”, a explicat Carmen Popa, cea care a susținut atelierul de fabricare a săpunului de casă.
Deși unii dintre ei s-au văzut pentru prima dată, oaspeții din „Grădina cu levănțică” au socializat și au gustat din bunătățile pregătite de gazdă.
Copiii au fost cei mai încântați de libertatea oferită de curtea generoasă, s-au zbenguit prin lanul de lavandă și s-au jucat fără pauză.
„Ediția din acest an a fost mai restrânsă față de edițiile trecute, când festivalul se desfășura timp de trei zile, iar numărul invitaților depășea 500 de persoane. Anul acesta, am organizat un eveniment cu circuit închis. Din păcate, timpul pentru pregătirea festivalului a fost scurt, eu fiind implicată în campania electorală de la alegerile locale, în calitate de candidat. Sper că sărbătoarea a fost pe placul invitaților și mai sper ca ei să revină cu drag în comuna Balșa, de fiecare dată când li se va ivi o ocazie. «Grădina cu levănțică» este o poveste pe care ne propunem să o ducem mai departe și sperăm că vom inspira și alte persoane să organizeze astfel de evenimente. Nu este deloc simplu, efortul a fost unul mare, dar cred că s-a meritat”, a subliniat Maria Buda.
La final, oaspeții festivalului și-au cules buchete de flori și s-au delectat cu câte o felie de tort cu cremă cu aromă de lavandă, având parte de o experiență care cu siguranță le va rămâne într-un ”sertar” al amintirilor frumoase.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.