Uniunea Europeană ar trebui să îşi formeze propria armată combinată care ar putea juca un rol în menţinerea păcii şi în prevenirea conflictelor, a declarat ministrul italian de externe, Antonio Tajani, potrivit Reuters.
Într-un interviu acordat ziarului italian La Stampa, Tajani a declarat că o cooperare europeană mai strânsă în domeniul apărării este o prioritate pentru partidul Forza Italia, pe care îl conduce.
„Dacă vrem să fim apărători ai păcii în lume, avem nevoie de o armată europeană. Iar aceasta este o precondiţie fundamentală pentru a putea avea o politică externă europeană eficientă”, a declarat oficialul.
„Într-o lume cu actori puternici precum Statele Unite, China, India, Rusia – cu crize din Orientul Mijlociu până în Indo-Pacific – cetăţenii italieni, germani, francezi sau sloveni nu pot fi protejaţi decât de ceva care există deja, şi anume Uniunea Europeană”, a mai spus acesta.
Cooperarea europeană în domeniul apărării a căpătat o importanţă sporită pe agenda politică de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în urmă cu aproape doi ani.
Cu toate acestea, eforturile s-au concentrat mai mult pe extinderea NATO, Finlanda, ţară membră a UE, aderând la alianţă anul trecut, iar Suedia fiind, de asemenea, pe cale să devină membru.
Tajani a mai spus că Uniunea Europeană, formată din 27 de state membre, ar trebui să îşi eficientizeze conducerea şi să aibă o singură preşedinţie, în locul actualei structuri formate dintr-un preşedinte al Consiliului European şi un preşedinte al Comisiei Europene.
Ministrul Antonio Tajani a devenit liderul Forza Italia după moartea lui Silvio Berlusconi anul trecut.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.