Din locul mitic numit lumea cea mare a Brăilei și a Chirei Chiralina, Armanda Filipine vine cu cel de-al doilea volum de poezie, „Biblioteci de zăpadă” ( Ed. Castrum de Thymes, 2024).
Prin mijlocirea unei nostalgii ce îi relevă esențele ființării, atentă la ceremoniile sufletești ale intimității, poeta încearcă punerea în relief a eului profund, în grava sa simplitate. Orice ar părea digresiune este tratat ca firesc, pornind de la miracolul revelației la cel al iubirii; celebrarea organicului pare strâns legată de un exercițiu de reculegere a memoriei, dexteritatea ochiului tragic înfiorat regizează cu liniște și siguranță tablouri colorate de impactul afectiv al prezentului trăit. Evident, dialectica existenței păstrează ca atare, diversul prin excelență, abisul învelit în austeritate, spre originile primordiale:
„Între două poeme/ refugiul e în nori/ violeți de pâslă/ pe care calcă inorogul/ atent la fluturii/ zilei marmorate/ și la copilul/ zărit în ochii ploii/ rima se dă în leagăn/ așteptând ora de școală/ să scrie în taina zăpezii/ uitată în dulapul de haine/ ramul de cais bate în geam/ dă-mi un poem cald, zice…”
Pod deschis la ambele capete, poemul nu este o asumare pasivă, simbol al efemerului zboară de colo- colo într-o aventură care înseamnă experiență și inițiere. Pe frontispiciul ambiguităților fragile, deschiderea imaginară spre infinit are menirea de a accentua realitatea ontică a umanului, e vizibilă aceea deschidere a sufletului – contradictoriu el însuși – în sensul desprinderii dintr-o lume concretă în cadrul unui rit de inițiere :
„Citesc despre un oraș/ și brusc imaginez/ o hienă/ degeaba alung/ gândul/ el pleacă cu sângele/ prin vene și artere/proliferând/ frici ancestrale” ; „Când pumnalul inimii tale/ Taie doar cortina de lacrimi/ E semn că foamea așteaptă / Iar pâinea adoarme în liniștea/ Tuturor viselor din oglinzi”.
Dar adevărata călătorie a poeziei este convertită într-o rostire ideatică, flacăra ce topește iluziile fiind resuscitată de o introspecție a stării maladive sub semnul unei pasiuni tragice:
„Poezia are ochi de fluturi/ Noaptea dansul viselor îți dă fiori/ dar între zboruri trage cu arcul/ în ținte mereu mișcătoare”.
O atitudine căreia poeta îi rămâne fidelă, un cadru al sensibilității lipsită de stridențe, deloc dispusă să depună armele în standurile reflexive ale lăuntricului. În acest spațiu există destulă tensiune, relieful concret al lucrurilor capătă inflexiuni de reprimare a pasionalități :
„Pe plaja în crepuscul/ stranii desene dezvăluite/ conturate cu lumina/ și umbre/ personaje/ în saga vacanțelor/ amestecate/ în memorie/ aidoma cărților de joc”.
Pașii aceștia mențin echilibrul poetic dincolo de barierele unor convenții, într-o abil mascată strălucire melancolică pe orbita luptei cu sine. Armanda Filipine pare a urma un circuit liric deschis vitalului impregnat temeinic cu fior nostalgic destinate deplinei rememorări și imediat tangibilei așteptări:
„Poate că vor fi fiind păstrate/ Aceste povești amintiri/ Undeva în cărți frumos așezate/ Pe rafturi cuminți/ În biblioteci de zăpadă”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.