Biserica ctitorită de familia corifeului Ioan Budai Deleanu este la un pas de prăbușire

Biserica Greco-Catolică din Cigmău, în care a slujit tatăl și fratele lui Ioan Budai Deleanu,  în curtea căreia se jucau cândva cei zece frații Deleanu, se înalță dintre crucile cimitirului ca un balaur uriaș, gata, deodată cu prăbușirea sa, să înghită toată istoria celui ce a fost Stâlp al Școlii Ardelene. Autorul singurei epopei din istoria literaturii române, Ion Budai-Deleanu. Atât Corifeul Școlii Ardelene cât și satul din care provine, Cigmău, sunt date uitării. Puțini îi mai cinstesc astăzi memoria, cum ar normal aceluia ce a fost printre primii dintre promotorii latinității poporului român. Și mai puțini mai sunt cei ce își amintesc de școala și biserica neamului său.

Biserica are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, edificiu de cult ridicat prin grija lui Aron Budai, (pe locul celei construită în secolul XVII în care a slujit și părintele Solomon), din familia scriitorului Ioan Budai Deleanu, în anul 1843.

Clopotele lăcașului de cult, cedat cultului Ortodox în anul 1947, au anumiți demult. Atât cel mic din „ANNO 1830” cât și cel mare „TURNAT PE SPESELE POPORULUI ROMÂNI UNIȚI DIN CIGMĂU 1925” de Oscar K. Kelin din Cugir, nu mai cheamă la rugăciune. După revoluție starea ei a rămas incertă, nu a fost retrocedată iar cei ce trebuiau să o administreze au ținut-o închisă pentru a se prăbuși. Acum se înalță dintre crucile cimitirului ca un cavou uriaș, gata sa înghită istoria unei așezări pe cale de dispariție.

Condamnat de indiferența celor din jur, într-un timp relativ scurt, acest locaș de cult probabil va dispărea. Va mai rămâne doar amintirea ei, consemnată undeva într-un registru parohial. Cimitirul este acoperit de crengile rezultate în urma „curățeniei generale din toamna anului trecut şi de indiferenţa autorităţilor. Cei care cândva s-au născut acolo şi s-au răspândit apoi în cele patru zări,  au datoria morală de a mai face ceva pentru comunitatea în care au primit botezul. Mulţi dintre ei i-au uitat până şi pe părinţii pe care îi au îngropaţi în cimitir şi de care, arar, cineva se îngrijeşte să le facă cele cuvenite conform datinilor bisericeşti.

Mergând prin Cigmău, turistul va găsit doar o placă memorială (pe fosta școală) inscripționată greșit, în rest  nimic care să indice că Ioan Budai Deleanu s-a născut și a copilărit aici.

Școală din sat, ridicată pe pământul Delenilor de precursorii lui Ioan  Budai Deleanu și la care veneau copiii satului fără diferențe de confesiune construită obștie  a ajuns și ea în ultimul hal, nefiind folosită acum, copii nu mai sunt în Cigmău. Nu au mai rămas aceleași nici treptele pe care au urcat și coborât zeci de generații de învățători și elevi.

Biserica am descris-o mai sus. Consătenii lui Ioan Budai Deleanu nu au auzit de marele Corifeu. Impresia trecătorului este ca satul e părăsit. Doar o femeie paste oile în curtea școlii. Nu este localnică și nu poate da prea multe date cu privire la istoria locurilor, iar despre autorul Țiganiadei nu știe nimic. Până la urmă, existența unui credincios se rezumă la faptul că nimic din această lume nu vom duce cu noi pe lumea cealaltă decât faptele bune.

Fostul locaș de cult Greco-Catolic din  Cigmău aflat pe Strada Principală, Satul Cigmău , localitate ce aparține de Orașul Geoagiu, din Județul Hunedoara este trecut registrul electronic fiscal: „având codul unic de identificare CUI 25321634 este o instituție publică din România, cu formă de proprietate nespecificată cu alte forme de proprietate înregistrată in urmă cu 16 ani”, acum stă să se năruie. Cauza este doar una, nepăsarea. Primăria din orașul Geoagiu, de care aparține satul Cigmău de 30 de ani aruncă pisica moartă în curtea Episcopiei Ortodoxe, episcopia pe procesele cu Greco-Catolicii, care la rândul lor spun că nu a fost deschis nici un proces dar nici nu au primit înapoi locașul de cult. Un cerc vicios din care A PIERDUT ISTORIA ACESTUI NEAM.

Fiecare biserică poartă cu sine o bucățică de istorie și identitate locală. Dincolo de simbolul spiritual, ea reflectă cultura, tradițiile și valorile comunității din acel loc. Neglijarea unei astfel de clădiri este, într-un fel, o uitare a rădăcinilor noastre. Trist!

O concluzie foarte amară se desprinde distrugerea lăcașelor de cult. Era consumarismului cere cât mai multe pub-uri, săli de jocuri și case de pariuri, nu muzee și locuri pentru reîntâlnirea cu strămoșii. Astăzi nepăsarea este mai rea ca orice pandemie, peste boli vom trece însă istoria nu o vom putea recupera niciodată!