CFR pune în circulație primul tren electric nou de la Alstom Coradia Stream

CFR pune în circulație primul tren electric nou de la Alstom Coradia Stream

CFR Călători va introduce în circulaţie, din 20 noiembrie 2024, primul tren electric format din material rulant nou, rama RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream, anunţă compania feroviară într-un comunicat.

Rama este alocată pentru exploatare operatorului naţional CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziţionate pentru România.

Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziţie încheiat şi derulat de către ARF.

CFR Călători va opera rama electrică Alstom pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – staţiunile de pe Valea Prahovei – Braşov ca tren Interregio şi cu tarif aferent acestui rang de tren, conform contractului de servicii publice încheiat de companie, cu ARF. Astfel, un bilet pe distanţa Bucureşti Nord – Braşov costă 63 lei la clasa a II-a şi 91 lei la clasa I, pasagerii având posibilitatea să cumpere deja bilete la acest tren.

Miercuri, trenul va avea următorul orar: IR 16005 Bucureşti Nord plecare 9:30 – Braşov sosire 12:00/ IR 16006 Braşov plecare 15:20 – Bucureşti Nord sosire 17:53, iar în perioada 21 noiembrie – 14 decembrie 2024 va circula după următorul program: IR 16001 Bucureşti Nord plecare 5:40 – Braşov sosire 8:08 / IR 16002 Braşov plecare 8:43 – Bucureşti Nord sosire 11:12.

Rama electrică livrată de către Alstom este formată din 6 module (vagoane), oferind o capacitate de 351 de locuri. Prin construcţie, are o podea joasă, ceea ce asigură accesul facil pentru persoanele cu mobilitate redusă şi este aptă să circule cu o viteză maximă de 160 km/h. Şi, foarte important, mentenanţa ramei electrice este asigurată de către firma producătoare Alstom.

Sursa: Agerpres/Foto: Facebook

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.