Comoara de sub bancă. Prof. Ioan Piso: „Ne batem joc de documente esențiale pentru istoria noastră”

În biserica de la Densuș, monument istoric pe cât de important pe atât de enigmatic, sub o bancă de lemn zace o piatră de marmură cu o inscripție de o valoare excepțională. Nimeni nu face nimic pentru ca ea să fie expusă într-un loc adecvat, alături de traducerea și semnificația inscripției.

Piatra a fost găsită în biserica din Breazova unde, până în 1973, a servit ca simplă treaptă de intrare. După descoperirea importanței inscripții, piatra a fost dislocată din trepte și păstrată în biserică. În anii 80 preotul paroh, pe vremea aceea de la biserica Sf. Nicolae din Densuș, era mare iubitor de istorie. Pasionat și dedicat, preacucernicul părinte se ocupa, printre altele, cu decorarea curții bisericii cu artefacte romane aduse de peste tot, inclusiv din Forul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Unele surse indicau faptul că preotul trimitea oameni, cu căruțele, să transporte artefacte din for, lucru care nu avea nimic a face cu legalitatea, ba dimpotrivă. Sub protecția hainei preoțești el a sustras, ajutat de localnici, piese deosebit de valoroase din sit, mobilând, cu ele, aleea care duce la biserică. Cu toate că arheologii au atras atenția autorităților despre furturile din for, nu s-a luat nicio măsură împotriva acestei stări de fapt.  Având aceste preocupări, preotul paroh a decis să aducă la Densuș, alături de celelalte artefacte, piatra cu inscripția de la Breazova.

Profesorul Ioan Piso o găsește în curtea bisericii, în iarbă, și face demersuri ca ea să fie ferită de intemperii. Succesorul preotului „amator de istorie” a așezat-o lipită de un perete unde zace și astăzi, ascunsă privirilor, mascată de o bancă de lemn. Potrivit profesorului Ioan Piso, unul dintre cei mai reputați epigrafiști ai lumii, această piesă este un fragment (dimensiuni: 42 x 120 x 17 cm, litere de 6 cm) al unui mare monument de marmură, textul de pe o parte laterală a acestuia, conținând datarea unui eveniment important.

Textul original inscripționat pe fața piesei de marmură sună astfel :

[De]dicatum epulo Iovis (ante diem) X K(alendas) Iun(ias) [Av]iola et Severo co(n)s(ulibus.

În traducerea profesorului Piso semnificația piesei este și mai clară și dă valoare incontestabilă pietrei cu pricina:

Dedicat cu prilejul banchetului lui Iupiter, cu zece zile înaintea Kalendae-lor lui Iunie (= 23 mai), sub consulatul lui Aviola și Severus.

 Profesorul Piso spune, fără ezitare, că aceasta este una dintre cele mai importante inscripții romane păstrate în Dacia și că ea ar putea sta la loc de cinste în orice lapidariu din lume și nu ascunsă sub o bancă într-o biserică, fie ea și enigmatica biserică de la Densuș.

„Cu toate că cei doi consuli Aviola și Severus nu au putut fi identificați, putem presupune că și-au îndeplinit magistratura cândva în a doua jumătate a sec. II p. C.  Până la apariția acestei inscripții era cunoscut un singur banchet al lui Iupiter (epulum Iovis), cel celebrat la Roma în fiecare an în 13 septembrie, la aniversarea dedicării Capitoliului din Roma, act ce avusese loc în 13 septembrie 509 a. C., îndată după izgonirea ultimului rege al Romei. Ceremonia era sărbătorită cu mult fast și cuprindea sacrificii, întreceri, lupte, iar imaginea lui Iupiter era pusă la masă. Ea se mulțumea cu mirosul sacrificiilor, în vreme ce preoții, magistrații și poporul roman se ospătau din greu”, remarcă distinsul profesor clujean.

De menționat, este că ziua de 23 mai (ante diem X Kalendas Iunias) nu are în calendarul general religios roman o semnificație specială, ceea ce înseamnă că are o semnificație locală, deosebită pentru provincia Dacia.

Concluzia mea a fost că ziua de 23 mai avea o semnificație nu pentru imperiul roman, ci pentru Dacia. A fost ziua de naștere a primului Capitoliu (templul lui Iupiter și al triadei capitoline – Iupiter, Iuno și Minerva) din provincia Dacia, și anume la Sarmizegetusa. Cu acest prilej în Dacia a fost adus în mod oficial cultul lui Iupiter, iar ziua de 23 mai, dies natalis (ziua de naștere) a Capitoliului, a devenit cea mai mare sărbătoare a Daciei. Am avut imensa șansă ca, împreună cu echipa mea, să dezvelesc Capitoliul din Sarmizegetusa. Este construit pe un podium de 2 m înălțime, măsoară circa 30 x 20 m și are în front șase coloane corintice de marmură, înalte de 10 m. Statuia zeului pe tron (Iupiter tronans) se afla în naos (cella), și, judecând după fragmentele rămase, era înaltă de 4, 5 m. De ce atât de înaltă? Potrivit arhitectului roman Vitruvius, Jupiter trebuia să vadă de pe tronul său zidurile pe care urma să le apere. Din datele arheologice și epigrafice rezultă că forul nou (forum novum), împreună cu Capitoliul, au fost înălțate la sud de forul lui Traian în jurul anului 150. Am coroborat informația conținută în inscripția din Sarmizegetusa cu informațiile dintr-o inscripție nu mai puțin importantă din Apulum (IDR III, 5, 164). Aceasta din urmă era scrisă pe o coloană votivă, care susținuse o statuie a lui Iupiter, care între timp a dispărut. Era dedicată lui Iupiter Optimus Maximus (lui Iupiter celui prea bun și prea mare) și cuprinde datarea conform calendarului roman ,ante diem X Kalendas Iunias” (23 mai), dublată de o datare conform calendarului oriental, care va fi adoptat de romani odată cu impunerea creștinismului ca religie oficială. Această datare sună în felul următor: luna XVIII die Iovis, adică în a optsprezecea zi a lunii, de ziua lui Iupiter. Motivul acestei duble datări este acela că în anul 205 d. C., când a fost dedicată statuia, ziua de 23 mai cădea, conform calendarului oriental, într-o joi, ceea ce dedicantului i se va fi părut semnificativ. Mai trebuie amintit că dies Iovis sau Iovis dies a dat în limbile romanice „joi, jeudi, giovedí, jueves” etc. Nu m-am mulțumit cu atât și am căutat situații asemănătoare în alte provincii. Am descoperit că ziua de naștere a celui mai vechi Capitoliu din Pannonia, ridicat în Savaria (Szombathelyi) este 3 iunie, iar în Hispania primul Capitoliu al provinciei a fost ridicat în Tarraco (Tarragona) în 22 februarie, date devenite foarte importante în aceste provincii. Întorcându-mă la inscripția păstrată până de curând în bisericuța din Breazova și care astăzi este aruncată sub o bancă de lemn la Densuș, nu pot să nu remarc, cu durere, cum ne batem joc de documente esențiale pentru istoria noastră și pentru istoria universală. Până când?”, se întreabă profesorul Piso.

Aceeași întrebare ne-o punem și noi. De mai bine de 20 de ani, acest artefact excepțional, cu o poveste fascinantă, este ferit de ochii oamenilor și în loc să fie așezat la loc de cinste, zace acoperit cu o pătură prăfuită. Cine se face vinovat că un artefact de o mare importanță este batjocorit, fie din capriciile cuiva, fie din nepăsare, fie din necunoaștere?

Instituții care ar trebui să se implice în normalizarea situației sunt destule, dar nu este cine să apuce taurul de coarne și, cunoscând vechile metehne ale instituțiilor statului, avem un „deja vu”.

Direcția de Cultură, Episcopia Hunedoarei, Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Poliția de Patrimoniu, vor da din colț în colț, își vor trimite reciproc hârtii, se vor acoperi de ele, își vor arunca sarcina din cârcă în cârcă, iar inscripția va rămâne doar o biată piatră în întunericul de sub bancă.