Consiliul Local Deva, în formație completă

Consiliul Local Deva, în formație completă

În ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Deva care a avut loc astăzi, 11 decembrie 2024, au depus jurământul consilierii locali supleanți ale căror mandate au fost validate de către Judecătoria Deva, respectiv: Zoltan-Cristian Borsai și Octavian-Cristinel Tabac.

Aceștia au fost validați ca urmare a vacantării locurilor de consilieri locali, după demisiile foștilor aleși locali Anamaria Gavrilă (POT) și a domnului Domokos Balazs (UDMR).

„Sunt convins că noii consilieri locali vor aduce un aport semnificativ în activitatea consiliului local și că experiența lor va contribui la dezvoltarea comunității noastre. Fiecare voce, fiecare idee și fiecare propunere vor conta, iar deciziile pe care le vom lua împreună vor avea un impact direct asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor din municipiul nostru. Împreună cu toți consilierii locali, ne vom asigura că administrația publică locală este transparentă, responsabilă și eficientă” a declarat Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva.

Începând cu 11 decembrie 2024, Zoltan-Cristian Borsai și Octavian-Cristinel Tabac preiau oficial atribuțiile de consilieri locali, iar Consiliul Local al Municipiului Deva își continuă activitatea în componență completă.

Consiliului Local al Municipiului Deva are în componență 21 de consilieri locali: 7 consilieri PSD, 4 consilieri locali PNL, 3 consilieri AUR, 2 consilieri locali POT, 2 consilieri locali USR, 2 consilieri locali UDMR și un consilier local FD.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.