Controale în barurile din vecinătatea școlilor

Controale în barurile din vecinătatea școlilor

Polițiștii hunedoreni în colaborare cu reprezentanți ai altor instituții au organizat o serie de controale la localuri și săli de jocuri de noroc din municipiile Hunedoara și Petroșani. Scopul acestor controale a fost de a preveni consumul de droguri, absenteismul școlar și victimizarea minorilor. Totodată, oamenii legii au verificat dacă agenții economici respectă și aplică regulile din domeniul fiscal.

„În cadrul acțiunii, au fost legitimate, prin utilizarea aplicației E-Dac, 71 persoane, au fost verificate 61 de unități de alimentație publică (în special cele aflate în proximitatea unităților de învăţământ preuniversitar) și trei de săli de jocuri de noroc și pariuri sportive.
Pentru neregulile de natură economico-financiară constatate cu ocazia controlului la unitățile de alimentație publică, constând în special în neemiterea bonului fiscal ca urmare a încasărilor realizate, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.330 de lei”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Pe lângă sancțiuni, polițiștii le-au atras atenția agenților economici cu privire la interdicția de a le vinde băuturi alcoolice minorilor, țigări sau energizante.

În aceeași ordine de idei, oamenii legii au organizat acțiuni de informare și prevenție pe tema consumului de droguri, la care au participat elevi din învățământul preșcolar și gimnazial, precum și cadrele didactice ale școlarilor.

Polițiștii le reamintesc părinților și tutorilor legali importanța monitorizării atente a prezenței copiilor la școală și a colaborării strânse cu instituțiile de învățământ, pentru a combate absenteismul ori implicarea minorilor în activități care îi pot transforma în victime ale unor infracțiuni.

Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.