Polițiștii hunedoreni au organizat o serie de controale la firmele cu activitate în domeniul sănătății, respectiv cabinete medicale, farmacii, săli de fitness, farmacii naturiste, cabinete stomatologice, precum și la cabinete veterinare. Acțiunea a vizat societăți comerciale de pe raza muncipiilor Deva, Hunedoara, Brad, Petroșani, Lupeni, Vulcan și a orașului Călan. În urma neregulilor constatate, polițiștii au dat amenzi în valoare de 25.000 de lei și au confiscat sume de bani.
„În cadrul acțiunii, au fost verificate 14 săli de fitness, 28 farmacii și farmacii naturiste, 77 de cabinete medicale, clinici medicale, cabinete stomatologice, cabinet veterinare. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.000 de lei și au fost confiscați 568 de lei (sumă găsită de polițiști ca fiind nefiscalizată prin casele de marcat electronice) și au fost constatate două infracțiuni de evaziune fiscală”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
În cazul unei săli de fitness din Deva, oamenii legii au descoperit că încasările nu erau evidențiate în actele contabile, iar o firmă din Șoimuș nu a putut prezenta actele contabile solicitate.
„Ca și exemplu semnificativ, în cadrul acțiunii, polițiștii au stabilit că administratorul unei săli de fitness din Deva nu a fiscalizat încasările din abonamente și bar, în perioada ianuarie 2023 – septembrie 2024 (suma totală depășind de 300.000 de lei).
În acest caz, polițiștii vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omisiunea în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate (prejudiciul adus bugetul consolidat al statului urmează a fi stabilit cu ocazia cercetărilor).
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în data de 29 iunie 2024 la punctul de lucru al unei societăți comerciale din comuna Șoimuș, administratorului societății i s-a solicitat prezentarea documentelor contabile ale societății.
Întrucât, până în prezent, acesta nu a prezentat documentele solicitate, polițiștii vor efectua cercetări pentru a se stabili existența elementelor constitutive ale infracțiunii de refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale si bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în cel mult 15 zile de la somație”, au precizat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Acțiunea a fost organizată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și a comisarilor din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Hunedoara și a vizat combaterea faptelor ilicite din domeniul public de sănătate și combaterii evaziunii fiscale.
O scrisoare prin care oamenii sunt îndemnați să voteze George Simion a ajuns în cutiile mai multor sibieni. Expeditorul care a dorit să-și păstreze anonimatul îi roagă pe adresanții scrisorii să meargă la vot și să-l susțină pe candidatul AUR […]
Polițiștii hunedoreni au reușit să prindă autorul unui furt de la o pacientă internată în Spitalul Județean de Urgență Deva. Bărbatul de 45 de ani i-a furat pacientei în vârstă de 54 de ani portofelul și telefonul mobil pe care […]
Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu a încetat din viaţă la vârsta de 57 de ani, în casa familiei sale din Houston (Texas, SUA). Citeam zilele trecute o știre ce zice că „S-a stins din viață Alin Fumurescu, jurnalistul strălucit devenit […]
În nopatea de 24 spre 25 august, oamenii legii au „împânzit” cele două municipii, în căutarea de persoane care comit infracțiuni, precum și pentru a preveni accidentele rutiere produse de șoferi beți sau drogați. Peste 1300 de persoane au fost […]
9 aprilie 2025R CHComentariuComentariile sunt închise pentru Echipa masculină de handbal a Devei, revedere după mai bine de 50 de ani
Puțini deveni își mai amintesc, probabil, că Deva, cu tradiție în handbalul masculin, a avut prima echipă de handbal de divizie națională la juniori. În anul 1967 profesorul Tiberiu Drăgan a adunat o grupă de băieți de 12-13 ani cărora […]
28 august 2024R CHActualitateComentariile sunt închise pentru Accident rutier cu două camioane, lângă Deva. Un șofer a fost dus la spital
În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au intervenit cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, pe raza localității Cristur, unde a avut loc un accident rutier. În sprijinul pompierilor a fost alocat și un echipaj al […]
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.