
În ziua de 16 ianuarie 1945, la București se semnează „Convenția Sovieto-Română”. Parafată de primul ministru Nicolae Rădescu și mareșalul sovietic R. Malinovski. Mai precis convenția de executare de către partea română a clauzelor „Convenției de Armistițiu” (semnată la Moscova, la 12 septembrie 1944). România urma să livreze Uniunii Sovietice, până la 12 septembrie 1950, produse petroliere, cereale, vite, material lemnos, vase maritime și fluviale, locomotive, vagoane, alte materiale de cale ferată, diverse mașini industriale, în valoare de 300 milioane dolari. Astfel România e pusă la despăgubiri înrobitoare cu clauze ascunse care măresc de 4 ori suma oficială trecută în acte.
În istoria modernă a României, perioada 1944-1948 reprezintă punctul de inflexiune care a rupt decisiv și brutal țara de civilizația europeană, generând un regres masiv pe toate planurile. Cheia subdezvoltării economice – pe care România se chinuie și azi s-o recupereze faţă de Europa – a constat în două evenimente catastrofale produse simultan: 1 drenarea masivă a resurselor țării către Uniunea Sovietică și 2 interdicția venită de la Moscova că țara noastră să dea curs invitației SUA de a intra în Planul Marshall, de reconstrucție a Europei după Al Doilea Război Mondial. Aceste două elemente, combinate cu celelalte schimbări impuse de ocupanții ruși, au făcut că România să piardă, în doar câțiva ani, toate progresele pe care le reușise începând din 1859.
Pe 16 ianuarie 1945, la București se semnă Convenția Sovieto-Română cu privire la mărfurile românești care trebuiau livrate Uniunii Sovietice în contul despăgubirilor de război. Acestea fuseseră fixate de ruși, încă din 12 septembrie 1944 (când s-a semnat armistițiul la Moscova), la 300 de milioane de dolari.
Documentul în sine reprezenta doar o acoperire formală pentru abuzurile multiple, care măreau de fapt masiv această sumă.
În primul rând, trebuie notat că rușii au impus ca monedă de referință dolarul la cursul său din 1938, și nu de la momentul convenției. În cei 7 ani scurși – interval în care avusese loc și războiul mondial –, dolarul se devalorizase, ceea ce însemna din start că, la preturile din 1945, nu mai era vorba de 300 de milioane de dolari, ci de 384 de milioane.
În al doilea rând, mărfurile trecute în Convenția Sovieto-Română au fost, toate, masiv subevaluate. În acest fel, România a fost silită să plătească, în mod real, cu mult mai mult decât ar fi trebuit conform acordului.
Tratatul de Pace cu puterile învingătoare în Al Doilea Război Mondial. România e pusă la despăgubiri înrobitoare cu clauze ascunse care măresc de 4 ori suma oficială trecută în acte.
Lista mărfurilor pe care România se obliga să le plătească în contul datoriei de război către URSS
Convenția Sovieto-Romana din 16 ianuarie 1945 prevedea că România să le dea rușilor:
– 1,7 milioane de tone petrol în anul 1945,
– 1,6 milioane de tone în 1946,
– 277.000 tone de porumb la prețul de 22 dolari/tonă,
– 370.000 tone de grâu la prețul de 24,75 dolari/tonă,
– 35.000 tone de orz la 21 dolari/tonă,
– 100.000 de porci la 138 dolari/tonă,
– 500.000 de oi la 62 dolari/tonă,
– 200.000 de boi la 83 dolari/tonă,
– 190.000 de cai la 157 dolari/bucată după cum urmează: 20.000 de cai în anul 1945, 30.000 de cai în 1946 și 140.000 de cai în perioada 1947-1950,
– 1.967.000 metri cubi de lemn (prețul lemnului rotund era 5 dolari/metru cub, iar al celui rășinos 11 dolari/metru cub),
– 490 locomotive la 0,45 dolari/kg,
– 6.000 vagoane la 0,1775 dolari/kg,
– 1.200 vagoane cisterna la 0,1775 dolari/kg,
– vasul de linie de pasageri Basarabia” la prețul de 1,462 milioane de dolari,
– navă mixtă de pasageri și marfa „Alba Iulia” la prețul de 255.000 dolari,
– două remorchere evaluate în total la 120.000 dolari,
– un doc plutitor evaluat la 850.000 dolari,
– 160 vase fluviale uzate evaluate în total la 5,5 milioane de dolari,
– 167 nave fluviale noi evaluate în total la 11 milioane de dolari,
– nave de dragaj și nave elevator,
– laminorul ultramodern de 14 țoli de la uzina „Malaxa” evaluat la 2,46 milioane dolari,
– utilaje pentru industria petrolieră evaluate la 20 milioane de dolari (pompe de foraj, sape, mufe etc.),
– mașini-unelte în valoare de 4 milioane de dolari,
– un turbogenerator luat de la uzine din Fieni,
– patru mașini Fourcault,
– bare de fier și țagle în valoare de 524.000 dolari.
Datele de mai sus, prezente în Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri din Guvernarea generalului Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944 – 28 februarie 1945), au fost publicate de istoricul militar Petre Opriș în cartea „Armată, spionaj și economie în România (1945-1991)“.
Cheltuielile cu armata de ocupație, care au căzut în sarcina României, au reprezentat 150% comparativ cu despăgubirile. La aceasta se adăugă jafurile, confiscările abuzive plus prada de război, care n-au fost cuantificate
Referindu-se la cazul uzinei IAR Brașov, distrusă până în 1948 de primul guvern comunist instalat de ruși (guvernul Petru Groza), istoricul Petre Opriș arata cum utilajele luate de ocupanți erau masiv subevaluate: „Acel aspect (al subevaluării echipamentelor luate și duse în Rusia – n. red.) a depins de statutul pe care l-a avut România la sfârșitul Războiului, stat învins, și de dorința reprezentanților sovietici de a obține rapid bunuri românești valoroase, care puteau fi considerate atât capturi de război, cât și compensații și despăgubiri pentru pierderile suferite de Uniunea Sovietică în timpul războiului“.
Istoricul mai arată însă că despăgubirile – chiar și așa, mult mai mari în realitate faţă de cele trecute oficial pe hârtie, nu erau cea mai mare problemă a României. „Cheltuielile cu armata de ocupație, care au căzut în sarcina României, au reprezentat 150% comparativ cu despăgubirile. La aceasta se adăugă jafurile, confiscările abuzive plus prada de război, care n-au fost cuantificate“, a arătat acesta.
România a fost obligată să renunţe la banii pe care-i avea de recuperat de la Germania. Rușii au silit în schimb statul nostru să le dea lor datoria pe care o avea faţă de statul german. Așa s-au adăugat încă 1,25 miliarde de mărci la despăgubirile de război de 300 de milioane de dolari
Lucrurile nu s-au oprit aici. România a fost pusă să renunţe la sumele pe care Germania i le datora în schimbul exporturilor de grâne și petrol efectuate până în 1944. În schimb, datoriile României faţă de Germania au fost preluate de Rusia sovietică. Așa a ajuns țara noastră să le plătească rușilor, pentru a doua oară, mărfurile luate din Germania.

Cazul explicitat în cartea: „Autorităţile romane se confruntau și cu o altă problemă deosebită. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, guvernul de la București s-a străduit să mărească exporturile de petrol, produse agricole și forestiere românești în schimbul unor importuri de armament, muniții, tehnica de luptă și diferite echipamente germane. Dezastrul militar de la Stalingrad a agravat situația precară a aprovizionării armatei romane cu mijloace de luptă și guvernul condus de mareșalul Ion Antonescu a acceptat, forțat de împrejurări, să livreze 4 milioane de tone de petrol în Germania și Italia, în cursul anului 1943, pentru a primi în schimb un nou sprijin militar din partea celor două state.
Situația s-a complicat la 8 mai 1945, deoarece statul român era dator celui german pentru echipamentele și serviciile militare furnizate armatei romane până la 23 august 1944 (1,25 miliarde de mărci germane). La rândul său, guvernul de la Berlin (care a capitulat la 8 mai 1945) trebuia să achite circa 1,3 miliarde de mărci germane pentru produsele românești expediate în Germania sau puse la dispoziția armatei germane care staționase pe teritoriul României – în principal pentru petrol, produse agricole și forestiere“.
În Conferință de Potsdam (17 iulie – 2 august 1945), cele patru mari puteri învingătoare (SUA, URSS, Marea Britanie și Franța) au decis că datoriile reciproce dintre Germania și România nu se compensează. SUA, Marea Britanie și Franța au renunțat în favoarea URSS la sumele care li se cuveneau din datoria pe care România o avea faţă de Germania și care fusese confiscata de puterile învingătoare.
În acest mod, datoria pe care Germania o avea faţă de România (1,3 miliarde mărci) a fost anulată. În schimb, România a fost obligată să le achite rușilor datoriile pe care le avea faţă de Germania la 8 mai 1945 (1,25 miliarde mărci). În acest fel, România a plătit încă o dată, dar către ruși, echipamentele pe care le plătise deja germanilor în perioada 1942-1944.
Istoricul Petre Opriş arata în cartea să cum acest episod neștiut de publicul larg este folosit pentru a induce în opinia publică sentimente antigermane: „Dacă politicienii aventurieri din România și acoliții lor, avizi de notorietate și voturi, doresc să vânture în continuare ideea privind o așa-zisă datorie de 18 miliarde de euro pe care Republica Federală Germania ar fi obligată să o achite României în conformitate cu balanță de schimburi comerciale și plăti existenta la data de 8 mai 1945, acești vânzători de piei de cloșcă ar trebui să discute mai întâi cu autorităţile de la Moscova. Acestea au confiscat în întregime suma de 1,25 miliarde de mărci germane plătită de statul român după 8 mai 1945 pentru bunurile primite pe credit din Germania în cel de-al Doilea Război Mondial (…)“.
Dincolo de această digresiune, la sfârșitul anului 1946, România plătea Rusiei sovietice nu doar cele 300 de milioane de dolari la cursul din 1938 reprezentând despăgubirile oficiale de război, ci și datoriile către Germania, estimate la 125-500 de milioane de dolari!
În loc de concluzie
Generalul Kutuzov zisese clar că va lăsa românilor doar ochii cu care să poată plânge. Şi n-a fost departe de a o face. Însă trebuia să mai treacă niște ani buni până când cuvintele lui aveau să fie îndeplinite. O va face Armata Roșie începând din august 1944.
Când auzi Armata roșie trebuie să-ți închipui apetit imens în care încape orice. În numai zece zile, în burdihanul comunist care se târa prin țară au intrat: „4.924 cai, 3.725 vite, 29.246 ovine, 6.210 porci, 61.276 păsări de curte și circa 300 tone de cereale”. Jafuri necontabilizate în contul datoriei de război, care era de 300 milioane de dolari.
Una peste alta, rezultă din cartea dlui Aurel Sergiu Marinescu, „Armata roșie în România”, am plătit rușilor circa 2 miliarde de dolari în perioada 23 august 1944 – 10 februarie 1947.
Nimeni nu a pus la socoteală „jafurile, violurile, crimele, furturile, răpirile, tâlhăriile, confiscările, devastările, rechizițiile și sechestrările de persoane” făcute de malaxorul roșu.
În acest gigant stomac au intrat într-o viteză nebună: 67 de fabrici și uzine, 55.000 de vagoane și 115 locomotive. Bașca 51.173 tone de material tubular din industria petrolieră.
Numai pentru menținerea în viață a burdihanului sovietic România a livrat oficial până la 31 mai 1945: 15.357 vagoane de cereale, 10.407 vagoane legume, 1.885 vagoane de carne, 387 vagoane conserve de carne, 163 vagoane cu grăsimi, 124 vagoane cu produse lactate, 88 vagoane cu peste, 27 vagoane cu delicatese, 20 vagoane cu fructe și derivate, 155 vagoane cu băuturi spirtoase, 279 vagoane cu tutun, 1.023 vagoane cu sare, 528 milioane țigări și 35 milioane cutii de chibrituri (vol. II, p. 393-394, din lucrarea amintită mai sus).
Avea dreptate Carol I când a spus: „Orientarea spre Rusia o consider o aventură”. Şi mai corect ar fi să înlocuim cuvântul aventură cu crimă și poate așa vom ajunge mai aproape de adevăr.
Morala: „Cine uită istoria este pasibil să o repete!”
Surse: Petre Opriș, „Armată, spionaj și economie în România (1945-1991)“, Editura Trei, București, 2021; Articolul „Lista produselor luate de ruși din Romania, începând cu 1944, ca despăgubiri de război. Cum au generat jaful făcut de Moscova și interdicția de a participa la Planul Marshall retardul economic sever față de Europa pe care țara noastră se chinuie si azi sa-l recupereze”, semnat de Matei Udrea, https://www.aktual24.ro/lista-produselor-luate-de-rusi-din-romania-incepand-cu-1944-ca-despagubiri-de-razboi-cum-au-generat-jaful-facut-de-moscova-si-interdictia-de-a-participa-la-planul-marshall-retardul-economic-sever-f/ 28 ianuarie 2024; Aurel Sergiu Marinescu, „1944-1958 Armata Roșie în România”, vol. I-II, ed. Vremea, 2001; Ștefan Agopian „Armata roșie în România”, „Ziare.ro”, 22 iulie 2018. Foto: Ziare.ro; aktual24.ro; wikipedia.org.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.