Corvinul a suferit prima înfrângere pe teren propriu după 368 de zile! Alb-albaştri s-au înclinat, 0-1 (0-0), cu Metalul Buzău, după un duel în care oaspeţii au profitat de o eroare în defensiva noastră, la una din puţinele oportunităţi avute în careul hunedorean.
Puţin peste 500 de suporteri au înfruntat ploaia măruntă şi vremea rece pentru duelul de la „matineu” cu nou-promovata pregătită de Valentin Stan. „Decorul” n-a fost însă de bun augur pentru corvinişti, care n-au avut chiar cea mai bună zi, în ciuda startului bun de joc, în care au avut două şanse bune de gol, „semnate” de Câmpan – după o fază fixă, respectiv Lehaire, după o incursiune spectaculoasă în careu, finalizată cu un şut, cu efect, puţin alături.
În jumătatea adversă, Lazăr a fost primul jucător al vizitatorilor, care i-a testat vigilenţa lui Blaga (titular în premieră în acest sezon), cu un şut din marginea careului, respins de portarul nostru de sub bară, în minutul 31. În rest, amfitrionii au „măcinat” în gol, având posesia, dar nu şi soluţiile pentru a fi mai concreţi pe fază ofensivă, astfel că la pauză s-a intrat cu tabela nemodificată. Actul secund a adus o echipă a oaspeţilor ceva mai curajoasă, cu o organizare defensivă bună şi cu o linie mediană compactă. Atribute care s-au dovedit a fi suficiente cât să blocheze, uneori din „faşă”, acţiunile purtate fie de Gîrbiţă, fie de Pîrvulescu, jucătorii responsabili cu iniţierea atacurilor corviniste. În partea opusă, Tudorică şi nou-intratul Jozic au fost extrem de mobili, iar insistenţa celui din urmă a dus şi la singurul gol al partidei! Jucătorul sârb al Metalului a profitat, la maximum, de lejeritatea lui Manolache şi a trimis mingea lăsată în spate spre careul mic, de unde Lazăr a înscris, fără emoţii (74).
Nici ultimul sfert de oră nu a adus nimic conistent în ofensiva echipei noastre, singura ocazie importantă de a marca venind de la Lică, al cărui şut din 15 metri a fost reţinut, în doi timp, de I. Dinu. Minutele de final au adus o „ploaie” de centrări în careul buzoian, mai ales din stânga, dar niciuna n-a găsit „ţinta”, astfel că pierdem primul joc după un an de la eşecul cu CS Mioveni (0-2), timp în care am strâns 13 meciuri la rând fără eşec.
Campionatul Ligii a doua se întrerupe pentru a lăsa loc acţiunilor echipelor naţionale, astfel că următoarea partidă a echipei noastre va fi pe 19 octombrie, la ora 13:30, în deplasare, cu ACSM Reşiţa.
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Blaga – Pop (80, Hergheligiu), Lică (cpt.), Manolache, Velisar – Cărăruş – Lupu, Pîrvulescu, Lehaire, Gîrbiţă (71, Goodnews) – Câmpan (57, D. Grigore)
Metalul Buzău (antrenor Valentin Stan): Dinu – Olaru, Perju, A. Radu, M. Manea, Tudorică (cpt.), Borţoneanu, Robu (82, Panaite), A. Manea (64, Jozic), Moldovan (64, Constantinescu), Lazăr (82, Rusu) (90+2, Croitoru)
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.