Se spune că în această zi (denumită şi „a două zi a Bubatului”) oricine muncește, spală sau mănâncă fasole riscă să fie umplut de bube. Sfânta Varvara sau Sfânta Barbara este sărbătorită an de an, atât de biserica creștin – ortodoxă, cât și de cea catolică, în ziua de 4 decembrie.
Tradiţia sărbătoririi Sfintei Varvara a fost adusă în Valea Jiului de muncitorii veniţi din Silezia să lucreze la Exploatarea Minieră de la Lupeni, în urmă cu o sută de ani. Se zicea, în popor, că Sfânta Varvara era o femeie bună, ce a devenit sfânta după moarte. Sfânta Varvara este cunoscută drept ocrotitoarea femeilor și minerilor. Pe 4 decembrie, ziua Sfintei Varvara, minerii nu întră în galerii, ci sărbătoresc și se veselesc. De altfel, sfintei îi plac veselia, petrecerea și glumele. Potrivit unei legende , ea este închisă în cărbune de un blestem și doar o singură zi pe an, pe 4 decembrie, poate să răsufle și să se bucure. (Ion Ghinoiu – Obiceiuri de peste an)
În superstițiile românești, Sfânta Varvara este văzută când că sora Sfântului Nicolae, când că mama să, tatăl fiind Sfântul Sava. De asemeni, se povestea că Sfânta Varvara este una din cele trei stele de lângă luna. Împreună cu celelalte două, ea protejează luna de Antihart, care vrea să o mănânce. Nu întâmplător, în unele zone folclorice există credință că Sfânta Varvara umblă cu un pahar de moarte. Tocmai de aceea, ziua ei era păstrată cu sfințenie, fiind periculoasă în special pentru copiii ce puteau cade pradă vărsatului sau bubelor.
În occident și în lumea catolică, Sfânta Varvara, cunoscută drept Sfânta Barbara, este subiectul unei legende în care se spune că a fost închisă de tatăl ei într-un turn, pentru a o împiedică să se mărite. Apoi, după ce a devenit creștină, același părinte a încercat să o omoare, după care a denunțat-o autorităților păgâne. Drept pedeapsa, el a murit lovit de un fulger. În unele părți din Franța și Germania, ziua Sfintei Barbara este considerată debutul sezonului Crăciunului. În sudul Franței, în special în Provence, există obiceiul de a se așeza pe pervazuri, la soare, farfurii umplute cu boabe de grâu înmuiate în apă. Dacă „grâul Sfintei Barbara” creștea repede, se zicea că va fi un bun pentru recolte. În caz, contrar , se prevestea un an dezastruos pentru grâne. În ajunul Crăciunului, aceste vase cu grâu răsărit erau așezate lângă „creche” , micile scene înfățișând nașterea lui Iisus, că simbol al viitoarei recolte.
Un obicei asemănător există în Cehia și Slovacia, unde se așezau în apă crenguțe de cireș, în speranța că ele vor înflori în ajunul Crăciunului. În Germania și Austria, se puneau în apă, într-un mod asemănător, crengi ale pomilor fructiferi. Fiecare față nemăritată ținea neapărat să aibă o astfel de crenguța întrucât, dacă înflorea de Crăciun, era semn că va fi cea dintâi dintre suratele ei care se va căsători. În unele regiuni, această tradiție era atât de importantă încât ramurile erau forțate să înflorească, fiind ținute în camere mereu calde, pentru a fi dăruite apoi de către fete iubiților lor, că o declarație de dragoste și o promisiune a unei viitoare căsătorii.
Foto : Diana Gabriela Chicea
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.