CulturăDescoperire epocală în cetatea dacică de la Costești-Cetățuie

Descoperire epocală în cetatea dacică de la Costești-Cetățuie

Campania arheologică din anul 2024, finanțată de Consiliul Județean Hunedoara și Ministerul Culturii, a adus la lumină vestigiile unui templu necunoscut până în prezent. Aceasta este una dintre descoperirile importante realizate în cetatea dacică de la Costești-Cetățuie în decursul celor 100 de ani de la demararea primelor cercetări arheologice în acest sit.

„Astfel, în ultima parte a campaniei de săpături, la Costești-Cetățuie au fost descoperite in situ două baze de calcar ale unui templu necunoscut cercetătorilor. Vestigiile noului edificiu au fost identificate pe una dintre terasele din partea sud-vestică a dealului, în locul numit Mălăiște, străbătut de drumul antic.
Primele «șiruri de pietre așezate cu o strictă rânduială pe arii cu îngrijire amenajate» au fost aflate în cetatea dacică de aici în cursul săpăturilor coordonate, începând cu anul 1924, de profesorul clujean D. M. Teodorescu. După un veac, descoperirea unui nou aliniament, al cincilea, impulsionează reluarea subiectului referitor la construcțiile cu destinație religioasă de la Costești-Cetățuie, dar și din restul zonei capitalei Regatului Dac”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara.Aceștia au mai precizat că descoperirea anunțată în preajma Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO din România, sărbătorită în 16 noiembrie, va contribui, cu siguranță la o mai bună înțelegere a civilizației dacice și a interacțiunilor sale cu celelalte civilizații europene contemporane.
Potrivit specialiștilor, în următorii ani, cercetările arheologice vor fi extinse pentru a documenta planimetria templului, cronologia sa, tehnica de construcție și, nu în ultimul rând, pentru a obține informații cu privire la activitățile desfășurate în perimetrul său.Cercetările arheologice din campania 2024 s-au desfășurat sub egida Universității Babeș-Bolyai (Facultatea de Istorie și Filosofie) și au fost finanțate de Ministerul Culturii și Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, în cadrul unui parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Civilizației Dacice și Romane și Muzeul Județean Mureș.
Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, cinci dintre ele aflate în arealul județului Hunedoara și una în județul Alba, sunt înscrise din anul 1999 în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, datorită contribuției valoroase aduse la cultura și civilizația universală.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.