Detergentul bunicelor, cenușa

Cenușa este „detergentul” folosit de secole pentru spălarea rufelor și curățirea diverselor lucruri. Obținută prin dizolvarea cenușii de lemn în apă, leșia de cenușă conține compuși care îi conferă proprietăți de curățire, degresare și dezinfectante remarcabile.

Înainte de apariția detergenților sintetici, leșia din cenușă era esențială în gospodăriile tradiționale pentru curățirea hainelor și a locuințelor. Femeile adunau cenușa rezultată din arderea lemnului, o amestecau cu apă și foloseau soluția obținută pentru spălarea rufelor, curățarea vaselor și igienizarea suprafețelor.

Cum făcea Nană Floare leșia din cenușă

Nana Floare își ducea traiul simplu, dar plin de rost într-un sat de munte. De când se știa, leșia din cenușă fusese nelipsită din gospodăria ei. O moștenise de la mama sa, iar aceasta de la Nană Floare ei. Nu era doar un obicei, ci o „taină” a vremurilor de demult, când oamenii știau să folosească tot fără să risipească nimic.

În fiecare dimineață, nana Floare, după ce cuptorul de pită își încheia rostul, iar jarul se potolea sub stratul fin de cenușă, bătrâna aduna cu grijă resturile de lemn ars. Nu orice cenușă îi bună pentru leșie – trebuia să fie curată, fără urme de cărbuni sau mizerie. O cernea printr-o sită deasă, lăsând să cadă doar pulberea fină, apoi o turna într-un butoi de lemn, peste care vărsa apă clocotită.

„Las-o-n treaba ei”,  spunea ea, punând un capac peste butoi. Şi leșia se lăsa la limpezit peste noapte. Dimineața, lichidul limpede, ușor vâscos, era strecurat printr-un ștergar de cânepă și pus în ulcele mari de lut. Nană Floare lua puțin pe degete și, dacă aluneca între buricele degetelor, știa că-i gata.

Ce făcea Nană Floare cu leșia?

Spăla. Înainte să apară detergenții și balsamurile parfumate, leșia era cel mai bun săpun. Nană Floare strânjea hainele murdare o alea bune (hainele și țolurile „de sărbători”) din lădoaie de lemn și le înmuia în troaca mare peste care turna leșia fierbinte și le lăsa la muiat. Le lua apoi între palme frecându-le între „nodeie” (extremitățile palmelor înspre braț) și de erau pete lua cu o chefe (perie) de paie și freca de zor. Când se declara mulțămită pleca cu rufele ude la râu iar după clătiri repetate în apa (rece ca ghiața iarna) țoalele casei, cămeșile bărbătești și iile muierești rămâneau albe ca spuma laptelui.

Tăt cu leșie făcea curățenia în casă. Nu era sărbătoare lăsată de la „Dumnezău Sfântu” fără ca Nană Floare să nu frece podelele cu leșie și multă apă. Ferit-o sfântu să faci un pas în casă până nu „să zbicea” podeaua. Da și cân intrai simțeai miros de curat, o mireasmă de lemn proaspăt și cenușă arsă. Masa, lavițele, pragul casei – tăte erau „ca noi”, străluceau după ce terminau treaba mânurile ei harnice.

Spălatul vaselor

Pe atunci nu existau lichide de spălat vase, dar nu aveau nevoie de ele. O mână de leșie turnată peste un cazan plin cu vase grase de untură făcea minuni. Apa clocotită și leșia topeau orice urmă de grăsime, iar vasele rămâneau curate, gata de o nouă zi de gătit.

Intrarea în post este marcată printr-o curăţenie generală foarte severă, întreaga perioadă a postului fiind una în care se urmăreşte purificarea prin toate mijloacele. Înainte de prima zi de post, Nană Floare, era cân în comnie (bucătărie) cân afară spăla tăt. Şi nu erau puține, că se spălau tăte blidele, lingurile, furcuță, căni, pahară, oale, crățiți, tigăi și tătă bucătăria așe încât orice urmă de grăsime de natură animală să dispară, ca să nu se spurce mâncarea.

Sătenii mai înstăriţi foloseau chiar un alt rând de vase care erau coborâte din pod doar pentru perioada de post. Iar posturile era ţinut cu sfințenie în tăt casa.

Cenușa era și săpunul de casă

În zilele geroase, când vântul sufla nemilos peste sat, Nană Floare se apuca de săpun. Făcea leșie mai tare și o amesteca cu untură animală. Fierbea în curte într-un cazan mare folosit doar pentru săpun, ore întregi, amestecând „să nu să prindă” până când începea să fie la consistența vrută de ea. Turna compoziția în forme de lemn de diferite dimensiuni și o lăsa la întărit. Când era gata, tăia bucăți mari de săpun alb-gălbui, pe care le punea la uscat. Pentru săpunul „de față” adăuga cătă sfârșit levănțică ori alte plante frumos mirositoare.

Înainte de venirea primăverii, Nană Floare folosea cenușa ca leac pentru pomii din grădină. Lua o găleata de leșie și cu un ciot de mătură rea stropea trunchiurile pomilor. „Să-i scăpăm de omizi și gângănii,” zicea ea, și se închina de trei ori, sperând la o recoltă bogată.

Secretele leșiei din cenușă „s-or dat din gură în gură” (prin viu grai) transmițându-se din generație în generație. Deși lumea s-a schimbat, iar leșia a fost înlocuită de tot felul de produse chimice, în unele gospodării tradiționale încă se mai păstrează această comoară a trecutului. Când pruncii o nepoții o întrebau de ce nu folosește detergent ca toţi ceilalți, Nană Floare zâmbea blând și le spunea: „Ce-i făcut de mâna omului, se duce. Ce-i făcut de mâna Domnului, rămâne.” Şi așa, din cenușa focului, Nană Floare transforma un lucru simplu într-o adevărată minune a curățeniei.

Surse: foto Facebook