Update: După mai multe ore în care medicii au efectuat manevre de resuscitare, fetița a decedat, a informat IPJ Hunedoara.
Știrea inițială: O copilă de un an și opt luni a căzut de la etajul nouă al unui bloc de locuințe din Deva. Un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Hunedoara a ajuns la fața locului, găsind-o pe micuță în stop cardio-respirator. Indicentul s-a petrecut la un bloc turn de pe strada Pescarilor.
„Astăzi, la ora 10, pe numărul de urgență 112 se anunță că în fata blocului turn este un copil posibil căzut de la înălțime. La fața locului se trimite echipajul cu medic de la SAJ care găsește o minoră de un an și opt luni, cu multiple traumatisme, aflată în stop cardio-respirator. Se inițiază manevrele de resuscitare. Cazul se preia și se transportă de urgență, cu manevrele de resuscitare în curs la Unitatea de Primiri Urgențe Deva, unde se continuă resuscitarea”, a transmis medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara.
Acesta a precizat că medicii au reușit să o resusciteze pe micuță, urmând să o investigheze pentru a vedea ce leziuni și traumatisme a suferit.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul.
„Poliția Municipiului Deva fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că o minoră în vârstă de un an și opt luni ar fi căzut accidental de la etajul nouă al unui bloc din municipiul Deva, într-un moment de neatenție al părinților. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanțelor în care a survenit acest incident”, a precizat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.