Disputa CARD vs CASH. Reduceri pentru clienții care plătesc în numerar

Disputa CARD vs CASH. Reduceri pentru clienții care plătesc în numerar

Recentele măsuri ale Guvernului de a limita plățile în numerar au născut o serie de reacții negative în rândul românilor. Oamenii spun, pe rețelele de socializare, că se urmărește, de fapt, limitarea libertăților și punerea cetățenilor sub control total.
În acest context, proprietarul unui magazin și atelier de reparații auto a venit cu o idee ingenioasă, pentru a încuraja folosirea banilor lichizi. Viorel Stoica le face reduceri clienților care achită în numerar.

„Din data de 6 noiembrie, la VIOCAROPEL, celor care vor plăti în numerar se va acorda un discount de 2% pentru piesele cumpărate sau orice reparație, constatare etc. făcută de către noi.
Decât să dăm 1% la bănci prin plata cu cardul, mai bine ajutăm oamenii cu un discount dublu, de 2%. Nu e mult, dar susțin cât pot de mult cea ce ne dorim cu toții. Dacă eu pot face un pas micuț, puteti si voi. Acesta e mesajul meu către toți care dețin o firma românească si au angajați. Nu sunt contra cardului pentru că e bun uneori, dar banii lichizi trebuie sa rămână și e alegerea fiecăruia cum plătește și cu ce. HAI SĂ FIM ROMÂNI”, a conchis proprietarul firmei VIOCAROPEL.

În câteva ore, mesajul a devenit viral pe rețelele de socializare, având câteva mii de distribuiri și de aprecieri din partea internauților.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.