DNA va cerceta plângerea AUR împotriva lui Ciucă

DNA va cerceta plângerea AUR împotriva lui Ciucă

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să transmită către Direcția Națională Anticorupție plângerea penală formulată de președintele AUR, George Simion, în data de 8 august, împotriva lui Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, ”pentru deturnare de fonduri publice, prin folosirea ilegală a subvenţiei în scopuri publice”, a anunțat AUR intr-un comunicat.

”Astfel, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul DNA va trebui să se pronunțe față de legalitatea folosirii banilor din subvenția publică de către Partidul Național Liberal pentru a promova o carte autobiografică a lui Nicolae Ciucă, încă nescrisă.

Pe această cale reiterăm faptul că ne așteptăm ca procurorii din cadrul DNA să-şi facă treaba şi să se îndrepte către sumele deturnate din banii românilor. Vorbim despre o sumă de peste două milioane de euro”, mai susține partidul condus de George Simion.

George Simion, pe 8 august

”Am depus plângerea penală. Avem un număr de înregistrare. Sperăm ca investigaţia să ducă la identificarea făptaşilor din PNL responsabili pentru aceste răspunsuri la birourile electorale. Readuc aminte că într-o situaţie similară s-a aflat şi trezorierul PSD, domnul Drăghici. Aştept să văd preţul cu care se va vinde această carte, dacă i s-a făcut reclamă cu două milioane de euro, să vedem rentabilitatea, să încercăm să identificăm cât de buni afacerişti sunt cei de la Partidul Naţional Liberal. Până atunci mă aştept ca instituţia din spatele meu, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să-şi facă treaba, să nu mai persecute opoziţia cu acuzaţii inventate şi să se îndrepte către sume deturnate din banii românilor E vorba de două milioane de euro. Mie nici preţul nu mi se pare unul corect Şi noi am avut panouri, dar în niciun caz nu ne-au dus la un astfel de cuantum”, a declarat Simion, la ieşirea din sediul Parchetului General.

Întrebat de jurnalişti dacă plângerea este pe numele lui Nicolae Ciucă sau pentru PNL, liderul AUR a precizat:  ”Pentru Nicolae Ciucă şi eventualii său complici la această faptă. Cerem investigarea banilor din subvenţii”.

PNL a explicat că acţiunile de promovare actuale reprezintă o activitate firească de informare a publicului despre activitatea partidului şi a preşedintelui formaţiunii, Nicolae Ciucă, realizate într-un mod „perfect transparent şi legal”, subliniind că panourile publicitare nu au fost destinate exclusiv promovării cărţii liderului PNL, fiind utilizate şi pentru evenimente precum Congresul Partidului Popular European şi pentru Ziua partidului.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.