CulturăDodo ăsta-i pretin cu Dumniezo

Dodo ăsta-i pretin cu Dumniezo

Arar poți afla un om de o simplitate și de o naturalețe ca Dorel Săndesc (Dodo), un munte de profesionalism medical desăvârșit, cu o reputație care străbate lumea de la un capăt la altul.

De îl întâlnești pe stradă, fără să știi cine este, te cucerește cu zâmbetul lui sincer și natural, pe care îl poartă cu el tot timpul, și cu mâna scuturată sănătos într-un salut de om născut în Munții Dacilor.
Se spune că Dodo „ar fi plecat” spre lumea mare din Orăștioara de Sus.
Nimic mai inexact. El nu a plecat niciodată de acolo. Acolo sunt rădăcinile sale, acolo este viața sa, prietenii, rudele, vecinii și fabulosul respect față de părinții săi cei care odihnesc în pământul Orăștioarei și pe care îi divinizează asemenea unor icoane. Și nici dacă ar vrea, nu ar putea pleca din Orăștioara. Nu-l lasă brâul costumului de călușar pe care nu-l dă jos niciodată și care-l leagă de ograda părintească pe vecie.
Nu-l lasă nici vârsta pe care o sfidează de câte ori se alătură ficiorilor din cetele de călușari cu care joacă la fel de vârtos, de se crapă podelele. Și nu-l lasă nici minunăția aia de colindă, unică în toată lumea: „Pi su’ dumbra merilor”, care sună copleșitor, ca dangătul unui clopot care face să vibreze geamurile bisericii în ziua de Crăciun.
Îi drept că uneori, își ia bota de călușar și pleacă să dea piept cu moartea. Moartea se teme de bota lui și de multe ori devine neputincioasă și atunci se retrage bosumflată lingându-și rănile.
Dar Dodo revine acasă de Crăciun să primească colindătorii, pițărăii și să joace Călușaru, asta a făcut și anul acesta. Fotografiile vorbesc de la sine și sunt făcute în curtea de la Orăștioara a domnului academician Dorel Săndesc. 

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.