Doi șoferi și-au făcut mașinile praf, după ce s-au ciocnit frontal, pe drumul național Deva – Brad. Din fericire, ambii bărbați nu au suferit răni sau traumatisme care să le pună viața în pericol. Aceștia au fost evaluați la locul accidentului de medicii de la serviciile de urgență, nefiind necesară transportarea lor la o unitate medicală.
„Pompierii Secției Brad au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, pe DN 76, în zona Dealu Mare, unde a fost semnalată producerea unui accident rutier. În sprijinul pompierilor, la acest caz s-a deplasat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Forțele de intervenție sosite la fața locului au constatat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme, rezultând rănirea a două persoane. Acestea au fost evaluate medical la locul evenimentului și nu au necesitat a fi transportate la spital”, a transmis sergentul major Roxana Mateuț, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara.
În urma accidentului, circulația rutieră s-a desfășurat pe un singur sens de mers, urmând să fie deblocată, după eliberarea carosabilului.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.