Două tinere, anchetate penal pentru violență în familie. Una dintre ele consumase droguri

Două tinere, anchetate penal pentru violență în familie. Una dintre ele consumase droguri

O tânără din Petroșani s-a ales ci dosar penal pentr violență în familie, după ce și-a agresat propria mamă. Totodată, oamenii legii au emis ordin de protecție provizoriu pentru victimă, acesta fiind valabil pe o perioadă de cinci zile.

„Un caz recent a fost semnalat chiar azi, 30 ianuarie 2025, în jurul orei 02:30, când Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de o femeie din localitate cu privire la faptul că ar fi fost lovită și amenințată de către fiica sa în vârstă de 27 de ani, din Petroșani. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au aplanat conflictul, iar în urma completării formularului de evaluare a riscului au emis un ordin de protecție provizoriu”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. 

Un alt caz de violență în familie a fost reclamat de un devean. Acesta li s-a plâns polițiștilor că iubita lui l-a lovit cu palma peste față, fiind sub influența drogurilor.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost sesizați de un tânăr cu privire la faptul că a sa concubină este agresivă. La fața locului, polițiștii au identificat reclamantul, un tânăr în vârstă de 26 ani, din Deva, care a relatat faptul că pe fondul consumului de alcool și în urma unei discuții în contradictoriu, concubina sa, în vârstă de 29 de ani, din Deva, l-ar fi agresat fizic, lovindu-l cu palma în zona feței”, a transmis reprezentantul IPJ Hunedoara. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie și a fost aplicat formularul de evaluare a riscului, reieșind faptul că nu există risc iminent, iar tânărul a declarat că nu dorește emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de femeie.

Cazurile de violență în familie, în creștere, în judeșul Hunedoara

Polițiștii continuă să acționeze ferm pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, un fenomen care afectează siguranța comunității. Prin campanii de informare, acțiuni de prevenire, dar mai ales prin intervenții rapide în cazurile semnalate, polițiștii urmăresc să ofere sprijin victimelor și să aplice ferm legea, sancționând comportamentele abuzive.

Conform IPJ Hunedoara, în urma analizării datelor statistice existente cu privire la infracțiunile sesizate în cursul anului 2024, în domeniul violenței domestice, la nivelul județului Hunedoara se constată o creștere cu 14,75% a numărului de fapte, comparativ cu anul 2023.

În anul 2024, la nivelul județului Hunedoara au fost emise de către polițiști, în urma aplicării formularului de evaluare a riscului, 359 ordine de protecție provizorii, mai multe cu 24,22% față de numărul de ordine de protecție provizorii în anul 2023, 306 dintre acestea fiind confirmate de procuror, iar 105 fiind transformate în ordine de protecție (toate fiind emise la solicitarea victimei).

Referitor la evenimentele privind violența domestică, în anul 2024, polițiștii au intervenit la 3.273 de evenimente de acest gen, din care 2.616 au fost înregistrate în mediul urban și 657 în mediul rural.

În cazul în care sunteți victima violenței domestice sau cunoașteți persoane aflate în pericol, polițiștii vă recomandă să solicitați sprijin apelând 112 sau să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție. Totodată, polițiștii hunedoreni vor continua să intervină prompt în cazurile de violență domestică și să promoveze o cultură a respectului și siguranței în familie.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.