E vremea unui Gorbaciov american

Autor: Călin Marchevici

Războiul din Ucraina este în al treilea an, iar despre escaladare se vorbește mai mult decât despre încetarea focului și despre pace. La finalul săptămânii trecute, sistemele IT globale s-au prăbușit, iar contextul internațional lasă loc și altor interpretări decât simpla coincidență. Israelul a distrus portul hutiților din Yemen și depozitele de combustibil; Rusia se poate alătura Iranului pentru a sprijini mișcarea șiită din Yemen, iar în acest fel războiul și paralizarea rutelor comerciale maritime se pot extinde în Orientul Mijlociu. Pe acest fond, favoritul prezidențialelor din SUA a fost ținta unui atentat, în vreme ce președintele SUA a fost ținta unei posibile lovituri de palat la Washington.

”Guvernanța globală și reglementarea conflictelor nu mai funcționează și par rămășițe ale unei ere trecute. Violențe internaționale se intensifică, iar riscul unui război major – chiar al unui război mondial – crește tot mai mult. Puterea SUA este încă mare, dar comportamentul Americii este tot mai haotic, iar politica americană este tot mai instabilă”, scrie Hal Brands, profesor de relații internaționale la John Hopkins University, unul dintre discipolii târzii al lui Henry Kissinger.

În urmă cu 80 de ani, SUA puneau bazele sistemului de la Bretton Woods, susținut de dolarul american, sistem care a supraviețuit până acum – mai puțin etalonul aur. Finalul Războiului Rece a deschis era dominației americane totale, a neoliberalismului și a globalizării: comerțul mondial a crescut de patru ori în intervalul 1989-2019, investițiile străine directe au crescut de opt ori între 1992 și 2000. Nivelul de trai a crescut în întreaga lume. Teoreticienii neoliberalismului au gândit că prosperitatea comună și revoluția digitală, într-o lume dominată de SUA și aliații lor, va duce la reducerea tuturor tensiunilor globale.

Revenirea războiului in Europa, a tentativelor de asasinat politic în SUA, ecranele albastre din aeroporturi și marele companii arată însă că era aceasta s-a încheiat și că nimic nu poate fi resetat precum un computer. Vestul nu arată bine. Inflația scade, însă este departe de zona de confort. PIB-ul real pe cap de locuitor fie a rămas același fie a scăzut vreme de ani de zile. Vesticii își permit tot mai greu o locuință. Populația Vestului îmbătrânește, iar sistemele de sănătate, devenite o uriașă afacere, au grijă de sănătatea oamenilor doar la prețuri uriașe. Asta duce și la reducerea forței de muncă, însă deschiderea față de imigranți este tot mai mică. Datoriile statelor vestice sunt tot mai mari, în ciuda taxelor impuse populației și companiilor, în vreme ce înarmarea costisitoare este în topul politicilor fiecărui guvern aliat SUA. După sancțiunile impuse Rusiei, în întreaga Europă se vorbește despre dezindustrializare, ca urmare a prețului total necompetitiv al energiei. Fie în virtutea unei teorii a încălzirii globale aproape imposibil de verificat, fie pentru a dezvolta tehnologii la care rivalii strategici vor avea oricum acces rapid, Vestul  mizează pe mai departe pe o tranziție îngrozitor de scumpa la energia verde. Pe acest fond este aproape firească ascensiunea partidelor extremiste, la fel și teoriile despre implicarea statului în tentativa de asasinare a lui Donald Trump și despre lovitura de palat împotriva președintelui SUA.

”Bătălia ideilor a început din nou. Rusia si China au refuzat teza triumfului democrației. Vor să reașeze normele și organizațiile internaționale pentru ca regimurile lor să fie mai sigure. Moscova și Beijingul cred că sistemele lor iliberale pot duce la mai multă disciplină, la mai multă acțiune și putere decât democrațiile liberale” aflate în situația de mai sus, scrie Hal Brands. Ultima plenară a Partidului Comunist Chinez a sugerat că țara trebuie să revină la poziția dominantă a proprietății publice, iar capitalul privat va trebui să urmeze obiectivele statului – fie ele legate de producție și exporturi tot mai mari, fie de asigurarea unor locuințe cât mai ieftine pentru cetățeni.

Privind la tabloul de mai sus, istoricul Niall Ferguson concluziona, recent, că SUA și Vestul se aseamănă mult cu Uniunea Sovietică din preajma disoluției sale. Trei decenii și jumătate de prosperitate pentru bănci și marile corporații i-au orbit pe liderii politici occidentali, care nu i-au mai auzit pe economiștii care avertizau că neoliberalismul total garantează doar eșecul economic, urmat de haos geopolitic. Ca și liderii sovietici târzii, au rămas închistați în vechile precepte și nu au făcut schimbările politice si economice, iar în locul statuilor lui Lenin au ridicat pe piedestal neomarxismul, ideologia unor minorități sexuale inventate și echitatea prost înțeleasă în locul meritului.

Dacă situația SUA și a Vestului se aseamănă cu cea a URSS, atunci Vestul are și un ”Gorbaciov” al său. La scurt timp după inaugurarea președinției Trump, în 2017, analistul Branko Milanovici făcea o comparație unică între Donald Trump și Mihail Gorbaciov. Câtă vreme a avut puteri aproape nelimitate Gorbaciov a atacat fundamentele comunismului. Pentru a spori puterea SUA, Donald Trump a început să submineze Organizația Mondială a Comerțului, FMI, NATO și UE – fundamentele ordinii mondiale americane tot mai șubrede și care corespunde tot mai puțin interesului american. Opoziția față de această abordare a lui Trump este evidentă – acuzațiile partenerilor din Europa, scandalurile judiciare din SUA, vânătorile de vrăjitoare, poate chiar și glonțul care i-a trecut pe la ureche.

”Trump nu va distruge unele structuri esențiale ale sistemului occidental creat după Al Doilea Război Mondial, însă ar putea, cu stilul său de guvernare dur, haotic și impredictibil, să sperie elitele conducătoare din Vest, să-i încurajeze pe «revizioniști» și să facă schimbări care să modifice lumea creată la Yalta și Potsdam. Sunt șanse minime ca Trump să creeze o nouă structură, însă el poate distruge anumite părți ale celei vechi. Dacă va face asta, ar putea deschide o adevărată eră post-Război Rece și ar putea închide capitolul 1945”, scria Milanovic, în 2017. Un nou mandat Trump ar putea însemna o nouă ocazie ca aceste previziuni să devină realitate.

Sau poate nu. Platforma Convenției Naționale Republicane care a susținut candidatura lui Donald Trump este extrem de subțire față de precedentele alegeri din SUA. Se axează mult mai mult pe personalitatea candidatului decât pe ceea ce va face noua administrație și pare să elimine politicile și să le înlocuiască cu idei generale despre apărarea frontierei cu Mexicul, despre apărarea Iraelului, despre faptul că oamenii trebuie să aibă locuri de muncă, să nu fie împșucați pe stradă și că americanii îl iubesc pe Trump, că acesta a fost salvat de o intervenție divină de glonțul unui individ care profitat de incompetența Secret Service.

Indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale din noiembrie, noul lider de la Casa Alba va trebui să treacă dincolo de platitudinile din platforma republicană și din discursurile noului candidat democrat Kamala Harris. Va trebui să răspundă la întrebarea dacă dolarul va mai fi valuta dominantă în lume, va trebui să aleagă o politică a energiei. Și, fundamental, noul lider al SUA va avea un rol important în crearea noilor blocuri economice ale lumii și va stabili dacă aliații de acum ai Americii vor avea sau nu dreptul de a hotărî din care bloc să facă parte si de a face comerț în afara propriului bloc economic.

Noua administrație a SUA si aliații Americii au la dispoziție si varianta de a se face că reformează și de a aștepta ca bolile economice, demografice și sociale ale regimurilor cu un singur partid din China și Rusia să pecetluiască soarta acestor sisteme. Însă pentru aceasta este nevoie de timp și, după cum atrăgea atenția Niall Ferguson, ”cu cât crește rata deceselor din disperare, cu cat se cască mai rău prăpastia dintre nomenclatura americană și restul țării, cu atât cred mai puțin că propriile noastre patologii vor avea o evoluție lentă”.