Episcopi Calvini ai Românilor, Pavel Tordași

Ținutul Orăștiei a fost, pentru scurte perioade de timp, „centru religios” al mai multor culte creștine. La Geoagiu (lângă Orăștie) găsim date despre Mitropolia Ortodoxă a Ardealului, fapt descris în articolul „Istoria lui Iosif Budai, Mitropolitul Ardealului originar din Pișchinți”. La Turdaș, (tot lângă Orăștie) găsim surse despre reședința Episcopală a doi Episcopi Calvini ai Românilor. Pavel Tordași este al doilea episcop protestant ce era legat de una din așezările de lângă Orăștie, unde își avea reședința, anume Turdaș spun izvoarele scrise.

Uitate în negura timpului și prea puțin cercetate datele despre Episcopi calvin ai românilor din Transilvania, sunt cunoscute doar de „o mână de oameni. Știu, nu pică bine la rânza multora să vorbești despre asta. Biografia niciunuia dintre cei care s-au învrednicit să fie „episcopi aleși ai românilor” nu a fost scrisă la modul profesional, nu știm să fi avut o reședință episcopală, însă din arhive aflăm că jurisdicția încredințată a cuprins întreaga Transilvanie, însă ea se răsfrângea, de presupus, doar asupra celor care le recunoșteau autoritatea.
Însă cum gazetarul nu „măsoară” cu „ața” istoricului mă apuc să vă povestesc despre ei. Pentru azi Pavel Tordași.
Avem în Transilvania trei episcopi: Gheorghe de Sângeorz (30 nov. 1566-1568), Pavel Tordași (8 febr. 1569 -1577) și Mihail Tordași, și așa cum mai spunea, jurisdicția încredințată lor a cuprins întreaga Transilvanei, însă ea se răsfrângea, de presupus, doar asupra celor care le recunoșteau autoritatea.
Frânturi din activitatea lor răzbat din rarisimele acte sinodale și corespondența ajunse până la noi, precum și din textele însoțitoare ale volumelor a căror traducere și tipărire au patronat-o.
Pavel Tordași este al doilea episcop protestant ce era legat de una din așezările de lângă Orăștie, unde își avea reședința, anume Turdaș după unele surse sau Teiuș după altele.

Episcop calvin al românilor din Transilvania Pavel Tordași
Transilvania a avut și episcopi calvini ai Românilor: Gheorghe de Sângeorz (30 nov. 1566-1568) și Pavel Tordași (8 febr. 1569 -1577).
Pavel Tordași este al doilea episcop protestant ce era legat de una din așezările de lângă Orăștie, unde își avea reședința, anume Turdaș. Frânturi din activitatea lor răzbat din rarisimele acte sinodale și corespondența ajunse până la noi, precum și din textele însoțitoare ale volumelor a căror traducere și tipărire au patronat-o.
În 8 februarie 1569, Ioan Sigismund scria bistrițenilor că a numit ca episcop pe Pavel din Turdaș, cu scopul de a propaga cuvântul lui Dumnezeu în bisericile ortodoxe, în limba română, și de a reforma cultul după învățătura lui Cristos. În toamna aceluiași an, la 16 octombrie, noul superintendent întrunea pentru prima dată sinodul la Aiud, cu scopul modificării liturghiei. Date privitoare la desfășurarea soborului s-au păstrat într-o copie a unui protocol care a fost publicat. Pentru activitatea sa, regele Ungariei l-a recompensat pe episcopul Pavel, la 4 noiembrie 1570, cu casa, curtea și grădina din Lancrăm a „vlădicului” ortodox Sava, care a părăsit țara, dar sașii din Sebeș sub a căror jurisdicție se găsea satul, s- au opus donației regale deschizând un șir întreg de conflicte pe parcursul a mai multor ani cu Pavel din Turdaș, obligat în final să-și vândă bunurile primite. Astfel, dacă suntem tentați să ne îndoim de sinceritatea spontanei renunțări (spontaneam … egressionem) la episcopat atribuită vlădicăi Sava de Geoagiu-Lancrăm, aceeași tentație ne încearcă, datorită similarității duse până la identitate, și în fața spontanei plecări (spontaneum discessum) a episcopului Eftimie, care lasă episcopatul vacant la mai puțin de doi ani după preluarea efectivă a funcției.
Intervalul cuprins între toamna anului 1570 și sfârșitul verii anului 1571, perioadă în care episcopul-superintendent Pavel Tordași a fost, se pare, singurul arhiereu român din Transilvania, reprezintă nu numai apogeul Episcopatului reformat ci, foarte probabil, și perioada unei crize interne care va conduce la divizarea celor care îi acceptau jurisdicția, ca un prim pas spre disoluția sa totală în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea.
Reforma protestantă i-a găsit pe românii transilvăneni divizați din punct de vedere confesional, acțiunea sa debutând într-un mediu în care e foarte probabil că rezonau încă ultimele ecouri ale unirii florentine, amândouă aceste detalii favorizându-i răspândirea. Așadar, pe de o parte, prezenta românilor catolici, indiferent cât de restrâns a fost grupul acestora, a făcut mult mai permeabilă lumea românească pentru acelea dintre învățăturile reformate care atacau catolicismul ca sistem, de cealaltă parte, prin însușirea ideii naționalizării serviciului religios în cadrul grupării “unite cu Roma”, au fost puse în circulație traduceri românești ale slujbelor religioase de factură răsăriteană. Cele două direcții au devenit, după o perioadă de tatonări și ezitări delimitabilă cronologic între 1544 și 1570, coordonatele specifice ale Episcopatului românesc reformat.
Sub presiunea masei de credincioși ortodocși pe care Dieta i-a dat-o spre păstorire și care s-au lăsat convinși de efectul revigorant al traducerilor din textele sacre și de ritual, conducerea Episcopatului, prin patronarea transpunerii în românește și tipăririi Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur, a deturnat reforma protestantă spre una internă, a Ortodoxiei. Liturghierul coresian din 1570 a fost astfel un pas uriaș spre reformă, dar nu spre cea protestantă – pe care o contracara întreg conținutul său, de acum înțeles de credincioși –, ci spre veritabila Ortodoxie, prin îmbunătățirea formelor de manifestare religioasă tradiționale.
Pavel Tordași patronează traducerea și tipărirea unui Liturghier al cărui conținut îl constituie liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, precum și porunca pe care același superintendent a dat-o diaconului Oprea de a copia Octoihul – tradus mai demult în românește –, cheltuiala copiilor destinate a fi trimise și altor biserici urmând a fi suportată de cancelarul luteran de origine română Mihai Csáki.
Gestul episcopului Pavel Tordași a provocat sciziunea celor fideli unui crez protestant autentic și care, în paralel, și-au pregătit spre editare o proprie carte de cântece , utilizarea alfabetului latin fiind încă o dovadă a atașamentului față de inovațiile de sorginte occidentală, un înveliș aproape impenetrabil în spatele căruia s-au baricadat românii calvini, rupând astfel, nu numai în plan confesional și mental, ci și grafic, legătura cu mediul românesc pravoslavnic..
Ioan Sigismund, puternicul sprijinitor al calvinismului, a decedat, locul acestuia fiind luat de principele catolic Ștefan Bathori care s-a arătat favorabil ortodocșilor, prin îngăduința dată episcopului ortodox Eftimie de a predica în bisericile românești „din toată Transilvania și Ungaria”. Aceasta face ca alte amănunte despre activitatea lui Pavel din Turdaș să nu fie cunoscute, rămânând incertă chiar și data morții sale. Conform actelor Dietei întrunite la 26 aprilie 1577, la acea dată Pavel Tordași era mort.
Nu știm cât a câștigat românismul în urma episcopatului celor doi Tordași, însă un fapt este cert . Prin glasul cetății de la Orăștie și prin pârga acestui oraș, Palia de la Orăștie se adresează pentru prima dată întregului pământ românesc. Cartea a fost utilizată și ca manual didactic pentru învățăceii limbii române.
Ca mai apoi, în perioada evului mediu, Orăștia a continuat să difuzeze cuvântatul scris nu numai prin tipărituri, ci și în unele manuscrise românești, utilizate de dascăli la școală, de preoți la biserică, dar și de diferiți cărturari pentru lectura de plăcere.
Așa de exemplu, în 1767, de la Orăștie avem un manuscris de Istoria împăraților. Pe lângă textul acestui miscelaneu, există în asemenea „cărți” numeroase însemnări și consemnări ale celor care le-au deținut. Așa de pildă, în amintita istorie se spune între altele că lucrarea a aparținut lui Gavril Russzu din Csoara (Cioara) și apoi a trecut în proprietatea fiului popii care se numea Toader Russzu. De asemenea aflăm în 1765 de numele lui „Thoman Ruşdo, parochul Orestilor”217. Tot din secolul al XVIIl-Iea, la Biblioteca Academiei R.S.R. se află un manuscris de 62 foi care conține și o lucrare intitulată: „Cuvânt pentru pocăință”, provenită probabil din Turdaș (Orăștie) 2,s. Manuscrisele atestă faptul că în părțile Orăștiei au existat anumiți copiști prin activitatea cărora cuvântul românesc a circulat în forma manuscriselor.
La mănăstirea franciscană din Orăștie există un manuscris în limba română intitulat: „Predikatiok, 1820″. Cartea tipărită își continuă drumul Transilvan, plecând din Orăștie până la instaurarea ciumei roșii în 1947, când cuvântului scris i s-a pus zăbrele și tipografiile au fost naționalizate.
Surse:
Ana Dumitran, „Episcopatul romanesc reformat din secolul al XVI-lea”, https://www.academia.edu;
Ion Iliescu și Tiberiu Istrate „Orăștie 750 de ani”, Casa județeană a corpului didactic, Deva, 1974.
Claudiu Pădurean „Românii din Transilvania au fost la un pas să devină calvini”, ziarul România Liberă, 2 mai 2017, https://romanialibera.ro/sport/atletism/romanii-din-transilvania-au-fost-la-un-pas-sa-devina-calvini-447852/;
dr. Anton E. Domer, dr. Vasile lonaş, dr. Ioachim Lazăr, dr. Mihai Căstăian „Orăștie 775” ed. Omnia, – Deva, 1999;
Eugen Munteanu „Reforma şi începuturile limbii române literare”, revista Dilema Veche, nr. 713 din 19-25 octombrie 2017,
https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/reforma-si-inceputurile-limbii-romane-literare-622883.html.
Dan Orghici și Adrian Secui, „Oamenii din Ținutul Orăștiei”, ed Măiastra, 2013.