
de Valentin David, ilustraţie de Liviu Stănilă
La stână, lângă lanul de trifoi,
Se înfruntau, turbate, două oi:
O preafrumoasă oaie platinată,
(Pe față de cioban favorizată),
Ce arunca în jurul ei cu banii,
Având pantofi cu toc de la „Armani”
Și sutien destul de țipător,
Cu etichetă roșie de „Dihor”,
Și-o alta, mai modestă și discretă,
Cu ochi albaștri, dar la păr brunetă,
Știută-n turmă ca adulterină
Și de bărbat, ca mamă eroină.
S-au păruit și s-au luat la goană,
Lăsând pe câmp doar petece de blană
Vorbind înjurios, cu elocință,
Ca și parlamentarii în ședință.
Fiind ceva mai lungă în picioare,
A behăit blondina cu ardoare:
-Ar trebui să-ți crape de rușine
Obrazul, ești o paria-ntre ovine,
Ești evitată, parcă ai pelagră,
În turmă, ești din toate, oaia neagră.
Toți mieii tăi și câțiva dintre frați,
Îi vezi de la distanță că-s pătați
Și încă nu ajuns-au în pastramă,
Că-s cu Azor amici la cataramă.
-E drept că sunt brunetă din născare,
Și mă remarc rapid între mioare,
Sunt calmă dar ajung să mă înfurii,
Când văd cât ești de neagră-n cerul gurii.
Te-ai așezat la marginea potecii,
Cu gând vădit ca să atragi berbecii
Și să aduci masculii în ispită:
De fapt ești doar capră travestită,
Ce umbli cu prostii și stratageme
Că te-am văzut cum dai mărunt din gene
Și gemi provocator mimând aleanul
Pe seară, când te mulge-n grajd ciobanul.
Măgarul, pe aproape, în livadă,
A auzit întreaga ei tiradă ,
Și mirosind că e o știre bombă,
A demarat către cioban în trombă
Și-a dat-o-n gât pe blondă de îndat:
Iar baciul, să nu fie șantajat
Și să evite-o tristă panaramă,
A invitat blondina la pastramă.
Morala 1
O oaie, ce-i mai proastă ca o vacă,
E indicat să pască și să tacă.
Morala 2
Mai bine oaie neagră și bigamă
Decât blondină-n oala cu pastramă.
Morala 3
Într-o cireadă, turmă sau ciopor,
E nelipsit măgarul turnător!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.