FABULĂ: Resuscitare

de Valentin David

Un urs, ce-a-nfulecat o căprioară,
Simțind că burta a-nceput să-l doară,
Se tăvălea pe jos necontenit,
Spunând că-și dă obștescul lui sfârșit.
Porni în codru o foială mare,
Se pregăteau cu toți de-nmormântare,
Și corbii, ciocli vechi din tată-n fiu,
Au început să facă un sicriu,
Hârciogii ajutați de-o cioară grivă,
Strângeau din holdă grâu pentru colivă,
Iar urșii tineri plănuiau atent
Să fie menționați în testament,
Și nu cumva să-i păcălească frații,
Au început să-și sune avocații.
Vreo câteva ursoaice în călduri,
Cu care ursu-avuse aventuri,
Sperau și ele c-a venit momentul
S-atace în instanță testamentul.
Ursoaica însă, fire liniștită,
Nu se-agita prea tare, fi’nd pățită
Și făr’ să folosească termeni duri,
A început urgent să ia măsuri:
De la spițer, luă în graba mare,
Un purgativ, pesemne cel mai tare
Și chiar de ursul a făcut urât,
I l-a băgat deși gemea, pe gât.
După juma’ de oră de-așteptare,
Când lumea chiar credea că ursul moare,
S-a auzit deodată-un zgomot slab,
De undeva la urs dinspre prohab,
Apoi, porniră cu frecvență mare,
Instant, detunături îngrozitoare.
Bolnavul ce era în agonie,
Cuprins de o subită frenezie,
Sări în sus, c-un urlet de durere
Direct într-un tufiș din apropiere.

Morala 1
Un urs poți crede că a decedat,
Doar după ce l-ai și înmormântat!

Morala 2
De-abia atunci cînd mori, privești cu jale,
Câți prădători, în jur îți dau târcoale.

Morala 3
Te scapă și soția câteodat’:
Te bagă și te scoate din rahat!