Sărbătoare de tradiție în județul Hunedoara, Festivalul Narciselor a fost, anul acesta, fără narcise, dar cu foarte mulți politicieni. Parcă niciodată n-au fost mai puține flori în Poiana narciselor la Festivalul din Sălașu de Sus.
Coincidența face că nici „grădina” politică n-a avut mare lucru de oferit. Aceleași fețe ofilite, care fac jocul de zeci de ani, au ocupat maidanul cu bălării electorale. Singurii care au desprimăvărat atmosfera sunt cei de la AUR. Ei vin în administrația de la poalele Retezatului cu oameni de succes din mediul privat.
Capitala românească a virşlilor, Sălaşu de Sus este renumită pentru cele 20 de hectare cu narcise care atrag anual mii de vizitatori. De peste 20 de ani, oficialitățile PSD-iste organizează aici Festivalul Narciselor în luna mai. E unul din acele puține momente în care politicienii de la județ se încumetă să vină pe ulițele desfundate ale satelor comunei Sălașu de Sus.
Anul acesta, Poiana cu Narcise nu a contat aproape deloc. Florile s-au ofilit mult înainte să înceapă petrecerea cu iz electoral din curtea primăriei. Câțiva localnici s-au strecurat printre echipele de campanie să asiste la spectacolul folcloric, cu muzicanți grăbiți să-și facă numărul de parcă ar fi cântat la masa activiștilor de altădată. Majoritatea sătenilor a preferat să rămână acasă. Ce ar mai fi de sărbătorit, când satele comunei parcă au încremenit în mileniul trecut?
Comuna Sălașu de Sus e condusă de „rezerva” pesedistă a fostului primar Sorin Marica. În urmă cu opt ani, Ioan Vlad a acceptat să țină călduț fotoliul de primar cât va sta prin Parlament șeful său. Cu timpul, Vlad a prins gustul puterii și vrea să rămână primar până la pensie (și dincolo de ea), deși nu a făcut aproape nimic pentru bunăstarea consătenilor săi.
După foarte mulți ani, PSD are contracandidați serioși în alegeri la Sălașu de Sus. Oameni cu inițiativă din mediul privat au decis să se implice în administrație, exasperați de ineficiența actualilor șefi proveniți din rândul birocraților primăriei. Ana Bocea este un antreprenor de succes care nu mai vrea să fie spectator în alegeri.
„A mai trecut un mandat peste viața noastră, iar satele comunei bat pasul pe loc, fără progrese importante. A venit vremea să vedem ce putem schimba, ce putem îmbunătăți, ce putem adăuga în comuna noastră în așa fel încât viața în satele din Comuna Sălașu de Sus să fie pe măsura frumuseții acestor locuri. De la actualii politicieni nu avem decât promisiuni neonorate care îngroapă speranțele noastre de mai bine”, spune Ana Bocea, candidat AUR pentru Consiliul Local al comunei Sălașu de Sus. Și Ana Bocea nu este singura care își dorește schimbarea. Ea face parte dintr-o echipă care aduce un suflu nou, pentru prima dată după foarte mulți ani, în Sălașu de Sus.
Sunteti jalnici…vai de capul vostru si de cei ce vor vota…