
Procurorii DNA fac, vineri, percheziţii în peste 20 de locaţii, printre care se numără şi Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei, au informat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, ar fi vizate 21 de persoane într-un dosar în care se investighează infracţiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu încheierea unui contract privind extinderea Cimitirului Ghencea Militar. Printre cei vizați s-ar număra inclusiv comandantul Logisticii Armatei Române, generalul cu 3 stele Cătălin Ștefăniță Zisu.
Generalul Zisu a fost acuzat de Gigi Becali de ilegalități:
Zisu ăsta are el ceva, s-a făcut mare milionar, stă ascuns, dar e mare milionar. Dar poate trimite şi DNA-ul un control să vadă ce s-a întâmplat cu logistica Armatei, să vedem unde sunt miliardele, nenea Zisu. Toţi care s-au luat cu mine, toţi au căzut în belele. O să vedeţi. Toţi care îmi fac mie rele, toţi o să treacă numai prin belele”, a declarat Gigi Becali, în cadrul conferinței de presă.
Potrivit surselor G4media.ro, generalul Zisu este un apropiat al generalilor Nicolae Ciucă, fost șef al Armatei Române, și al șefului SPP, generalul Lucian Pahonțu.
DNA comunică
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – 2023, a unor infracțiuni de asimilate celor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.
În cursul zilei de 14 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.