Geometria ciudată a inimii

Trăim niște vremuri ciudate și provocatoare. A te cunoaște pe tine și lumea în care trăiești pare o adevărată aventură, acum când așa cum scria odată în eseurile sale mereu actualul Sabato: „omul de pe stradă e tot mai neînsemnat, iar singurătatea lui tot mai incertă”.

Ezitările impuse de aceste neputințe ale omului modern sunt materia primă, ca să spunem așa, a cărții Cristinei Danilov, „Cufărul lui Cain”( Ed.Junimea,2024). Tabletele din acest volum transmit prin prisma experiențelor de psiholog ale autoarei, într-o suită de variante, sondări ale dilemelor existenței umane, punând în balanță prejudecățile și mentalitățile, curajul și frica, realul și virtualul. Interferează trăirile dar nu le amestecă. Noile condiții nasc provocări noi. „Noul proletar cu identitate digitală” este una din consecințele acestei provocări rapide. Unii se adaptează, alții nu… Nostalgia dictaturii devine tot mai prezentă…

Convulsiile nașterii unei noi societăți și a omului nou sunt tot mai dureroase:

„micul proletar de altădată se transformă, pas cu pas, într-o identitate digital deposedată de proprietăți, cu portofel virtual într-o lume fără noxe, în care mărșăluiește ultima generație de roboți Artificial Intelligence. O nouă societate care își caută, după cum vedem, un nou stăpân.”.

Comportamentele și situațiile  reale întâlnite în cariera sa de psiholog sunt atent disecate într-un limbaj deloc licențios, antrenant, tonic; este și o pledoarie pentru dreptul la gândire, la reflecție. Cum se conturează și aceea „geometrie a dragostei”, o adevărată tranșee a înstrăinării ce intervine în viața multor cupluri, pe măsură ce spiralele timpului își lasă amprenta, naufragiile în abisurile triunghiului amoros:

„Există o graniță foarte subțire între raiul iubirii și iadul existențial, doar un pas – și te poți găsi în triunghi. Cert e că, oricine ai fi în această formă geometrică, nu poți evita suferința”.

Dragostea, plictisul și consecințele lor…

Cu un acut simț de observație și o nostalgie abia întrezărită sunt reconstruite atmosfere, tranziții; analizele lucide ale autoarei descompun renunțări, compromisuri, căutarea ori justificarea unui anumit adevăr. Dincolo însă de certitudinile aproape imposibile, există un liman de lumină, un ostrov adevărat unde personajele sunt cu adevărat decupate din viață, mesajul este clar, privirea retrospectivă, împletirea speranței cu teama, cu mirajul și fragilitatea oglinzii…

Semnele refacerii din această combustie existențială există așadar, credința într-o lume a prezentului, cu tot răul său aparent, „renunțând la dorința de a da vina pe cineva pentru așteptările noastre neîmplinite, dobândim conștientizare: viața noastră este exact ce se întâmplă aici și acum, și nu în imaginație. Și acest aici și acum este plin de posibilități…”.

Un alt subiect incitant este cel al unei dileme parcă fără sfârșit – este oare nevoie de eliberarea de trecut pentru a construi viitorul? Vrem, nu vrem, iluziei îi urmează deziluzia, utopiei îi succede cinismul și blazarea, confuzia intenționată a valorilor. Într-o astfel de nișă a existenței mai mult sau mai puțin echilibrată e multă resemnare sau rezistență. Uneori chiar și umilință. Dincolo de acestea, în sens real, profund, dar adesea în angoasa așteptărilor…

„Dacă vrem să ne eliberăm de trecut, va trebui să ne gândim la ce suntem dispuși să moștenim, să ducem mai departe și la ce am prefera să renunțăm. Desigur, nu-i ușor, dar nici imposibil.”

Sunt doar câteva din înălțimile frumoase prin care ne poartă Cristina Danilov. Mai rămân destule de descoperit. „Cufărul lui Cain” este în primul rând o poveste în mai multe episoade despre evoluție. O poveste atât de plină de ființa ta pe care ochiul atent al autoarei o derulează punând  parcă în antiteză rezonanțele biblice ale curajului și fricii, ale adevărului și distorsiunii.

Oricât de plin de umbre, cufărul acesta se deschide ca o pledoarie pentru sinceritate, idealuri, adevăr. Poate că tot ce ne trebuie pentru desăvârșire și speranță.