Hidroelectrica trece la stocare de vânt

Hidroelectrica trece la stocare de vânt

Autor: Mihai Soare


Hidroelectrica a scos la licitație în SICAP un contract de 100,8 milioane lei pentru achiziționarea unei instalații de stocare energie pe baterii Li-Ion cu o capacitate de 72 MWh și o putere instalată de 36 MW, pentru parcul eolian Crucea Nord, din Constanța, pe care compania îl deține.

Hidroelectrica este cea mai mare și mai profitabilă companie a statului român, ea a intrat pentru prima dată în sectorul energiilor regenerabile prin achiziționarea fermei eoliene Crucea, acum trei ani, de la austriecii STEAG pentru 130 de milioane euro.
Aceasta este cea mai mare investiție în stocare de energie, de până acum. Facilități mai mici, care totalizează 60 de MW, există deja, dar nu sunt semnificative. O investiție uriașă este anunțată de Monsson Group, un „pionier” al regenerabilelor din România, care pregătește jumătate de miliard de euro în astfel de capacități, cu precădere în județul Constanța.

Principala problemă în acest sector este că producția de energie este discontinuă, putând exista variații mari chiar de la zi la zi, funcție de vreme, care duc la oscilații nedorite în Sistemul Energetic Național (SEN). Stocarea face ca energia produsă în perioada cu vânt mult sau soare să fie eliberată în SEN pe acalmie de vânt și cer cu nori, pentru echilibrarea sistemului.
Pentru Sistemul Energetic Național, stocarea reprezintă “prioritatea 0”, conform ministrului Energiei, Sebastian Burduja.
Implementarea soluției de stocare se va face în 23 de luni de la selectarea furnizorului.
Ministerul Energiei va lansa, până la finalul acestui an, o nouă schemă de sprijin pentru stocare, cu un buget de 150 milioane euro, a afirmat recent ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la un eveniment de specialitate.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.