Horea Preja, omul care scrie cu lumină

Horea Preja, omul care scrie cu lumină

Galeriile de artă „Forma” din Deva găzduiesc în aceste zile un regal fotografic în alb și negru, care impresionează nu numai prin originalitate, dar și prin expunerea care inundă unitar întregul spațiu expozițional. „Zona fără semnal” este producția unui împătimit al artei fotografice care știe să spună povești cum puțini dintre noi o fac.

Horea Preja este un artist fotograf plin de surprize. De fapt el este IT-ist dar, vizitând expoziția, se poate spune că meseria sa, pentru care este plătit, este pe locul 2, în dorința sa de exprimare.

Horea Preja face fotografii de mai bine de 30 de ani, dar de fiecare dată, înainte de a declanșa aparatul fotografic, el se gândește la povestea pe care o va spune odată cu imortalizarea momentului.

Horea Preja este un nonconformist al fotografiei, sfidând legile geometriei în fotografie. El nu are timp să calculeze unghiuri sau să-și plaseze subiectul pe liniile de aur. Nu are timp nici să se ferească de a plasa subiectul pe liniile moarte. Știe asta dar nu-l interesează. El vrea să spună povestea cu orice preț, uneori intrând cu bocancii în regulile încadrării în fotografie.

În contra partidă, artistul se dovedește a fi maestru în a se juca între lumini și umbre, cum puțini o pot face. Fotografia lui nu este una deloc simplă. Dacă numele de fotografie vine dintr-o alăturare de cuvinte grecești, „photos” care înseamnă lumină și „graphos” care înseamnă scriere sau desen, atunci Horea Preja dă sens acestui termen. Sacrificând reguli, fotografia lui respiră deopotrivă a viață dar și a moarte. El scrie cu lumina, cum puțini o pot face.  Și mai scrie ceva, acest curajos al artei fotografice. El scrie o veritabilă istorie. Subiectul principal al expoziției este „omul”. Omul acela izolat, dintr-un motiv sau altul, departe de tehnologie și de bunăstare, omul acela dintr-un habitat care dispare puțin câte puțin, de la an la an, omul acela care, în curând,  va fi istorie. Ipostazele, în care Horea Preja surprinde subiectul, fac parte din viața oamenilor depărtați de civilizația urbană, plină de o tehnologie mereu în evoluție și de o viață cotidiană inundată de beneficiile secolului XXI.

Un lucru frapează la fiecare fotografie care decorează impunător și solemn „Galeriile Forma” din Deva. În fiecare lucrare expusă îl vezi pe autor cu stilul său inconfundabil și cu povestea mai tristă, mai veselă sau mai sobră pe care o spune. Dacă îți lași imaginația să zboare îl vezi acolo, ascuns în dosul unui copac, sub un șopron, în zăpadă până la genunchi, într-un colț de casă insalubră sau în fața morții, discret fără să aranjeze, fără să deranjeze, fără să regizeze, doar dornic să spună o poveste. Cui? Tuturor celor care au curiozitatea să privească opera unui nonconformist clasic, plin de dragoste față de fotografie, a unui narator de excepție care folosește desenul și lumina.

Horea Preja nu se sfiește să recunoască realitatea actului său artistic, asumându-și riscul de a fi criticat, deopotrivă bucurându-se de aprecierile celor ce se încumetă să-i privească și să-i înțeleagă opera:

„Zona fără semnal” este un proiect personal pe care l-am dezvoltat în ultimii câțiva ani, pornind de la un gând mai vechi și stăruitor de-al meu…

Un gând firav, ce insista să se concretizeze cu fiecare experiență pe care eu o trăiam, în medii mai aparte. Acele medii care încă frizează dogmele contemporane legate de normalitate: cu oameni mai puțin dependenți de telefon, televizor sau calculator, de gadget-uri și de internet.

Cu alte cuvinte, „Zona fără semnal” este o poveste vizuală care mi-a fost, încă de la început, foarte evidentă cu ochiul liber. De aceea am și ales să scriu această poveste cu lumină, adică fotografic.

În acele medii mai aparte, în care pașii m-au purtat – fie că e vorba de comunități monahale sau bisericești, de zone locuite de rromi sau de sate izolate și sărace – am simțit că există subiecte mai interesante și fotografic, mult mai atractive decât în zonele în care device-urile sunt omniprezente, în viața de zi cu zi.

„Zona fără semnal” reprezintă astfel normalitatea unei lumi care apune.”

Horea Preja

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.