Şi Hunedoara a fost prezentă la protestul AUR

Şi Hunedoara a fost prezentă la protestul AUR

Mai multe grupuri de hunedoreni din toate zonele judeţului s-au alăturat miilor de persoane care au participat, duminică, la protestul organizat în București de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva deciziei din 6 decembrie 2024 de anulare a alegerilor prezidențiale.

Chiar dacă drumul cu microbuzul până în Capitală este lung şi istovitor, simpatizanţii AUR din Hunedoara s-au deplasat în număr mare la protest.

„Astăzi, zorii zilei ne prind pe drum spre București, uniți de un singur ideal: apărarea democrației, a statului de drept și a valorilor noastre Cu mic, cu mare, din toate colțurile județului Hunedoara, ne îndreptăm spre kilometrul 0 al libertății – Piața Universității! Somnul rațiunii naște monștri, iar tăcerea naște compromisuri. Este momentul să ne ridicăm și să luptăm pentru drepturile noastre, pentru o societate dreaptă și pentru viitorul generațiilor! Nu mai e timp de așteptare, nu mai e loc de pasivitate! Astăzi, județul Hunedoara arată că spiritul civic trăiește și că vocea poporului nu poate fi redusă la tăcere! Suntem hotărâți, suntem uniți și suntem de neoprit! România se ridică astăzi în picioare, iar noi suntem parte din această schimbare! La București ne așteaptă istoria. Haideți să o scriem împreună!”, este mesajul care a circulat pe gruprile AUR Hunedoara.

Participanții adunați în jurul orei 14:00 în zona Pieței Universității au pornit spre Piața Victoriei, iar apoi spre Palatul Cotroceni. Pe parcursul marşului s-au scandat mesaje precum:

„Ieșiți din casă, dacă vă pasă!”
„PSD și PNL, aceeași mizerie!”, „Turul doi, înapoi!”
„Jos Iohannis!”
 „Curăţenie generală! Toate instituţiile statului epurate de gunoaie!”

https://www.facebook.com/watch?v=1066303221918974

Demisia „locatarului ilegitim” de la Cotroceni

Protestatarii, în fruntea cărora s-a aflat liderul AUR, George Simion, a ajuns în jurul orei 17:30 în zona Palatului Cotroceni, după ce a pornit la ora 16:30 din Piața Victoriei. Participanții la protest au purtat steaguri tricolore și au suflat din vuvuzele. De asemenea, cei aflați în fruntea coloanei de manifestanți au purtat tot drumul un banner cu mesajul ‘Democrație’.

Într-o declarație de presă, liderul AUR a subliniat că au fost urmați „toți pașii legali” pentru organizarea protestului și a mulțumit forțelor de ordine pentru cooperare.

„Într-o Românie normală, la finalul zilei de astăzi, locatarul ilegitim de la Cotroceni Klaus Werner Iohannis își va anunța demisia și vom reintra în cadrul instituțional, pentru a respecta voința poporului român. Acesta este efectul pe care ar fi normal să îl obținem în urma protestului mare, foarte mare, de astăzi. Protestele vor continua până la îndeplinirea tuturor cerințelor acestui miting. Săptămâna viitoare, în București, vor fi organizate proteste de amploare, și de către partenerii sociali, și de către sindicate. Sâmbăta viitoare, la ora 14,00, în fața prefecturilor din fiecare județ, vor fi proteste masive. La fel, de Ziua Unirii Principatelor, la Iași și Focșani, vom avea zeci de mii de oameni în stradă’, a susținut George Simion.

Potrivit liderului AUR, o mie de participanți la protest au responsabilități în ce privește respectarea ordinii publice. Aceștia poartă banderole albe pe mâna dreaptă. De asemenea, coloana de manifestanți este împărțită în 41 de grupuri, pentru o mai bună organizare. Simion a făcut apel la participanți să respecte forțele de ordine și jurnaliștii. Până în jurul orei 18:30 nu s-au înregistrat incdente majore.

Ştire în curs de actualizare

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.