Un octogenar din municipiul Hunedoara a fost dat dispărut la poliție de către nepotul său. Victor Simionov a plecat de acasă de ieri, 16 noiembrie, și nu s-a mai întors.
„La sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat un bărbat care a reclamat faptul că, în data de 16 noiembrie 2023, în jurul orei 12:30, bunicul său, SIMIONOV VICTOR, în vârstă de 84 de ani, din Hunedoara, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit”, a informat Carla Strujan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Semnalmente: înălțime 1,60 cm, aproximativ 50 kg., păr grizonat. La momentul plecării voluntare, bărbatul era îmbrăcat cu o geacă de culoare maro deschis, iar pe cap purta o pălărie de culoare maro.
Bărbatul a fost dat în urmărire națională. Polițiștii au demarat căutările bărbatului și le solicită celor care dețin informații utile găsirii octogenarului să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.