Îl mai știți pe faimosul Ciopârțilă?

Ați uitat de Ciopârțilă, de acel copil ce făcea mii de năzdrăvănii, de faimosul Ciopârțilă ce ne-a însorit multora dintre noi copilăria?  Ei bine, astăzi se împlinesc 95 de ani de la nașterea „părintelui” său, scriitorul Tiberiu Utan.

Dacă în creația literară, Tiberiu Utan nu a depășit un dogmatism tematic, oficial și sobru,  copleșit oricum de o stilistică fără relief, în organizarea și administrarea culturală, despre Tiberiu Utan se poate spune că a fost un veritabil arbitru al eleganței, fiind un abil protector al libertății creației, atât cât i s-a permis în epocă. De la portofoliul literar la exuberanța calitativă a artei ilustrației, fără a uita că o carte înseamnă și o sumă de detalii tehnice, multe din volumele apărute în perioada anilor ’70-’80 au devenit astăzi cărți-cult, cărți de colecție, cărți râvnite, cărți de notorietate nefisurată. Din păcate, în tandem cu nepăsarea și prăbușirea editorială, numele lui Tiberiu Utan a alunecat treptat în uitare, poate doar personajul său, lansat în literatura pentru copii ca o minge în perpetuă mișcară, faimosul Ciopârțilă, să-i mai păstreze numele sub privirea cititorilor.

Într-un interviu, poetul se confesa: „Din clasele primare mi-a fost inoculat un cult pentru carte, nu numai pentru conţinutul ei, ci şi pentru ea ca obiect. Poate mă veţi considera tipicar, dar până în buna zi de azi, a îndoi o pagină de carte mi se pare un sacrilegiu. După tata, am avut noroc în continuare de dascăli buni. Port nesfârşită recunoştinţă profesorului meu de limba română de la liceul „Aurel Vlaicu“ din Orăştie, Petru Munteanu, cu care am purtat corespondenţă până s-a săvârşit din viaţă. A fost un adevărat animator de cultură. El conducea cenaclul nostru literar ce purta numele lui Mihai Eminescu. Fiecare din şedinţele bilunare erau dedicate nu numai citirii şi comentării încercărilor noastre, dar şi unor conferinţe, adevărate incursiuni în istoria naţională sau universală, în literatura română sau străină. Anual invita una sau două personalităţi ale culturii. În sala festivă a liceului, înghesuiţi până la refuz, plătind un modest bilet de intrare, ne adunam să-i vedem şi să-i auzim vorbind pe Blaga, Ion Lupaş, Agârbiceanu, Minulescu şi alţii. În acei ani aveam să-i descopăr şi să mi-i apropii pe aceşti mari scriitori şi mai cu seamă pe unicul, pe însinguratul Bacovia.”

Din același interviu reiese: „După absolvirea liceului, am beneficiat de influenţa, de climatul stimulativ al cenaclului literar de la Cluj, condus de poetul Ioanichie Olteanu şi, uneori, de foarte tânărul Baconsky. Acolo continuam discuţiile aprinse, tinereşti, colegiale, până seara, târziu, pe străzile Clujului, neîndurându-ne să ne despărţim. În cenaclu citeau alături de cei doi poeţi amintiţi, Felea, Gurghianu, Brad, Horea, Andriţoiu sau pe atunci liceanul Aurel Rău. Lucrările ni le comentau sever, dar drept şi cu drag, criticii Cornel Regman, Dumitru Micu, Aurel Martin, Ion Oarcăsu şi alţii.“

Scurte recuperări istoriografice

Tiberiu Utan s-a născut în 21 martie 1930 în Vălenii de Maramureș, lângă Sighet (azi cartier al Sighetului Marmației), în casa învăţătorilor Maria şi Teodor Utan din Vadu Izei, (în casa de lângă scoală, era o casă mare din lemn) sosea pe lume primul lor fiu Tiberiu. Din neamul s-au fost tras învăţători şi preoţi maramureşeni, toţi erau înalţi de statură, argument ca Tiberiu să se fălească, să-şi „dovedească” descendenţa.

Urmează clasele primare la şcoala din Vadu Izei (1936-1940), continuă la Liceul „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei, dar după ocuparea Transilvaniei de Nord familia refugiindu-se la Vinerea (lângă Orăștie), învaţă la Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăştie (1940-1948).

Legătura cu locurile natale se va accentua şi prin nota tragică a părăsirii forţate a satului în urma nedreptului Dictat de la Viena. Tatăl lui Tiberiu, Teodor Utan – care participase la Adunarea de la Alba Iulia (la 1 Decembrie 1918) fiind cel mai tânăr învăţător din delegaţia Maramureşului (avea doar 18 ani) – nu putea accepta ideea despărţirii de Transilvania.

În anul 1940, învăţătorul Teodor Utan va fi trimis de ocupanţi în închisoarea de la Sighet şi „convins“ astfel să-şi părăsească satul, şcoala din Maramureş. Într-un tren de marfă, cei doi învăţători, Maria şi Teodor Utan îşi vor sui băieţii (Tiberiu de 10 ani şi Sever de 6 ani) şi din toată gospodăria vor lua doar aşternuturile în câteva lăzi şi vor porni spre Ţară. Tragica rupere, plecare, îşi va găsi expresie într-o doină scrisă mai târziu: „Dar de aici ce ai luat?/ Am luat întregul sat/ zace-n mine ca-ntr-un cuib de cioară/ nici nu mor şi nici nu vrea să moară“.

Localitatea Vinerea, de lângă Orăştie, va devenii satul de adopţie a familiei Utan și se va dovedi frumos şi din cale-afară de primitor. Acolo va rămâne mormântul tatălui său, Teodor Utan a fost directorul şcolii primare din Vinerea, mormânt însingurat dar îngrijit de săteni, ca semn al respectului ce-l poartă oamenii simpli şcolii şi slujitorilor ei.

Tot ce avea tangenţă cu Maramureşul sau cu Transilvania, devenea pentru Tiberiu important, pasionant, orice ştire, articol de ziar, studii sau cărţi de istorie, documente, hărţi vechi cu care şi-a umplut biblioteca.

După absolvirea liceului „Aurel Vlaicu din Orăștie se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii „Victor Babeş” din Cluj şi începe să frecventeze cenaclul literar condus de Ioanichie Olteanu şi A.E. Baconsky. Debutează în 1948, cu poezii, în suplimentul literar al ziarului „Lupta Ardealului” (unde lucrează şi ca redactor în 1948-1949), iar editorial în 1955 cu placheta Chemări, urmată în 1961 de Versuri (Premiul „G. Coşbuc” al Academiei Române).

După absolvirea liceului, a beneficiat de influenţa, de climatul stimulativ al cenaclului literar de la Cluj, condus de poetul Ioanichie Olteanu şi, uneori, de foarte tânărul Baconsky. Acolo continuau discuţiile aprinse, tinereşti, colegiale, până seara, târziu, pe străzile Clujului. În cenaclu citeau alături de cei doi poeţi amintiţi, Felea, Gurghianu, Brad, Horea, Andriţoiu sau pe atunci liceanul Aurel Rău. Lucrările ni le comentau sever, dar drept şi cu drag, criticii Cornel Regman, Dumitru Micu, Aurel Martin, Ion Oarcăsu şi alţii.

Va locui în Capitală, va trece fie şi fugar prin oraşe vestite ale Europei, va fi încântat şi copleşit de istorie, de cultură la Roma, la Atena, dar pentru el „raiul“ va rămâne tot Vadul Izei și Văleni din Maramureşul cu oameni mândri şi curaţi.

În 1949 este trimis la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova, pe care îl va termina în 1954. Studiile făcute la Institutul de literatură în ţara lui Tolstoi, Dostoievski, Cehov sau Esenin, se vor aplica şi îl vor valorifica.

Debutează în momentul postbelic cel mai potrivnic lirismului, dar glasul personal al poetului începe să se elibereze de clişee spre finalul deceniului al şaselea şi el se impune la începutul deceniului următor ca o voce distinctă în concertul unui „prim val de poezie nouă” (Marin Bucur), care redescoperă teritoriile lirismului, ale confesiunii: A.E. Baconsky, Ion Horea, Alexandru Andriţoiu, Aurel Rău, Petre Stoica etc. Noutatea acestei voci constă în solidarizarea gestului hieratic cu cel graţios şi suav, a concreteţei materiale cu inefabilul, a obişnuitului existenţei cu partea ei, ascunsă, de miracol. Pe măsură ce se maturizează, lirismul lui Utan câştigă în substanţă şi se decantează. Acest fenomen se produce chiar şi în poezia patriotică sau în aceea care tematizează revoluţia, militantismul (există, în aceşti primi ani ai „dezgheţului ideologic”, o încercare mai generală, în literatură ca şi în artele plastice, de a da o faţă estetică subiectelor cerute oficial).

Gingăşia şi spiritul ludic le va revărsa cu generozitate în cărţile dedicate copiilor, avându-l erou pe legendarul Ciopârţilă, pe care-l va răsfăţa în fel şi chip şi cu care îi plăcea chiar să se identifice. Dragostea poetului pentru copii explică plăcerea şi eficienţa cu care a lucrat în calitate de redactor-şef la Editura Tineretului şi ca director (de la înfiinţare) la Editura Ion Creangă. Neuitând viaţa copiilor de la sat de unde plecase şi preocupat de rolul cărţii de literatură în formarea celor mici, a căutat să le faciliteze acestora drumul spre marile valori ale literaturii române şi universale strânse în colecţia ieftină şi de mare tiraj, intitulată „Biblioteca pentru toţi copiii“, colecţie iniţiată şi îngrijită de el şi în care au apărut 83 de titluri cuprinzând opere de marcă ale literaturii clasice şi contemporane române şi universale. Această colecţie accesibilă ca preţ, a făcut să ajungă în mâinile copiilor din ultimul cătun cărţi de valoare.

Tot în ideea sporirii culturii generale a copiilor, a îmbunătăţit „Colecţia şcolarului“ şi a iniţiat colecţia de mare prestigiu „Biblioteca Jules Verne“, din care au apărut 36 de titluri din cele 40 proiectate, colecţie de valoare literară şi ştiinţifică de anticipaţie, într-o originală prezentare grafică, acte editoriale cu care puţine ţări se pot mândri.

După definiţia lui Eugen Simion, poetul, „bolnav de suavităţi” şi aflat în perpetuă transă, descoperă minunea mai ales acolo unde semenii săi nepoeţi nu văd nimic ieşit din comun. De altfel, a revela miracolul cotidianului şi al obişnuitului, a „insolita” banalul este o veche misiune a poeţilor. Utan o preia cu uneltele sale în versuri simple şi muzicale, în care se aude şi vocea altora.

A colaborat cu versuri proprii şi cu traduceri din Kossi Kaatra, Raul G. Tunon, Gabriela Mistral, Ryszard Danecki, Bertolt Brecht, Florian Miroslav, Vladimir Solouhin, Rasul Gamzatov, Elisaveta Bagreana la „Tribuna”, „Steaua”, „România literară”, „Familia”, „Viaţa românească”, „Contemporanul”, „Argeş”, „Flacăra” „Gazeta literară“ etc.

Tiberiu Utan, bolnav fiind, s-a stins din viață la București, la 26 mai 1994. A fost căsătorit cu scriitoarea Lucia Olteanu, vreme îndelungată directoare a studioului Animafilm, iar fratele său, Sever Iuliu Utan, a fost la rândul lui scriitor.

…………………………….

Sursă: Dan Orghici – Adrian Ioan B. Secui, „Oamenii din Ținutul Orăștiei – Călindaru’ Foii Interesante”, vol. I, ed. Măiastra, 2023.