În amintirea celui ce și-a împărțit averea cu viitori academicieni, inventatori, istorici – Emanoil Gojdu

În amintirea celui ce și-a împărțit averea cu viitori academicieni, inventatori, istorici – Emanoil Gojdu

La 3 februarie 1870 se stinge din viață la Budapesta cel care avea să ajungă un mare filantrop Emanoil Gojdu, avocat și om politic român de origine aromână.

Emanuil Gojdu (n. 9 februarie 1802, Oradea, Imperiul Habsburgic – d. 3 februarie 1870, Pesta, Ungaria) a fost un avocat de succes și patriot ardelean de origine aromână, familia sa fiind originară din Moscopole. Gojdu a fost un luptător neobosit pentru drepturile românilor din Transilvania și Ungaria. Casa în care s-a născut mai poate fi văzută și astăzi în Oradea, lângă Biserica cu Lună.

Studiile preuniversitare le-a făcut la liceul romano-catolic al călugărilor premonstratensi din Oradea (în prezent Colegiul Național Mihai Eminescu din Oradea). Studiile universitare le-a făcut la Academia de Drept din Oradea (1820-1821), la Academia de Drept din Pojon (1821-1822), iar mai apoi la Budapesta (1822-1824). Diploma de avocat a obținut-o la Budapesta, pentru ca mai târziu să o ia și pe cea de „notar cambial”.

În 1824 s-a așezat la Budapesta ca avocat și politician

Cel care avea să ajungă un mare filantrop se stabileşte la Budapesta. Este oraşul în care şi-a deschis un birou de avocatură şi de notar, activităţi ce-i vor aduce faimă şi o avere imensă. În anul 1832, începe clădirea imperiului mobiliar, cumpărând casa lui Wilhelm Sebastian, pe str. Kiraly, din Budapesta, unde va construi, ulterior, un şir întreg de imobile.

Înainte de moarte, filantropul îşi scrie şi Testamentul, pe care l-a autentificat la Budapesta, în ziua de 4 noiembrie 1869. Este documentul prin care s-a instituit şi Fundaţia care-i poartă numele.

Testament favorabil românilor

Din traducerea realizată de Mateiu Voileanu, în 1899, aflăm că prevederile documentului erau favorabile statului român. În testamentului lui Emanuil Gojdu se spune că: „… Întreagă averea mea, care va rămâne după solvirea datoriilor mele, după solvirea daniilor din punctele 1 şi 4 şi după cheltuielile de înmormântare, care cheltuieli le-am restrâns prin dispoziţiunile din punctul 6, o las în întregul ei acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania, care se ţine de legea răsăriteană ortodoxă. Din lăsământul acesta voiesc să se constituie o fundaţiune permanentă, care va purta numele „Fundaţiunea Gozsdu”; pentru administrarea şi destenaţiunea  ei servească ca normă nestrămutabilă următoarele dispoziţiuni.

Beneficiari ai Fundaţiei: academicieni, inventatori, istorici

Ca principiu general, bursele se repartizau după cerinţe şi împrejurări locale, avându-se în vedere că tinerilor care studiau la facultăţi în străinătate să li  se acorde burse mai mari decât celor care studiau în ţară şi la şcoli inferioare. Absolvenţilor de facultăți, care urmau să depună examene de diplomă sau doctorat, li se mai acordau stipendii pentru încă un an, cât şi taxa pentru diploma.

Bursele se acordau tinerilor lipsiţi de mijloace materiale, pe bază de concurs, publicat în presă. Ele se anulau dacă tânărul pierdea vreuna din calificaţiile cerute prin testament şi anume: dacă părăsea caracterul naţional şi bisericesc, dacă părăsea studiile, dacă dobândea avere sau bursa de la altă fundaţie, dacă nu depunea examenul la timp sau îl pierdea, dacă  săvârşea o faptă imorală. Aşadar, bursierii erau obligaţi să prezinte rezultatele obţinute la sfârşitul fiecărui an şcolar, pentru a li se acordă stipendii în anul următor.

Pentru obţinerea bursei în anul întâi, tinerii întocmeau un dosar cu acte, care cuprindea: certificatul de naştere, atestatul că părinţii nu pot acoperi cheltuielile pentru învăţătura lor, precum şi actul de studii. Dosarele erau trimise, prin Episcopiile din Arad şi Caransebeş, la Mitropolia din Sibiu pentru aprobare. Parohia ortodoxă română din Budapesta recomanda pe tinerii romani din Ungaria.

Cei mai mulţi bursieri ai Fundaţiei Gojdu au studiat la renumite universităţi din Imperiul austro-ungar şi din apusul Europei, printre care:  Pesta, Cluj,  Viena, Graz, Berlin, Zurich, Jenă, Karlsruhe, Chemitz, Mariabrunn şi altele.

Este vrednic de amintit că, între 1871-1918, un număr de 3.000 de studenţi romani de pe întreg cuprinsul Transilvaniei s-au bucurat de bursele şi de ajutoarele Fundaţiei Gojdu. Fundaţia a contribuit la formarea a peste 1.000 de intelectuali romani, dintre care 426 şi-au încheiat studiile cu obţinerea titlului de „doctor în ştiinţe”.

Dintre personalităţile mai cunoscute din Transilvania, au fost bursieri ai Fundaţiei Gojdu: Victor Babeş, Ioan Zaicu, Valeriu Branişte, Octavian Goga, Silviu Dragomir, Ioan Lupas, Traian Vuia, Aurel Lazăr, Dumitru Lascu, Nicolae Zigre, Aurel Vlad, Teodor Nes, Petru Groza, Constantin Daicoviciu, Dumitru Stăniloae şi alţii. Între bursieri s-au numărat şi mulţi tineri români din  Ungaria.

Chiar dacă testamentul conţine norme exacte pentru buna funcţionare a Fundaţiei, iar investiţiile pentru buna funcţionare a acesteia au fost gândite de Gojdu până în 2071, filantropul nu avea cum să prevadă şi vitregiile istoriei. După Primul Război Mondial, Ungaria a blocat, în 1920,  fondurile Fundaţiei, care depăşeau 10 milioane de coroane, o sumă importantă pentru acea perioadă. A fost momentul în care sediul Fundaţiei s-a mutat în România, la Mitropolia Ardealului din Sibiu. Istoricul citat susţine că, după 1920, patrimoniul Fundaţiei Gojdu a rămas aproape în întregime în Ungaria. În urma negocierilor purtate între 1924 şi 1934, la 27 noiembrie 1937 a fost semnat acordul dintre România şi Ungaria privind restituirea patrimoniului Fundaţiei. Acordul definitiv din 1937 a fost ratificat de România în 1938, iar de Ungaria la 20 iunie 1940.

Din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, acordul bilateral nu a mai fost aplicat, iar patrimoniul Fundaţiei Gojdu a fost naţionalizat de Guvernul comunist din Ungaria,  în 1952.

Astfel, activitatea Fundaţiei a fost întreruptă atât în România, cât şi în Ungaria. Fundaţia s-a reînfiinţat prin sentinţa civilă nr. 608/1996, dată de Tribunalul Sibiu, act prin care se recunoştea că este continuatoarea în drepturi a celei înfiinţate în 1870. Între anii 1998 şi 2004, s-au purtat discuţii între guvernul României şi cel al Ungariei încercându-se restituirea patrimoniului Fundaţiei Gojdu. În octombrie 2005, primul ministru al României, Călin Popescu Tăriceanu, şi ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu, au semnat cu guvernul maghiar un controversat acord care prevedea înfiinţarea, conform legislaţiei ungare, a unei fundaţi publice româno-ungare „Gojdu”. „Negocierile şi acordul constituie o sfidare a voinţei lui Emanuil Gojdu, exprimată în testament. Din fericire, Ordonanţa de urgenţă, promovată de guvernul Tăriceanu pentru aprobarea acordului, a fost respinsă de Parlament şi de Preşedinţie“, apreciază Ion Corneanu, pentru Adevărul.ro.

Fundaţia, evaluată la peste un miliard de dolari este pierdută de către poporul român din cauza prostiei, vanităţii şi lipsei de patriotism, ca să nu spunem trădare, a unor politicieni incapabili să păstreze moştenirea acestui Mecena al Ardealului, cel mai bogat şi mai celebru român din Europa Centrală Ion Corneanu, istoric

„Fondaţiunea lui Gojdu”, cum este menţionată în Testament, administrează o avere formată dintr-un complex arhitectonic situat în centrul Budapestei, compus din opt edificii cu câte patru nivele, şapte dintre ele situate în lanţ continuu, legate printr-un lung pasaj; valori bancare, precum şi obiecte de valoare.

Ce spune Academia Română

„În urma evenimentelor din august 1940 şi a intrării României în război, a celor din anii 1944-1948, Acordul respectiv nu a mai fost aplicat, bunurile Fundaţiei Gojdu fiind confiscate de autorităţile comuniste în 1952, când Fundaţia şi-a încetat activitatea atât în Ungaria, cât şi în România.

După evenimentele din 1989, petrecute în Centrul şi Estul Europei, ca urmare a iniţiativei ierarhilor ortodocşi din Mitropolia Ardealului şi Mitropolia Banatului, instituţii bisericeşti împuternicite prin Testamentul din 1869 să vegheze asupra îndeplinirii prevederilor lui şi a unor intelectuali transilvăneni şi bănăţeni, s-a reluat în 1996 activitatea Fundaţiei Gojdu prin Reprezentanţa ei cu sediul la Sibiu (str. Nicolae Bălcescu, nr. 36), recunoscută prin hotărâre judecătorească, succesoare a celei din 1870.

Între anii 1998-2004 s-au purtat negocieri în cadrul Comisiei Mixte Guvernamentale dintre România şi Ungaria cu privire la soarta Fundaţiei Gojdu.

În mod surprinzător, la 20 octombrie 2005 s-a încheiat un acord între guvernele celor două ţări prin care este desfiinţat, ca act juridic, Testamentul lui Emanuil Gojdu din 1869 – la care nici nu se face referire -, Patrimoniul Fundaţiei fiind încă o dată naţionalizat. Instituirea acum a unui Consiliu Director al Fundaţiei Publice Româno-Ungare este nulă de drept şi neavenită, din moment ce prin Testamentul său Emanuil Gojdu a stipulat cu privire la reprezentanţa fundaţională componenţa şi competenţele ei prevederi precise.

Academia Română, care şi-a definit chiar de la început un rol prestigios în societatea românească, după Biserică şi Armată, venea acum 140 de ani ca putere culturală şi ştiinţifică pentru a le completa în acel secol de modernizare pe celelalte: puterea spirituală, puterea armată, puterea educaţională. Academia Română e însă, cu siguranţă, prima instituţie de reprezentare naţională, unind, sub cupola ei, minţile cele mai strălucite de pe întregul teritoriu locuit de români. Înainte de a se uni politic toate provinciile româneşti, cultura şi ştiinţa românească se găseau reunite la Academie, de unde luminile ei binefăcătoare se revărsau  asupra românilor de pretutindeni. Academia Română a constituit atunci, ca şi astăzi, model de reprezentare naţională, de lucrare în comun cu puterea minţii şi a talentului.

Deşi n-a fost implicată direct în problematica Fundaţiei Gojdu la începuturile sale şi nici mai târziu, Academia Română a fost însă beneficiara rezultatelor burselor oferite pentru formarea multor tineri de peste Munţi care au devenit membri ai săi. Bursierii menţionaţi mai sus au deţinut, ca membri ai Academiei Române, funcţii de conducere în secţiile ei şi la nivelul central, încât astăzi Forului cultural-ştiinţific al ţării nu-i poate fi indiferentă soarta Fundaţiei. La Bicentenarul naşterii lui EmanuiI Gojdu – în anul 2002 – a fost prezentă la Simpozionul şi manifestările organizate în februarie de Centrul Cultural Român din Budapesta, în octombrie acelaşi an patronând o sesiune solemnă, prezidată de preşedintele ei, acad. Eugen Simion, în care, cu participarea Primului ministru, a Ministrului Afacerilor Externe şi Patriarhului României, s-au prezentat comunicări ştiinţifice dedicate activităţii Marelui Mecena, subliniindu-se odată mai mult necesitatea punerii astăzi în valoare a Patrimoniului testat de Sărbătorit.

Ca important segment al Societăţii Civile, Academia Română solicită respectarea prevederilor stipulate în Testamentul din 1869 de Emanoil Gojdu, Fundaţia instituită sub numele său fiind una de natură privată, asupra căreia nici o altă autoritate, fie chiar statală, nu poate interveni, nu o poate anula din punct de vedere juridic şi nu poate dispune în vreun fel de Patrimoniul lăsat naţiunii române de proprietarul acestuia.”, textul „Fundaţia Emanuil Gojdu” al Academiei Române.

A doua comoară pierdută după Tezaur

Acum, la 155 de ani de la iniţierea unui mare proiect, Fundaţia „Emanuil Gojdu” pare doar un nume pe o hârtie, fără vreo posibilitate ca ţara noastră să acceseze o imensă moştenire sprituală şi materială. Visul marelui avocat acum destrămat… După Tezaurul de la Moscova, avuția pierduta a Fundației Gojdu este a doua ca valoare și însemnătate. Estimată acum la peste un miliard de euro.

Reamintesc că în anul 2005, guvernul României a renunţat la întregul patrimoniu al Fundaţiei Gojdu, în favoarea statului maghiar.

Ca fiu credincios al bisericii mele, laud Dumnezeirea căci m-a creat Român; iubirea ce am către naţiunea mea neîncetat mă îmboldeşte să stărui în faptă, ca încă şi după moarte să erump de sub gliile mormântului spre a putea fi pururea în sânul naţiunii mele.”, Emanuil Gojdu.

…………….

Surse: Fundatiagojdu.org; Berényi, Maria, „Viața și activitatea lui Emanuil Gojdu 1802–1870”, Giula, 2002; Academia Română.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.