«Interioare în dialog» – Expoziție de pictură bisericească, la Deva

«Interioare în dialog» – Expoziție de pictură bisericească, la Deva

Miercuri, 5 martie, la ora 17:00, Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, vă invită la vernisajul expoziției „Interioare în dialog”, ce va prezenta creații ale artiștilor plastici Cătălin Băluț și Răzvan Bontaș. Evenimantul va fi prezentat de criticul și istoricul de artă Luiza Barcan.
Deschiderea oficială va cuprinde și un recital de pricesne susținut de cunoscuții interpreți Mariana Anghel și prof. George Cîlțea. 

În pregătirea evenimentului ne este transmis următorul mesaj:

«Vă așteptăm la prima prezentare publică a expoziției „«Interioare în dialog”. Expoziție ce prezintă o selecție de lucrări de pictură bisericească, îndeosebi în tehnica „sgraffito”, realizate de Cătălin Băluț, și lucrările de pictură semnate de Răzvan Bontaș.
Prezența celor doi artiști pe simezele Galeriei „Forma” din Deva nu este deloc întâmplătoare. Ambii pictori au preocupări constante, atât în zona artei sacre, ca muraliști, cât și în cea a picturii laice, de șevalet. În esență, expoziția propune tocmai relaționarea a două formule plastice distincte ca abordare, dar care au în comun căutările de natură spirituală și dorința de a explora continuu noi tehnici și noi forme de expresie», scrie reprezentanta Galeriei Forma, Andreea Poenar.

Cătălin Băluț este unul dintre cei mai importanți pictori bisericești contemporani, cu o activitate remarcabilă, fiind autorul ansamblurilor murale ale mai multor biserici din țară, printre care se numără Catedrala din Arad și Catedrala Episcopală din Deva.
„Născut în 1972 la Roman, de care continuă să-l lege intim pictura catedralei, realizată în 1754-1755 de Jovan Četirević Grabovan, un tânăr ambițios format în atelierele Lavrei Pecherska de la Kyiv, care a revoluționat pictura bisericească din Balcani și, prin ucenicii săi, și pe cea din țările române, aidoma acestui ilustru antecesor, Cătălin Băluț a făcut deja câțiva pași semnificativi pentru a aparține acelei noi „școli”(…), o școală pe care vremurile noastre sunt datoare să o emane, pentru ca fluxul Tradiției – slăbit de regimul comunist – să nu fie întrerupt și ceea ce a fost valabil și valoros timp de două milenii să poată continua să îmbogățească sufletește alte și alte generații”, scrie istoricul de artă Ana Dumitran în textul catalogului „Interioare în dialog”.

Răzvan Bontaș, unul dintre pictorii bisericești care a lucrat împreună cu Cătălin Băluț la ansambluri murale, profesează o pictură de șevalet cu profunde valențe spirituale, bogată în simboluri, bine articulată ideatic și cromatic.
«Născut pe 7 februarie 1974 în localitatea Roman, județul Neamț, Răzvan Bontaș își începe activitatea de creație în cadrul cenaclului „Pro Arte”, alături de alți artiști locali. Descoperă împreună cu aceștia plăcerea de a experimenta noi forme de exprimare în pictura de șevalet, aprofundând o latură sensibilă ce i-a marcat modul în care își așază tușa de culoare pe suprafața pânzei. Întâlnirea cu pictorul Teodor Moraru, profesor în cadrul Academiei de Arte „Luceafărul” din București, unde Răzvan Bontaș i-a urmat cursurile timp de cinci ani, a determinat o conștientizare și mai profundă a destinului său creator și a ceea ce avea să devină o particularitate evidentă a compozițiilor pe care le-a realizat ulterior. Prezent în expoziții personale sau de grup, artistul și-a extras o filosofie estetică proprie și prin acumularea experiențelor multiple avute pe șantierele de restaurare a picturii murale, unde a activat peste cincisprezece ani”, subliniază Cătălin Băluț, care este și curatorul expoziției „Interioare în dialog”, în textul catalogului dedicat acesteia.

«Evenimentul de astăzi, 5 Martie, va cuprinde și un recital de pricesne, intitulat „Veniți, creștini, la rugăciune!”, susținut de cunoscuții interpreți Mariana Anghel și prof. George Cîlțea.

Expoziția, organizată de Consiliul Județean Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România, va fi deschisă în perioada 5 martie – 23 aprilie 2025, de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:00, iar sâmbăta, între orele 10:00 și 15:00.», se mai arată în același mesaj.
Vernisajul expozițional „Interioare în dialog” este o posibilă evadare, o refugiere în artă din realitatea actuală.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.